MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 11-a ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile neguvernamentale având la dispoziție o lună pentru a depune proiecte în vederea obținerii de finanțare.
În cadrul celor zece ediții anterioare ale programului au fost finanțate 190 proiecte cu peste 3,2 milioane de lei, numărul beneficiarilor depășind 11.000. Fondul total pus la dispoziția organizațiilor în cadrul acestei ediții este de 400.000 de lei. Începând din acest an, înscrierile se fac online până pe 12 octombrie 2019, inclusiv.
În cadrul evenimentului de lansare, cele 20 de organizații beneficiare ale ediției precedente, au prezentat rezultatele proiectelor derulate în perioada decembrie 2018 – august 2019. În decursul celor nouă luni ale ediției anterioare, peste 650 de copii cu nevoi speciale au beneficiat de activități de terapie prin joc și dramaterapie; psihodramă pentru copii și jocuri de rol; terapie prin povești și povești terapeutice; terapii asistate de animale; terapie prin artă – muzică și muzică asistată, desen, modelaj, pictură, tehnologie digitală (realitate virtuală, filme animate); terapii experiențiale prin activități în aer liber și în apă. Scopul acestor activități terapeutice a fost îmbunătățirea calității vieții a copiilor și a familiilor acestora.
Prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile non-guvernamentale pot beneficia de o sumă de maximum 25.000 de lei sub formă de pre-finanțare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2019 – august 2020. Termenul-limită pentru înscrierea online a cererilor de finanțare este 12 octombrie 2019, iar fondul total al sponsorizărilor este de 400.000 de lei. De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri totale de 3.203.000 lei ONG-urilor care au derulat 190 de proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând peste 11.000 de beneficiari în activitățile lor.
Izabella Molnar