Mare e grădina lui Dumnezeu, veţi zice! În 27 iulie 2010, Gorjeanul anunţa că o şcoală din satul Seuca, aparţinător comunei Peştişani, se află pe terenul revendicat de unul ce pretinde că are nevoie de terenul acela.
Între timp, justiţia i-a dat dreptate, iar Primăria Peştişani va mai şi cheltui banii comunităţii spre a demola clădirea. În loc să refacă drumul, cu aceeaşi bani!
Ultimul învăţător, primul contestatar
Pe fostul învăţător şi director al şcolii primare din Seuca, Eugeniu Brânzan, l-am găsit în curtea casei, după ce adusese lemne de foc pentru iarnă. Nu stă locului nici un moment, mai are şi stupină la cei 78 de ani ai lui. Deşi nu ştia că-i facem o vizită, să-l întrebăm de sănătate, avea articolul din Gorjeanul în buzunarul de la piept.
Despre Gheorghe Brânzan, proprietarul locului pe care statul construise şcoala unde-a predat el din 1951 şi până-n anul pensionării sale – 1996, nu are o părerea bună. Susţine că acesta e un om cu care nu se poate discuta. Am încercat şi eu, mai zice el, şi primarul comunei, dar degeaba. A obţinut hotărârea definitivă în instanţă, ca Primăria Peştişani să dărâme şcoala pe cheltuiala ei. Mai susţine că fiica proprietarului lucrează la firma fostului notar public Titu Ionaşcu şi „chiteşte toate alea cu judecătorii din Târgu-Jiu cum vor muşchii lor”.
Dispariţia actelor din Primăria Peştişani
Până a murit, fostul secretar al Primăriei Peştişani, Ilie Grofu, susţinea că trebuie să se fi făcut un 
schimb cu numitul Gheorghe Brânzan, însă au dispărut actele şi Ilie Grofu nu mai era în activitate, ci la pensie. Meticulos, în vremea cât fusese secretarul primăriei, pensionarul Ilie Grofu îl îndemna pe fostul învăţător Eugeniu Brânzan, cât şi pe cei din Primăria Peştişani să caute în arhivele comunei actele în baza cărora se făcuse schimbul, aşa cum îşi aducea el aminte. Fiindcă, afirma Ilie Grofu, pe timpul lui Ceauşescu nu se dădea autorizaţie de construcţie fără să se fi efectuat un schimb ori proprietarul să fie despăgubit. Ilie Grofu îşi amintea că rebelul de astăzi Gheorghe Brânzan primise un teren la schimb în Hobiţa. Acelaşi lucru îl susţine şi Ion C. Brânzan, fost paznic de vânătoare. Numai că cei de la Primăria Peştişani nu s-au zbătut să afle pe unde este actul de schimb, dispărut în condiţii suspecte şi nici să uzeze de proba cu martori.
Un lucru este clar, susţinut şi de pensionarul Ion Dănescu, din Peştişani, şi el fost ba secretar după Ilie Grofu şi chiar primar al comunei 
Arcani, înainte de 1989. Conform legislaţiei de atunci, nu se putea da autorizaţie de construcţie a şcolii dacă nu exista actul de schimb.
Ce pierde comunitatea din Seuca?
Discutând cu fostul învăţător Eugeniu Brânzan, dar şi cu sătenii Simion Blendea ori Constantin I. Diaconescu, dacă cineva ar vrea să ţină o şedinţă, indiferent de ce natură, aceasta se ţine în aer liber sau în grupuri mai mici pe la câte un bufet ori bar din sat. De care nici Seuca nu duce lipsă. Nu ştim cum se face, dar de şcoală parcă nu-i mai pasă nimănui.
Convingerea tuturor este că localul de şcoală este bine dotat, cu toate că nu a funcţionat din anul 1996.
Localul e oricând pregătit dacă s-ar redeschide cursurile, care niciodată nu se vor mai face din pricina depopulării satului Seuca.
Oamenii din sat sunt de părere că acest local ar putea îndeplini funcţia de sală de şedinţe a comunităţii, de cabinet pentru consultaţii medicale şi chiar de cămin cultural.
Clădirea şcolii din Seuca are două clase în stare foarte bună, întreţinute ca lumea, şi patru sobe. Una este în cancelarie şi una pe hol. Încercând să-l convingă pe actualul proprietar al terenului să lase şcoala pentru sat, învăţătorului Eugeniu Brânzan i s-a răspuns de către Gheorghe Brânzan: „Dar satul ce-a făcut pentru mine!”
Deocamdată, insuficienta grijă a Primăriei Peştişani pentru păstrarea şcolii din Seuca, başca mişculaţiile cu Justiţia par a fi de-o indolenţă crasă. Doar o revoltă a locuitorilor din Seuca ar mai putea readuce proprietatea statului la o altă formă de folosinţă. Încă nu este totul pierdut!
Ion Predoşanu
