Omul şi…Clipa Lecţiei de Viaţă! – Interviu cu Domnul acad. Prof. univ. dr. DAN ILIE MOREGA, Preşedintele Institutului de Analize şi Investigaţii Publice şi Politice (IAIPP) GORJ – ,,Din adâncul sufletului meu, le doresc tuturor românilor, să fie sănătoşi, să muncească în patria lor, să nu plece departe în ţări străine”!

2157

-Rep. LA MULŢI ANI, de ziua dumneavoastră, domnule academician, prof. univ. dr. Dan Ilie Morega, pentru că este şi sărbătoarea celor care vă cunosc şi vă respectă, a oamenilor care vă preţuiesc pentru îndelungata dumneavoastră activitate prodigioasă şi plină de fapte, iar, pentru aceasta, Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă sănătate, viaţă îndelungată şi noi împliniri în activitate!
-D.I.M. Vă mulţumesc din suflet pentru frumoasele urări şi aprecieri la adresa mea, iar, ceea ce aţi spus despre mine, din adâncul sufletului meu, le doresc la toţi românii, să fie sănătoşi, ca să muncească în patria lor, să nu plece departe în ţări străine, dar, pentru aceasta, va trebui ca să ne unim forţele şi să nu mai fie o Românie dezbinată, pentru că dezbinarea duce la situaţia foarte dramatică în care se află ţara noastră la ora actuală!
-Rep. Trăim vremuri cu multe probleme, domnule academician!
-D.I.M. Vedeţi, dumneavoastră, am fost doi ani terorizaţi de pandemie şi ne îndreptăm spre cel de-al treilea an, iar, în cei doi ani de pandemie, s-au făcut mari cheltuieli pentru o serie întreagă de interdicţii privind modul în care s-a efectuat în spitale tratamentul, pentru că în anul 2021, pur şi simplu, nu mai aveau loc bolnavii în spitale, au rămas pe holuri, în curte, unde nu au mai avut nici un fel de îngrijire şi i-au omorât pe oameni!
-Rep. Deci, consideraţi că avem suficente motive pentru încredere în viitor?
-D.I.M. Mai mult decât atât, pentru că suntem creştini-ortodocşi, iar, aici, aş ruga şi preoţii şi ierarhii noştri să fie mult mai insistenţi în apropierea de tineri, iar, dacă pierdem tineretul, pierdem ţara, viitorul ţării!

,,Oamenii pleacă din cauza vânzătorilor de ţară, domnule profesor”!

