Optimism la Vulturii Fărcășești înaintea barajului: ,,Avem mari speranțe că putem să învingem”

661

Viitorul Severin este campioana Mehedințiului la fotbal și echipa cu care se va duela Vulturii Fărcășești pentru a pătrunde în Liga a treia. Trupa lui Constantin Andriucă va întâlni formația antrenată de Dorian Vasilică în dublă manșă. Partida tur se va disputa la malul Dunării, duminică, 16 iunie. Returul are loc în Gorj, pe 23 iunie. Înființată în urmă cu 3 ani, Viitorul Severin a devenit, la finele acestui sezon, în premieră, campioana Ligii a 4-a din Mehedinți, după o luptă strânsă, dusă până în ultima etapă, cu CS Drobeta 2024. Are în componența lotului mai mulți jucători africani, cei mai cunoscuți fiind Saleh Yahaya și Black Moutongo. Ambii au venit în iarnă, după ce în prima parte a actualului sezon jucaseră în Liga 3, la Foresta Suceava, respectiv Știința Miroslava. Antrenorul gorjenilor, Constantin Andriucă, a vorbit despre acest duel și are încredere că echipa sa va urca într-un eșalon superior. Principalul vulturilor este mulțumit că partida decisivă are loc în Gorj. ,,Noi încercăm să facem tot ce putem să câștigăm, să ne facem viața mai ușoară în retur, să nu mai avem stres, presiune și avem mari speranțe că putem să învingem. I-am văzut în două meciuri. Nu e o echipă rea, dar nici prea strălucită. Se spune că e bine că joci primul meci în deplasare. Știi ce ai de făcut în retur, dar, până la urmă, sunt două meciuri în care noi trebuie să arătăm bine. Ca să ne putem califica, ar fi ideal să nu pierdem acolo și să câștigăm pe teren propriu”, a declarat Andriucă.
Antrenorul de la Fărcășești nu crede că echipa are de suferit după eșecul din cupa județeană. Din contră, deși vulturii își doreau trofeul, au acum mai mult timp pentru a pregăti jocurile decisive de baraj: ,,E cu totul alt meci, e alt obiectiv. Era un program încărcat cu cupele, cu trei meciuri: miercuri, sâmbătă, miercuri. Ne-am dorit cupa județeană, dar noi avem jucători care lucrează. Era greu să-i aducem miercuri. Până la urmă, făceam tot posibilul, dar acum avem o șansă în plus la baraj. Poate că e mai bine pentru Rovinari, poate au ei mai multă șansă. Sincer, chiar era o problemă calificarea în Cupă, pentru că pe jumătate din ei nu îi aveam la dispoziție”. Primăria Fărcășești caută în continuare sponsori pentru Liga 3. Autoritățile locale și-au exprimat încrederea că echipa poate face față din punct de vedere financiar unei eventuale promovări.
,,Ei se gândesc la eșalonul trei, cum am mai zis, sunt în discuții cu anumiți oameni potenți, care să vină să mai investească. Primăria nu poate de una singură să susțină echipa la Liga a 3-a, dar ei caută oameni care să se implice, să vină și cu un aport financiar”, a mai declarat Andriucă. Campioanele de la Mehedinți și Gorj s-au mai întâlnit de alte 11 ori la barajul pentru promovare în eșalonul al treilea, prima dată în 1972, iar statistica este net favorabilă gorjenilor.
Singurul succes al mehedințenilor a fost în 2014, când Minerul Valea Copcii învingea Gilortul Târgu Cărbunești, pe stadionul ,,1 Mai” din Slatina, cu scorul de 2-0, după prelungiri.
Ultima confruntare directă dintre Mehedinți și Gorj a avut loc în 2019, când CS Strehaia pierdea barajul cu Gilortul Târgu Cărbunești. După 2-1 pe teren propriu, mehedințenii au fost învinși cu 3-0 pe stadionul ,,Cristinel Răducan”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here