Omul şi clipa «Lecţiei de Viaţă»! – Avocatul Constantin STĂNICĂ înfruntă pandemia şi caută dilemele «Raiului» parlamentar!

Pe domnul avocat Constantin Stănică, l-am cunoscut şi recunoscut prin modul strălucit şi onest în care pledează la diferite cauze în instanţele de judecată de la Târgu-Jiu, de la Târgu-Cărbuneşti sau de la Craiova, pentru că domnia sa este solicitat în multe oraşe din judeţ şi din ţară, fiind cunoscut ca un jurist caracterizat prin modestie şi curaj în abordarea diferitelor dosare, indiferent de complexitatea lor, căutând întotdeauna să pătrundă în esenţa problemelor spinoase care însoţesc fiecare speţă aflată pe rolul instanţei de judecată. Desigur, nu despre veleităţile profesionale şi demne de apreciat ale domnului avocat Constantin Stănică încercăm să facem referire, pentru a nu trezi posibila invidie a confraţilor de breaslă, cu atât mai mult cu cât sunt persoane mai îndreptăţite şi mai avizate să-l aprecieze…la subiect, cum se spune, ci, despre omul de cultură plină de rafinament şi de profunzime, care în biroul de avocatură e ca într-o sală de lectură a Facultăţii de Drept din Bucureşti, acolo unde l-am cunoscut în anii studenţiei, când mergeam să consult lucrări de sociologie juridică.

«Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică»!
În plină criză pandemică, domnia sa mi-a mărturisit că respectă restricţiile şi normele sanitare de protecţie, fiindcă aşa ne învaţă legea, iar, legea trebuie respectată! De această dată, la o simplă întâlnire stradală, i-am propus domnului avocat să exprime o anumită opinie privitoare la un citat din «zestrea» cunoscutului filosof francez, Blaise Pascal, cel care a spus că «omul este ca o trestie gânditoare, cea mai fragilă dintre trestii, dar, totuşi, o trestie gânditoare», însă, cu acest prilej, am avut în vedere un citat cu substrat juridic, dorinţa mea fiind aceea de a afla, cum vede un jurist cu o cultură consistent, următorul citat pascalian: «Drept este ca ceea ce e drept să fie urmat, necesar este ca ceea ce este mai puternic să fie ascultat. Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică», iar, într-o formă mai adecvată unei terminologii de specialitate, poate mai grăitoare sunt spusele mai pe larg ale lui Blaise Pascal, care, evocând conceptul de justiție, consideră că: «Este drept ca ceea ce-i just să fie urmat; este necesar ca cel mai puternic să fie ascultat. Justiția fără forță e neputincioasă; puterea fără justiție este tiranică. Justiția fără forță este contestată, pentru că există întotdeauna oameni răi; forța fără justiție este condamnabilă. Prin urmare, trebuie să punem la un loc justiția și forța, și pentru aceasta, să facem ca și ce-i drept să fie puternic și ce-i puternic să fie drept. Dreptatea este un lucru discutabil; puterea se recunoaște fără nici o discuție. Deci, nu avem decât să dăm putere justiției. Neputându-se face ca ceea ce-i drept să fie puternic, lumea a făcut ca ceea ce-i puternic să fie drept», arată matematicianul, fizicianul şi filosoful francez Blaise Pascal (1623-1662), omul pentru care morala trebuie situată înaintea stiinţei, deoarece demnitatea omului constă în gândire! Astfel, de la gândire, trebuie să ne ridicăm, iar, pentru aceasta, «să ne silim să gândim bine»! El considera Dreptatea ca fiind legată de Adevăr, ca fiind însăşi Puterea, pentru că: «Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică»! Şi credem că e corect, dar, cu condiţia ca puterea să nu primeze dreptăţii! Aşadar, în ceea ce facem, e bine să evităm de a fi nedrepţi, după versul lui La Fontaine din fabula «Lupul si mielul», în care se spune că: «Dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună», mai ales atunci când legile sunt folosite de către cei puternici pentru a-şi apăra bogăţiile, ceea ce înseamnă că nu trebuie să căutăm a institui un aşa-zis echilibru fragil care să creeze un şi mai mare dezechilibru! În ultima instanţă, forţa justiției, menirea și rolul ei stau tocmai în elementul de echilibru dintre dreptate și putere, iar dereglarea acestui echilibru face ca dreptatea să nu mai fie dreptate, ci, putere! Desigur, explicaţiile pot fi continuate la nesfârșit, iar înțelepciunea celor care de-a lungul vremurilor s-au preocupat de analiza şi explicarea dreptăţii este însemnată, fiind incontestabil faptul că principiul dreptăţii a reprezentat dintotdeauna o valoare fundamentală, un drept al omului pentru afirmarea dreptăţii sociale.

«Neputându-se face ca ceea ce-i drept să fie puternic, lumea a făcut ca ceea ce-i puternic să fie drept»!
E cât se poate de adevărat că dreptatea are un caracter destul de relativ, în sensul că ea nu poate fi constatată, evaluată, apreciată unanim, într-o manieră identică de către toți oamenii. Se întâmplă, adesea, ca un anumit fapt să fie judecat de către unii ca un act de justiție, iar, în opinia altora, să nu însemne decât o mare nedreptate, îndeosebi în cazul în care justiţiabilii au fost implicați într-un fel sau altul într-o anumită procedură judiciară. Domnul avocat Constantin Stănică a subliniat faptul că, deși hotărârea judecătorească prin care o cauză a fost soluționată definitiv, va trebui să fie respectată de către toți, nu tuturor li se va putea impune faptul că acea hotărâre este dreaptă, deoarece fiecare, în forul său interior se consideră liber să creadă sau să nu creadă în acel act de justiție, dincolo de obligația izvorâtă din lege de a se supune deciziei definitive a unei instanțe! Am înţeles şi am acceptat explicaţia, mai ales că, dacă dreptatea este un lucru discutabil, fiind perceput în diferite feluri de către beneficiarii legilor, factorul putere este recunoscut dincolo de voințele particulare, de credințe sau de opinii, astfel încât singura modalitate prin care justiția poate să triumfe constă în a corela dreptatea cu puterea, iar, pentru a fi respectată, dreptatea are nevoie de putere, întrucât aceasta din urmă, nu poate fi contestată sau pusă la îndoială! Ascultând pledoaria domnului avocat Constantin Stănică şi apreciindu-i susţinerea că justiția fără forța autorității este neputincioasă, am reuşit, în cele din urmă, să realizez faptul că puterea fără valoarea dreptății se transformă într-o dimensiune tiranică, ce poate să îmbolnăvească o societate, poate mai rău decât pandemia, dând peste cap regulile democraţiei şi legitimitatea acesteia, pe care distinsul meu interlocutor o analizează din perspectiva dilemei fotoliului «Raiului» parlamentar!
Profesor Vasile GOGONEA