-Rep. Ca întotdeauna, sunteţi un analist subtil şi un critic la adresa celor care se fac vinovaţi de situaţia existentă, dar v-aş ruga să ne spuneţi, ce credeţi că trebuie făcut pentru a îndrepta asemenea stări de lucruri negative?
-D.I.M. În primul rând, să ne îndreptăm atenţia spre partidele care nu au mai fost la guvernare, pentru că partidele care au fost sau mai sunt la guvernare, n-au cu ce să se laude până în prezent! Avem peste cinci milioane de români plecaţi în alte ţări, cetăţeni ai altor ţări, chiar, dacă unii dintre ei mai sunt şi cetăţeni ai României! Pentru că e o legătură cu glia strămoşească, iar, noi, românii, suntem legaţi de această glie, din păcate, din anul 1990 şi până în prezent, cei care s-au perindat la guvernare, nu au făcut mai nimic pentru binele ţării, au fost chiar trădători de ţară, vânzători de ţară, iar, cei care au fost în funcţii parlamentare s-au dovedit incompetenţi şi nu i-au interest decât persoana lor şi grupurile de interese care i-au susţinut!
-Rep. Care sunt rigorile comportamentului acestor demnitari?
-D.I.M. Dacă ar fi pornit de la dorinţa de a fi parlamentari sau de a fi miniştri, să se fi gândit să slujească ţara, iar, dacă slujeau ţara şi poporul de peste 20 de milioane de locuitori, ne-am fi aflat în altă situaţie! Dar, niciodată nu s-a dorit acest lucru! Am preferat să fim slugile Bruxelles-ului, ca să fim ţara cea mai săracă, dar, cu cele mai multe bogăţii pe care în majoritate le exploatează occidentalii, indiferent că se cheamă Germania, Anglia, Franţa, Italia sau America, ei au obţinut profituri uriaşe, lăsând pierderi în România!
-Rep. Domnule preşedinte, se spune, de cele mai multe ori, că oamenii au plecat şi pleacă din ţară din cauza sărăciei, dar, în mod paradoxal, străinii se îmbogăţesc din resursele noastre, iar bogăţiile ţării sunt exploatate de către străini, deci, nu sărăcia îi sileşte pe români să emigreze, ci altceva mult mai ispititor, de aceea, v-aş ruga să ne spuneţi, oare, corupţia îi înstrăinează pe români?
-D.I.M. Oamenii pleacă din cauza vânzătorilor de ţară, domnule profesor, pentru că avem cea mai proastă lege privitoare la fondul funciar, pe linia vânzării celui mai bun pământ arabil, pentru că luând-o de la câmpia Banatului, unde sunt cei mai mulţi italieni, germani şi americani, ca să ajungem până la Insula Mare a Brăilei, «grânarul» României, care a fost dată arabilor, toţi cei care au cumpărat terenuri sau le au în administrare pentru zeci de ani, în loc să raporteze profitul obţinut, au declarat perderi de peste un milliard de euro, iar, în cazul acesta, aş întreba: cum accepţi, tu, partid aflat la guvernare, fie că eşti penelist, fie că eşti pesedist, ca propria ta ţară să fie furată în felul acesta, ca să nu mai spunem de multinaţionalele care consemnează în documente pierderi, dar, obţin profituri uriaşe?
-Rep. Vă referiţi la toţi cei care au încercat să investească în afaceri?
-D.I.M. Mă refer la multinaţionalele în domeniul comerţului, pentru că dacă s-ar pune un coeficient de 2% pe care să-l plătească la cifra de afaceri, am beneficia de zeci de miliarde de euro care ar trebui folosite pentru dezvoltarea ţării! Vă rog mult, să-mi spuneţi, câte obiective s-au construit în plan industrial? Dacă ne referim la domeniul alimentar, cei care au cultivat legume de grădină, au rămas cu ele nevândute, iar, în acest caz, avem nevoie de o lege fermă ca multinaţionalele să preia toate produsele agricultorilor autohtoni care produc ecologic!
-Rep. Credeţi că e suficient să rămânem doar la nivel constatativ cu privire la aceste nedreptăţi şi ilegalităţi comise în ţara noastră? Ce trebuie făcut în viitor?
-D.I.M. Cred că trebuie să fim cu toţii mai uniţi şi să alegem dintre oamenii patrioţi, buni români, cu o mare capacitate profesională şi organizatorică!
-Rep. Aşa cum sunteţi dumneavoastră şi cum aţi fost întotdeauna?
-D.I.M. Cum am fost, pentru că sunt la o anumită vârstă şi nu mai pot face pe «tinerelul», dar, pot să ajut mulţi tineri, pentru că avem un partid patriot care se zbate, munceşte şi se luptă, iar, în acest moment, vă spun că sunt mâhnit, chiar de ziua mea, că Parchetul General a deschis un dosar penal împotriva acestui partid, pentru că, vezi, Doamne, ar fi minimalizat importanţa predării în şcolile din România a istoriei evreilor şi a Holocaustului! În momentul în care vom avea oameni care se luptă pentru ţara lor, atunci va fi mai bine!
-Rep. Dar ţara noastră are nevoie şi de un conducător patriot, care să nu facă plecăciuni în faţa străinilor şi a intereselor lor!
-D.I.M. Păi, Iohannis, când se duce la Bruxelles, face doar ce-i spun străinii şi din această cauză, am ajuns aici! Cei care ne-au condus timp de treizeci şi doi de ani, au făcut-o într-o direcţie greşită!
-Rep. Ce fel de nouă ordine mondială, credeţi că vor globaliştii în perioada post-pandemie?
-D.I.M. Ştim cu toţi că a avut loc o întrunire a Consiliului Mondial al Sănănătăţii, altul decât O.M.S., care consideră că vaccinurile nu trebuiau făcute până nu se cunoşteau îndeajuns şi efectele lor negative, pentru că sunt mulţi oameni din România care au decedat din alte cauze legate de alte boli, care au căzut în depresie, iar, în acest caz, mă întreb, dacă această conducere pe care am avut-o şi pe care o avem, a guvernat în interesul poporului sau a executat ceea ce i-au comandat stăpânii, care se gândesc la guvernul mondial şi la dominaţia lumii în totalitatea ei?

,,Să ştiţi că îmi asum în totalitate afirmaţiile mele”!

