Am ferma convingere că marele poet umanist rus M.I. Lermontov ne îndeamnă şi pe noi românii să ne iubim cu străşnicie şi necruţare ţara şi neamul, limba şi datinile, valorile şi fruntariile şi gloria plătită cu sânge şi neostoită trudă.
Au fost vremuri când Hruşciv şi Valev, Stalin ca şi Jirinovski pledau pentru o Românie a lor, moartă ori în stagnare pentru românii ei. Din când în când se înfăţişează la vorbitor câte un rus care, copleşit de aburii bahici, uită deviza lui A.S. Puşkin: „A avea simpatie pentru fericirea altora presupune un suflet cu adevărat nobil şi dezinteresat”.
Dar, ce să vezi? De când e liber la votcă mulţi dintre sfetnicii lui Putin vorbesc prostii, visând rapturi de proporţii şi încălcări demente ale imperativelor dreptului internaţional, implicit şi explicit ale drepturilor inalienabile ale omului. Există, se va spune de către împătimiţi, scuza că bălmăjite la beţie, cuvintele îngăimate n-au nicio valoare. Dar conţinutul lor? Se pot spune, bunăoară, bancuri „decoltate”, porcoase sau „sexoase”; se poate vorbi despre femei ca şi despre Nuţa din Pleşcoi pe care nici în visele cu năbădăi nu le-am avut, dar la paharul cu numărul (ce-ţi pasă?) le vârâm dintr-o suflare în claia de fân de curând cosit. Am toată încrederea în sublinierea lui Dimitrie Cantemir: „La omul întreg cuvântul poartă icoana sufletului şi fapta icoana inimii”. Nu am nici cea mai mică îndoială că metamorfozele configuraţiei lumii, că geopolitica îmbâcsită cu angoase şi broboane de sudoare, cât pruna ca şi noua ordine mondială preocnizată, sunt discuţii de incompensurabilă sensibilitate ce se pot repercuta benefic ori malefic asupra prezentului şi viitorului umanităţii. Iar dacă vin de la oameni care au puterea deciziei în contemporaneitate, devin de-a dreptul ucigătoare.
La Moscova dă din coate un urmaş obedient al lui Stalin şi Valev, pe nume Aleksandr Dughin, care filosofează, ca un sărit din minţi. Dar, ca eliberat din Casa de Nebuni în Marea Rusie, nu se poate supravieţui. Ca urmare, pentru a se pripăşi, măcar ideatic, s-a angajat (a fost angajat!!!) consilier ori sfetnic, expert sau dregător pe lângă minţile nostalgice şi vetuste. Consilierul-sfetnic (in)suflă în minţi tot atât de funeste şi îmbătate de mărire şi alte multe fantasmagorii, tâmpit urzite şi trâmbiţate. Oripilante şi agasante, demente şi imbecile sunt filosofările amintitului calpuzan. Mai ales când sunt judecate la rece. Ar fi bine dacă acest AL Dughin 1-ar reciti şi ar medita asupra convingerii democrat-revoluţionarului Al.I. Herzen: „Având o mai clară conştiinţă a trecutului vom înţelege mai bine prezentul, coborând mai adânc în trecut, vom înţelege totodată sensurile viitorului”. Eu cred că schizoidul sfetnic al lui Puţin nu are capul pe umeri, iar umflăturile cutelor de pe suprafaţa creierului sunt modelate de prea-multul alcool ingurgitat. Nu i-ar strica nostalgicului consilier un alcooltest cu care se măsoară conţinutul în alcool al sângelui care-i şubrezeşte circumvoluţiile necesare unor decantări logice.
Feciorul ăsta dostoievskian, idiot de-a binelea, răvăşit de angoase şi măcinat de un loc săţios între liderii ruşi, răscoliţi de nostalgii găunoase şi deşarte, a dat un interviu ediţiei austriece a publicaţiei The Local, unde vorbeşte, cu subiect şi predicat, despre sfârşitul statelor naţiuni. Nu-1 întreb pe ignobil nici cât etilic a băgat în fizic pentru reliefarea dobitociei rostite, nici de ştie ce vorbeşte la ceas de revenire, dacă descreieratul nu s-ar erija în sfetnicul de taină al unor oameni influenţi şi decidenţi din Federaţia Rusă. Aşa, însă, trebuie să-1 întrebăm pe desfrânat dacă, în anii din urmă, a izbutit să citească măcar pilduitoarele poveşti pentru copiii de pretutindeni. Eu îl cred pe D.I. Pisarev care avertiza sentenţios: „Oamenii slabi, ajunşi la putere, foarte uşor pot deveni despoţi”.
