Opt agenți economici din județ, sancționați de Protecția Consumatorului

14

Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Gorj a întocmit un raport în care a precizat de rezultate au avut controalele făcute în această perioadă.

Activitatea de control efectuată la nivelul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, a fost desfăşurată conform programului de control aferent trimestrului IV 2024, s-a desfășurat o acțiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a produselor alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, menționează instituția.

Ce au verificat
Astfel, controlul celor de la CJPC s-a desfăşurat la distribuitori, depozite en-gros, hiper/supermarketuri, marile retele de magazine, magazine atât în mediul urban, cât şi în mediul rural și a urmărit următoarele produse: carne preambalată; cacao si produse din cacao (ciocolată şi produse din ciocolată); produse zaharoase; produse de patisserie.
Comisarii de la Protecția Consumatorului arată că verificările au vizat existenţa documentelor de provenienţă sau de însoţire a mărfii; starea ambalajelor (integritate, etanşeitate); încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător; caracteristicile organoleptice prin verificare directă (aspect, miros şi gust, prezenţa corpurilor străine în conţinut, a petelor de mucegai şi a semnelor de alterare); în caz de suspiciune se vor preleva eşantioane care vor fi analizate în laboratoare autorizate; încadrarea în cantitatea netă impusă sau declarată de producător; respectarea temperaturilor de păstrare şi expunere, impuse sau declarate.
Comisarii CJPC au verificat opt operatori economici, găsind abateri la fiecare dintre aceștia, hotărând oprirea definitivă a comercializării a 22 kg/ 1.396 lei și aplicând 15 sancțiuni, șapte avertismente și opt amenzi în valoare de 36.000 de lei.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.