-Rep. Ce ne puteţi spune despre activitatea dumneavoastră în domeniul vieţii universitare, în calitate de prorector al U.L.I.M.?
-D.I.M. De 22 de ani, avem o relaţie strânsă cu această Universitate, pentru că în anul 2000 am adus câteva mii de volume de cărţi româneşti la Liceul «Mihai Eminescu» din Chişinău, unde l-am cunoscut pe rectorul Universităţii, un «unionist» şi un mare patriot, care, din păcate ne-a părăsit, dar, a rămas în continuare fiul domniei sale! Noi, continuăm să mergem şi mai departe, pentru că facem parte din Asociaţia Universităţilor Europene, bucurându-ne de aprecieri în România şi în alte state, avem studenţi, masteranzi şi doctoranzi din ţările arabe, din Africa şi din Europa, iar, studenţii şi masteranzii noştri au ocupat posturi şi în alte state europene, nu numai în România!
-Rep. Cum pot să fie dezvoltate legăturile între cele două ţări româneşti?
-D.I.M. De multe ori, am discutat cu academicienii de la Chişinău, cu oameni culţi, cu savanţi, întrebându-i, cum trebuie să ne apropiem şi mai mult, pentru că pe căi lăturalnice sau cu armament la graniţă, nu mai putem să ne unim?
-Rep. Şi ce v-au întrebat, la rândul lor, românii de peste Prut?
-D.I.M. M-au întrebat, de ce nu dezvoltăm relaţii economice, ca să cumpărăm noi produsele lor, nu să le cumpere alţii? Şi aveau dreptate! Doreau ca să dezvoltăm şi mai mult relaţiile universitare între cele două ţări româneşti, chiar activităţi cultural-educative, pentru că ei sunt deschişi, iar, noi am bătut pasul pe loc! Trebuie să avem un numitor comun: o singură ţară!
-Rep. Chiar şi pe linia credinţei noastre ortodoxe, putem dezvolta relaţii fructuoase!
-D.I.M. Pe toţi ne uneşte credinţa în Dumnezeu, pentru că guvernul mondial, nu va reuşi niciodată să distrugă această credinţă! Pe lângă aceasta, noi trebuie să dezvoltăm relaţii economice şi cu alte state, pentru că te îngrozeşti de faptul că sunt oameni care trăiesc din ajutorul social, iar, pentru situaţia dramatică din ţara noastră, nu pot fi vesel nici în ziua mea de naştere! Cu asemenea oameni care ne conduc, suntem slugile Europei, pentru că am ajuns cerşetorii Europei!
-Rep. Credinţa este cheia de boltă a unităţii noastre!
-D.I.M. Am ajuns ca să nu mai stăpânim bogăţiile noastre, să dicteze străinii în România, iar, ca să revin la credinţă, domnule profesor, credinţă există, pentru că la Forumul de la Davos, din iulie 2021, Vladimir Putin le-a spus celor mai mari din Europa şi din America: ,,Domnilor, mai uşor cu omorârea oamenilor, că vă bate Dumnezeu şi nici eu nu voi sta deoparte” (!!??).
-Rep. Prin urmare, acţiune cu credinţă şi raţiune!
-D.I.M. Deci, să ne întărim credinţa şi să ne intre bine în cap, că nu ne dă nimeni ceva degeaba, iar, dacă luăm în calcul populaţia românească aflată în activitate în ţările occidentale, ne-a costat peste o sută de miliarde pregătirea acestor oameni, şcolarizarea lor, ca să nu mai vorbim despre sumele uriaşe pe care ni le-au luat prin măsuri antiromâneşti, prin care au distrus industria ţării, vândută la un preţ de fier vechi!
-Rep. Aveţi mult curaj în tot ceea ce afirmaţi!
-D.I.M. Multinaţionalele au acaparat economia românească şi au dat-o pe mâna străinilor! Să ştiţi că îmi asum în totalitate afirmaţiile mele!
-Rep. Pentru că sunteţi şi Preşedintele Fundaţiei «Tudor Vladimirescu», ştiaţi că genialul poet rus A.S. Puşkin a fost un simpatizant şi un admirator al Revoluţiei marelui nostru pandur, chiar un admirator al folclorului românesc pe care l-a cunoscut în cei trei ani cât a durat exilul său la Chişinău?
-D.I.M. Ştiam, domnule profesor, pentru că marele poet are şi o casă muzeu la Chişinău, iar, Tudor Vladimirescu a participat la războiul ruso-turc în calitate de conducător de panduri, primind chiar o medalie din partea ruşilor!
-Rep. Domnule Preşedinte, ar fi multe de discutat cu un om ca dumneavoastră, dar, pentru că este o zi de sărbătoare, ne oprim aici, cu speranţa că vom continua dialogul pe care l-am avut în cadrul acestui interviu jubiliar! Vă propuneţi să rămâneţi la fel de activ şi de critic la adresa celor care distrug ţara?
-D.I.M. Acest lucru depinde numai de Dumnezeu şi de sănătatea mea, iar, eu rămân acelaşi sufletist, cu mare dragoste pentru oameni!
-Rep. Ce vă doriţi cel mai mult pentru dumneavoastră şi pentru cei dragi?
-D.I.M. Pentru mine, această zi este o zi obişnuită, în care împlinesc un număr de ani, pentru care Îi Mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, şi le doresc tuturor românilor, multă sănătate, linişte şi pace în suflet!
-Rep. În ziua dumneavoastră de naştere, vă dorim numai bine, să aveţi multă sănătate şi viaţă îndelungată!
LA MULŢI ANI!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

1 COMENTARIU

  1. Ați ajuns sa lăudați pe acest securist, cred ca uitam prea repede faptele turnatoriile lui!in 89 s a ascuns ca un șoarec, ca să nu l linșeze oamenii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.