Opoziţia de la Judeţ a dat tricoul de campanie pe tricoul PSD

293

Deşi nu au mai îmbrăcat tricouri cu slogane electorale de la ultima campanie electorală, consilierii judeţeni din Opoziţie, membri ai Alianţei Creştin-Liberale (ACL) Gorj, au scos de la naftalină obiectele vestimentare care le-au asigurat locul în forul de conducere. Tricourile cu sigla PDL şi PNL sau USL au fost însă înlocuite cu unele cu slogan anti-PSD. 13 consilieri au purtat astfel, vineri, în cadrul şedinţei ordinare, tricouri cu mesaje de protest referitoare la ordonanţa de Guvern privind aleşii locali. Pe acestea era inscripţionat “Ruşine PSD” şi “Primarii şi consilierii se aleg, nu se cumpără”.

Consilierii liberali şi democrat-liberali şi-au luat tricourile peste cămăşi dornici să le arate colegilor de la Putere că nu sunt de acord cu ordonanţa care permite aleşilor, înainte de prezidenţiale, să treacă la ce partid vor. “Este modalitatea noastră de protest la o ordonanţă care pare a induce idealuri nobile, dar de fapt vizează interese meschine. «Ruşine PSD!» pentru faptul că au îndrăznit să se gândească la o asemenea ordonanţă care încalcă pur şi simplu legile democratice şi uzuanţele pe care le vrem de accedere în UE, iar pe spate precizăm la ce facem referire când spunem «Ruşine PSD!»”, a declarat liberalul Dragoş Păsărin.
foto 057“Se ştie că încă din 2006, de când era Guvernul Tăriceanu, această lege a fost aprobată şi având în vedere că acum se încearcă pe o perioadă foarte scurtă să se anuleze practic această lege este un lucru neobişnuit pentru o democraţie, pentru că nu poţi ca 45 de zile să dai posibilitatea să se încalce legea şi după aceea să revii la această lege. Păi dacă legea nu este bună de ce mai revii la ea? Noi eram totuşi mulţumiţi dacă această modificare sau această încercare se făcea prin Parlament, prin limita unei noi legi care urma să intre pe circuitul normal, să fie votată, să fie consultate şi alte organisme, mass-media, ONG-urile, grupurile parlamentare, şi abia după aceea elaborarea acestei legi să fie supusă votului. Ce situaţie de urgenţă este asta?

foto 078Vreau să vă amintesc că noi am ţinut o şedinţă extraordinară şi s-a spus că nu este oportună pentru că nu avem o urgenţă. În cazul acesta eu întreb ce situaţie de urgenţă a fost ca să se propună această ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi să se aprobe în şedinţa respectivă. Voturile astea sunt cu dus-întors; s-ar putea întâmpla să se strângă sau nu. Vreau să vă spun că noi am mers pe Victoria venind la această şedinţă şi am fost aprobaţi în general de oamenii care au trecut şi care erau simpli cetăţeni. Deci dânşii ne-au aprobat şi au fost încântaţi că mai există totuşi persoane care să facă opoziţie pe faţă, să-şi expună părerea vizavi de această ordonanţă de urgenţă”, a declarat şi liberalul Gheorghe Orzan.

