Opt studenți, în practică la ISU Gorj

1019

Opt studenți de la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, se află, de la începutul săptămânii, în practică la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj. ”Tinerețea, împletită cu o bună pregătire profesională, ne asigură viitorul! Începând de luni, pentru o lună, purtăm responsabilitatea de a le împărtăși din experiențele noastre și de a-i învăța lucruri noi și utile în viitoarea lor carieră, pe cei opt tineri, studenți ai Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, repartizați pentru stagiul de practică în marea familie a ISU Gorj. Este o onoare să vă avem printre noi și sperăm ca lucrurile pe care le veți învăța aici să vă ajute să ajungeți cât mai buni în carierele voastre”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Rezultatele obținute la terminarea stagiului vor fi transmise la Facultatea de Pompieri.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.