Opt tone de gunoi, strânse în doar câteva ore de funcționarii Primăriei Scoarța, de profesori și elevi! Primarul Stamatoiu, în primul rând

1266

Primăria Scoarța susține Let’s do it, România. De altfel, instituția publică prin angajații proprii s-a implicat și de această dată în evenimentele organizate în cadrul Zilei naționale a curățeniei. Anterior evenimentului, conducerea primăriei a îndemnat localnicii să se implice în acțiunea „Let’s Do It, Romania”.

Conducerea din localitatea gorjeană Scoarța, prin angajații proprii, nu s-a dat înapoi, nici de această dată, de la evenimentele organizate în cadrul Zilei naționale a curățeniei. Câteva zeci de persoane s-au alăturat acțiunii, fiind vorba de elevi și profesori de la școlile de pe raza comunei.
Voluntarii s-au adunat în fața primăriei și împărțiți pe echipe au luat la curățat localitatea. Participanții au primit din partea organizatorilor mănuși și saci, iar unde a fost cazul, chiar lopeți și greble. Toți sacii cu deșeurile strânse au fost preluați de mașinile firmei de salubritate. Și deșeurile colectate nu au fost puține.
,,S-au colectat aproape opt tone de deșeuri de tot felul, de la peturi, la haine și încălțăminte, sticle și ambalaje de plastic și hârtie. Nu este prima dată când participăm și am încercat să atragem în acțiune și cetățenii comunei. Ni s-au alăturat mai mult copiii acestora, responsabilizați de profesori că trebuie să aibă grijă de mediul înconjurător”, a transmis primarul Ion Stamatoiu, la finalul evenimentului.
„Let’s Do It!” este cea mai mare mișcare socială din lume, cu peste 1.400.000 de voluntari implicați la nivel internațional. Voluntarii se vor implica în strângerea deșeurilor din mediul înconjurător.
Din 2008 și până în prezent, mai mult de 20 de milioane de oameni din 150 de țări s-au alăturat mișcării „Let’s Do It!” în lupta cu deșeurile din natură.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here