foto 069“Atacuri în an electoral”!
“Am ales să purtăm aceste tricouri, cei 13 consilieri judeţeni ai ACL Gorj, ca o formă de protest având în vedere că ieri Guvernul României şi-a asumat o ordonanţă de urgenţă prin care legiferează pe o perioadă de 45 de zile trecerea aleşilor locali, pornind de la consilieri locali şi terminând cu preşedinţii de consilii judeţene, fie ca independenţi, fie la alte partide. Considerăm că această ordonanţă de urgenţă încalcă legislaţia României, Constituţia României, dar şi legislaţia internaţională, şi aici mă refer la prevederile Comisiei de la Veneţia, considerăm că sunt atacuri în an electoral, atacuri la celelalte partide politice din România, în special la partidele aflate la ora actuală în opoziţie. De asemenea, ACL a şi spus că nu va intra în acest joc politic şi nu vom accepta, nu vom face demersuri astfel încât să influenţăm consilieri locali sau consilieri judeţeni, primari, viceprimari să-i constrângem să vină în rândurile ACL. Această ordonanţă, coroborată cu Ordonanţa 45/2014, care legiferează turismul electoral prin votul pe baza declaraţiei pe proprie răspundere într-un an electoral cu mai puţin de 6 luni înainte de alegeri, sunt grave abateri de la legislaţie şi în special de la democraţie. România trebuie să fie un stat modern, democratic, iar acest pas nu este nicidecum o evoluţie, ci considerăm că este o involuţie. Sunt convinsă că cetăţenii României îşi vor da seama de demersurile noastre şi sunt convinsă că mulţi dintre ei vor fi alături de noi”, a declarat şi liberala Mădălina Ciolocoi.
foto 075Copreşedintele ACL Gorj, Dan Vâlceanu, a menţionat că acţiunea reprezintă o formă de protest a consilierilor opoziţiei, prin care transmit un mesaj celor de la PSD. “Nici nu mă aşteptam să le fie ruşine. Dacă le era ruşine nu dădeau această ordonanţă. Consider că ar trebui să le fie ruşine pentru că Europa iar se uită la noi cu mirare şi nu ştie ce se întâmplă în ţara asta. Ne întoarcem înainte de 89; în primă fază toţi aleşii locali trebuie să treacă la PSD, după care probabil partidele vor fi scoase în afara legii pentru că, slavă Domnului, numai atunci va fi Ponta sigur că va câştiga prezidenţialele, când va rămâne singur, ca Nicolae Ceauşescu. Şi atunci se vota, înainte de 89, numai că era un singur candidat – Nicolae Ceauşescu.

foto 094Exact aşa doreşte probabil acum şi Victor Ponta – să fie singurul candidat. Noi am făcut acest demers pentru astăzi, la şedinţa de CJ, pentru că până la urmă reprezintă o formă de protest absolut normal. I-am văzut foarte iritaţi şi din punctul acesta de vedere cred că le este ruşine. Da, vom pierde primari şi consilieri. Aici nu există niciun fel de dubiu pentru că de asta protestăm până la urmă. În primul rând, există un lucru nemaiîntâlnit până acum, să ignori o lege timp de 45 de zile. Practic asta a spus Guvernul prin această ordonanţă: «Vă rog să ignoraţi legea 45 de zile; după 45 de zile avem din nou lege». Este atât de absurd şi până la urmă atât de îngrijorător încât nu puteam să asistăm pasivi la, pur şi simplu, călcarea în picioare a oricărei reguli de stat, de drept şi de moralitate. ACL a luat o hotărâre deja: nu vom primi în rândurile noastre niciun fel de ales local care doreşte să plece de la alte partide”, a declarat Vâlceanu.

foto 149Instabilităţi pe termen scurt
În replică, preşedintele CJ Gorj şi vicepreşedinte al PSD, Ion Călinoiu, a afirmat că atitudinea celor din opoziţie “arată o neputinţă” a acestora. “Au rupt USL şi au făcut traseim politic general liberalii şi s-au dus în ACL, care de fapt, nu mai este de niciun fel un partid, e un PNL cu două partide. Nu e un traseism politic general? În atare situaţie nu se impune a aduce la starea lucrurilor iniţială, când oamenii au votat atunci că aşa trebuie să meargă lucrurile la nivelul funcţionării aparatului de drum lung, a structurilor declarative la nivel local şi să nu se bulverseze de niciun fel votul omului care l-a dat la alegerea dânşilor? În atare situaţie, acum eu nu ştiu cui aparţine această calitate. Au părăsit o barcă în care oamenii şi-au pus încrederea – Uniunea Social Liberală; vor să producă acum instabilităţi la nivelul funcţionării consiliilor locale. De aceea, este necesară această ordonanţă cu caracter temporar pentru a aduce stabilitate la nivelul administraţiei. Şi-au dorit prea mult probabil să pună în aplicare ceea ce nu-şi doresc oamenii şi se fac de ruşine pentru că oamenii ştiu că de fapt ei trebuie să aibă la nivelul fiecărei localităţi în parte înţelegeri la nivelul consiliilor locale”, a menţionat Ion Călinoiu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here