Omul şi…Clipa Lecţiei de Viaţă! – Interviu cu Domnul Conf. univ. dr. Marcel ROMANESCU, Primarul Municipiului TÂRGU-JIU (II) – ,,Cred că îmi voi lăsa amprenta asupra Municipiului Târgu-Jiu, aşa cum Nicolae Romanescu şi-a lăsat amprenta asupra a tot ceea ce înseamnă, astăzi, Municipiului Craiova”!

1991

-Rep. Domnule Primar, încă de la primul interviu, realizat cu aproape trei luni în urmă, încheiam dialogul nostru printr-o referire nemijlocită la potenţialul turistic al Gorjului şi al Municipiului Târgu-Jiu, în strânsă legătură cu Ansamblul sculptural brâncuşian din Capitala Gorjului, dar, pentru că trebuie să avem o memorie vie, nu putem trece peste faptul că Târgu-Jiul îşi leagă istoria sa de numele unor personalităţi deosebite care fac cinste şi care trebuie mereu aduse în atenţie şi în actualitate!
-M.R. Desigur, ca o continuare a discuţiei noastre, să nu uităm că şi numele lui Iosif Keber e legat de municipiul nostru, să nu uităm că suntem în anul bicentenar al Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, prin urmare, ne aşteptăm la un număr mare de turişti, iar, ca să nu omitem acest lucru, desigur, să n-o uităm pe Ecaterina Teodoroiu, pentru că într-un mod cu totul deosebit, pe toate aceste personalităţi emblematice trebuie să le punem şi mai mult în valoare pentru marele prestigiu al Municipiului Târgu-Jiu.
-Rep. Pentru că suntem în anul bicentenar al mişcării revoluţionare care a marcat sfârşitul domniilor fanariote în Ţările Române, ştiţi că numele dumneavoastră se leagă de numele lui Ioniţă Romanescu, un pandur de frunte al lui Tudor Vladimirescu, un erou care şi-a dat viaţa în bătălia de la Drăgăşani, în lupta dusă împotriva turcilor care intraseră în ţară pentru a reprima revoluţia?
-M.R. Ştiu şi sunt mândru de acest lucru! La puţin timp după înfrângerea revoluţiei, soţia lui Ioniţă Romanescu a plecat cu cei trei copii şi s-a mutat într-o casă modestă din Craiova!

,,Nicolae Romanescu este o paradigmă a modului meu de a fi”!

-Rep. Pe locul acestei case modeste se va ridica mai târziu un veritabil palat administrativ de referinţă sub numele de «Casa Romanescu», iar, în acest sens, aş dori să-mi confirmaţi dacă am dreptate!
-M.R. Aveţi perfectă dreptate, dar aş dori să mai adaug faptul că a fost în perioada începutului de primăvară şi o manifestare la Craiova, pentru memoria marelui om politic şi de autentică referinţă, Nicolae Romanescu, cel care a fost şi primarul de notorietate al «Cetăţii Banilor»!
-Rep. A fost senator şi deputat, cu o reputaţie deosebită în viaţa Olteniei!
-M.R. După părerea mea, rămâne cel mai reprezentativ primar pe care l-a avut Municipiul Craiova şi cred că e numele cu care ne putem considera mândri de cântecul…«M-a făcut mama oltean!», mai ales că la manifestarea despre care am amintit am transmis un călduros şi sincer salut din partea unui nou Romanescu, cel care acum este primar într-un alt municipiu din Oltenia!
-Rep. Spuneţi acest adevăr cu multă încredere şi chiar cu mândrie!
-M.R. Pentru mine, Nicolae Romanescu este o paradigmă a modului meu de a fi!
-Rep. Înseamnă că neamul dumneavoastră vă oferă un model demn de urmat!
-M.R. De aceea, cred că îmi voi lăsa amprenta asupra Municipiului Târgu-Jiu, aşa cum Nicolae Romanescu şi-a lăsat amprenta asupra a tot ceea ce înseamnă, astăzi, Municipiul Craiova!
-Rep. Deci aveţi un strălucit model pe care vreţi să-l urmaţi cu demnitate şi cu mare cinste, dar vremurile sunt altele şi oamenii de încredere sunt parcă mai puţini şi mai greu de reperat!
-M.R. Domnule profesor, mi-aş dori ca după ce nu voi mai fi primar, să rămân în memoria târgujienilor ca un om care a lăsat ceva demn de apreciat urmaşilor săi!
-Rep. Pentru că dumneavoastră purtaţi chiar prenumele unuia dintre fiii marelui om de prestigiu, Nicolae Romanescu, ştiu că acela care se numea tot Marcel, a fost un bun diplomat şi un scriitor cunoscut!
-M.R. Port acelaşi nume cu marele diplomat, dar port acelaşi nume ca şi al tatălui meu, regretatul meu tată, care a fost profesor şi care a primit acest nume de la bunicul său, pentru că atunci când m-au botezat, tatăl meu mi-a dat acest nume ca să-l port cu demnitate de acum încolo şi cu mare cinste!

