Ora Pământului, marcată la Târgu-Jiu

1331

La Târgu Jiu s-a marcat sâmbătă seară, între orele 20:30 şi 21:30, Ora Pământului. Astfel, timp de o oră, s-a oprit iluminatul în Parcul Municipal, Parcul de la Coloana Infinitului și iluminatul arhitectural de la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Anual, scopul evenimentului este acela de a responsabiliza cetățenii cu privire la problemele de mediu, încălzirea globală fiind un subiect ce necesită o atenţie deosebită. Şi în acest an, municipiul Târgu Jiu s-a alăturat celorlalte orașe pentru a arăta că protejarea naturii constituie o prioritate.Şi Organizația Națională Cercetașii României – Filiala Târgu Jiu „Ecaterina Teodoroiu“, Astroclubul SARM Gorj, Gorjenii lui Brâncuși și Clubul Copiilor Bumbești-Jiu au marcat în seara zilei de 30 martie, în Parcul Coloanei fără Sfârșit, evenimentul Ora Pământului. În ora dedicată economisirii energiei pentru conservarea resurselor Terrei, Astroclub SARM Gorj a oferit doritorilor posibilitatea să privească cerul prin telescop, observaţiile întinzându-se pe un interval mai mare de timp, nu numai vreme de o oră cât a durat marcarea evenimentului Ora Pământului.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.