Opt ani de închisoare pentru tentativă de omor

365

Mihai Benone, tânărul din Târgu-Cărbuneşti arestat în vara anului trecut după ce a încercat să-şi calce un fost amic cu maşina, a fost condamnat ieri de magistraţii gorjeni la 8 ani de închisoare.

În iulie 2012, Mihai Benone a fost reţinut de procurorii gorjeni sub acuzaţia de tentativă la infracţiunea de omor după ce a dat cu maşina peste un prieten cu care avea un conflict mai vechi. Tânărul a fost acuzat iniţial de comiterea infracţiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi vătămare corporală din culpă. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit însă că nu a fost deloc vorba de un accident, conducătorul autovehiculului lovindu-l intenţionat cu maşina pe pieton. Marţi, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe Mihai Benone la 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. Tot marţi, magistraţii gorjeni au decis că Benone trebuie să plătească tânărului peste care a dat cu maşina daune morale în valoare de 10.000 lei; prin aceeaşi sentinţă, Benone este obligat la plata cheltuielilor de spitalizare. „Obligă pe inculpat la plata sumei de 1518,00 lei către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, reprezentând cheltuielile ocazionate de transportul părţii vătămate Dumitru Daniel. Obligă pe inculpat la 5827,80 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate Dumitru Daniel. (…)Admite în parte acţiunea civilă a părţii vătămate Dumitru Daniel, în sensul că obligă pe inculpat la plata de daune morale către partea vătămată în cuantum de 10.000 lei. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1227,88 lei către Tache Lepădatu, traducător interpret autorizat de limba rromani, reprezentând contravaloarea traducerii convorbirilor interceptate şi înregistrate în mediu ambiental. Obligă pe inculpat la 1000 lei cheltuieli judiciare statului”, se arată în sentinţa magistraţilor Tribunalului Gorj. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here