,,Să dovedim că se poate face şi mai mult, dacă există unitate şi susţinere, pentru a avea o administraţie performantă şi la Târgu-Jiu”!

-Rep. La un dialog viitor, puteţi să prezentaţi în faţa târgujienilor unul sau chiar mai multe proiecte pe care le aveţi în vedere şi prin care să vă apropiaţi de renumele marelui primar Nicolae Romanescu?
-M.R. Aşa cum se ştie, Nicolae Romanescu a fost un reformator inspirat, un strălucit reprezentant al administraţiei publice locale, pentru că mă gândesc la unele lucruri de bună practică pe care Nicolae Romanescu le-a folosit în Capitala Olteniei şi pe care cred că le putem prelua cu mare drag şi cu mare încredere la Târgu-Jiu, pentru că ele rămân valoroase şi în momentul de faţă!
-Rep. Lucrurile bune vă călăuzesc şi pe dumneavoastră ca primar?
-M.R. Personal, mă preocup să fac multe lucruri care pot aduce cuvinte frimoase întărite prin fapte, dar şi aprecieri pozitive la tot ceea ce înseamnă eficienţa administraţiei publice din Oltenia, mai ales că în perioada aceasta, a celui de-al doilea mandat, am şi un guvern care mă susţine, iar, cu ajutorul colegilor de partid, vreau să dovedim că se poate face şi mai mult, dacă există unitate şi susţinere, pentru a avea o administraţie performantă şi la Târgu-Jiu, nu numai la Oradea, nu numai la Alba Iulia sau la Cluj- Napoca!
-Rep. Dacă sunteţi pus pe fapte mari şi aveţi un model demn de urmat, ce veţi întreprinde în perioada imediat următoare?
-M.R. Putem să facem lucruri mari, prin luarea unor decizii de bună practică pentru toate celelalte autorităţi şi instituţii autorizate!
-Rep. Văd că vă place mult să folosiţi sintagma «decizii de bună practică», o expresie care spune foarte mult în activitatea unui primar!
-M.R. Aşa este, pentru că îmi place s-o folosesc şi s-o aplic destul de mult şi în activitatea mea de fiecare zi, în politică, în familie, dar şi în munca de la primărie!
-Rep. Cum staţi cu investiţiile din sistemul educaţional?
-M.R. Legat de investiţiile din învăţământ, cred că proiectul meu se apropie de final, pentru că unităţile din muncipiu sunt la cel mai înalt standard, iar aici mă refer la dotare, la amenajarea spaţiului de învăţământ, aceasta fiind şi atribuţia noastră ca unitate administrativă, iar partea legată de procesul instructiv-educativ rămâne la nivelul Ministerului Educaţiei şi la nivelul Inspectoratului Școlar Judeţean! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Cotoceanu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here