Se poate deduce lesne că în globala asta aşezare şi orânduire sistemic articulată, în conexiunile noii ordini mondiale, oricât de dus cu pluta ai fi, nu se poate să nu ţii cont de faptul că poţi desfiinţa graniţe, poţi invada teritorii, poţi nesocoti identităţi individuale, poţi ameninţa permanent cu cotropirea armată, ceea ce şi fac o serie de lideri ruşi.
Cu toate acestea, trebuie să fii beat leucă să nu pricepi că niciodată nu se va renunţa la statele naţionale. Chiar şi în condiţiile în care graniţele lor vor fi mai permisive şi îngăduitoare, chiar dacă intenţiile statelor vor fi dirijate spre interese anexioniste. Naţiunile s-au zămislit relativ recent. Dar, nimeni nu poate să le bareze dezvoltarea şi progresul. Maturizarea lor este la îndemâna oricărei minţi neînceţoşate. Iar obiectivarea de după … ei, bine, s-o lăsăm baltă, până atunci, şi Dughin şi partizanii lui, şi opiniile lor deşănţate vor fi praf şi pulbere. Bine ar fi ca Dughin şi orbeţii care ticluesc nostalgice dezastre să aibă încrustată pe creier convingerea lui A.S.Puşkin:
„Cât libertatea o visăm
Şi-onoarea-n inimi ne trăieşte
Prieteni, ţării să-nchinăm
Speranţa care-n suflet creşte!”
Am sentimentul că acest „specialist”, deteriorat mintal, nu a avut medicamentele în buzunar când a spus că România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria vor fi absorbite de Marele Imperiu EurAsiatic. împărţind, şi de data aceasta, lumea în SUA, împreună cu statele occidentale (ultimele diriguite de Germania!), pe de o parte şi imperiul de care vorbeam, controlat şi supravegheat de Rusia.
Este de netăgăduit că din aceste aserţiuni se pot naşte războaie, se pot declanşa acte teroriste de care Federaţia Rusă nu duce lipsă.
Cu atât mai mult, cu cât ele ar putea ajunge la urechile celor care chiar se pot bosumfla şi vor încerca să pună în aplicare un asemenea scenariu devastator. Evident că oricare dintre cititorii acestui eseu 1-ar întreba pe filosoful-sfetnic dacă a auzit de China, de India şi… Dar nu vă puneţi mintea…, răspunsul vă este la îndemână! Cu mai mult de un secol în urmă 1-a dat C.A. Rosetti: „Sărăcia şi robia sunt nume ale neştiinţei şi întunerecului”.
Există convingerea fermă că celui care pledează pentru o astfel de împărţire a lumii capabilă să contracareze autoritatea crescută a Occidentului care nu agreează şi ignoră structurile sociale existente, nu i se pot adresa interogaţii adjuvante logicii implacabile timpurilor pe care le trăim şi care au scris pe frontispiciu valori precum: Libertate, independenţă, suveranitate, onoare, demnitate, descălecare, autonomie. Geopolitica nu este o jucărie la îndemână fiecărui nostalgic, cu atât mai abitir a sfetnicului Dughin năucit de medicamente şi alcool.
Lumea este în temă cu modul superior în care A.S. Puşkin pleda pentru dimensiunea umanist-progresistă a nostalgiei: „Respectul faţă de trecut – iată ce deosebeşte civilizaţia de barbarie”. Trecutul nu poate fi uitat, acolo pot fi găsite rădăcinile fecunde pentru urcuşul ce duce spre viitorul superior prezentului. Dând sens trecutului ne avântăm speranţele spre viitor; trecutul este fundamentul implacabil pentru viitor.
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
