În condiţiile crizei sanitare globale, se observă faptul că, pe continentul european, evoluţia demografică pare să fie un adevărat «nod gordian» al civilizaţiei occidentale, privită mai mult ca o probabilitate, nu neapărat ca o certitudine, europenii fiind confruntaţi cu accentuarea creşterii numărului imigranţilor de diferite rase şi religii, în special musulmani, rata periodică a natalităţii în ţările de pe acest continent cu un grad ridicat de civilizaţie reflectând un raport negativ tot mai evident şi mai pronunţat. În consecinţă, datele prognozate pentru continentul European, în perspectiva anului 2050, atestă posibilitatea unui «colaps demografic» ce poate fi estimat la cei 445 de milioane de locuitori, în comparaţie cu cei peste 700 de milioane existenţi în prezent. Rata natalităţii extrem de scăzute în unele state membre ale UE se datorează, în cea mai mare măsură, fluxului migraţionist. De altfel, unele tendinţe demografice de la nivelul diferitelor continente, până în anul 2050, sunt edificatoare în acest sens şi demonstrează că situaţia reală necesită un studiu aprofundat.
Abordarea dintr-o perspectivă sociologică și demografică a unui fenomen caracteristic societăților civilizate din lumea de astăzi!
În România, spre exemplu, în perioada de dinainte de anul 2006, deci înainte de aderarea la Uniunea Europeană, populaţia s-a redus cu peste 7%, iar în perioada imediată de după aderare se înregistrează o evidentă scădere demografică, ajungând în anul 2011 la 11,8%, mai ales că pentru ţara noastră, ca şi în cazul altor state din UE, se constată o scădere drastică a natalităţii, deci un semnal de alarmă foarte serios pentru autorităţi şi pentru opinia publică. Subiectul pe care îl avem în vedere de această dată constă în abordarea, dintr-o perspectivă sociologică și demografică, a unui fenomen caracteristic societăților civilizate din lumea de astăzi, dar ea poate fi dezvoltată şi confruntată, în ultimă instanţă, cu datele concrete existente în arealul spaţiului rural românesc şi, în cele din urmă, gorjenesc, prin utilizarea metodelor cantitative şi calitative. Ideea, ca atare, se regăsește într-un mod cu totul deosebit în contextul schimbărilor care se produc în cadrul modului de viață al mediului rural din România, pe fondul transformărilor profunde ale societății românești de după anul 1989 și, mai ales, din perioada care marchează primele două decenii ale celui de-al treilea mileniu creștin. Pentru a prezenta mai pe larg faptul, analiza atentă a fenomenelor și a proceselor care accentuează depopularea mediului rural din Gorj poate fi dezvoltată din anumite perspective de abordare, în condițiile în care: “Frecventele schimbări de status, generate de mobilitatea demografică și fenomenul navetismului (care are drept consecință statutul dual țăran-muncitor), produc o slăbire a capitalului social specific mediului rural, setul de valori informale împărtășite de membrii grupului fiind serios alterat. Aceasta slăbeşte coeziunea grupului, colaborarea între membrii grupului slăbind încrederea reciprocă (unul în altul), aceasta fiind tot mai diminuată, urmare a pătrunderii relaţiilor bazate pe contract (aspecte precum dolul, viciile ascunse, înşelăciunea, neîndeplinirea la termen a datoriilor şi altele, deci ne referim la unele aspecte care apar tot mai frecvent azi, în raporturile de statut, unde valorile, normele şi preceptele morale asigură trăinicie şi încredere în colaborare). Satul tradiţional taxează într-un mod extrem de dur abaterile de la normele morale, fenomene precum: naşterea copilului din flori, furtul, avortul, neîndeplinirea obligaţiilor obşteşti, neonorarea datoriilor, nefrecventarea bisericii, distrugerile de monumente şi de patrimoniu, adulterul, concubinajul, omorul şi multe altele, toate la un loc însemnând fapte care aduc blamul comunităţii şi care intră în mentalul colectiv, păstrându-se la nivelul mai multor generaţii succesive. Astfel, stigmatizarea făptuitorului se transmite şi asupra familiei sale, dar şi asupra urmaşilor, prin suferinţa urmaşilor, adică a vinovaţilor fără vină, în multe situaţii nepoţii, strănepoţii fiind indicaţi prin raportare la cel ce a încălcat cu mult timp în urmă anumite norme morale. Toate acestea izvorăsc dintr-o stare a bunului simţ care transcende indivizilor şi raporturilor concrete dintre ei, dintr-o zestre a comunităţii rurale în care profanul se întrepătrunde cu sacrul, dintr-o cuminţenie ce se exprimă în frica de Dumnezeu, respectul pentru înţelepciune şi pentru promotorii ei, pentru lege şi tradiţie, pentru cumpătare şi buna cuviinţă, pentru vatra satului pe care o înţeleg ca fiind luată cu…împrumut de către fiecare generaţie de la copiii generaţiilor viitoare. O stare a bunului simţ, fondată în preţuirea deopotrivă a străbunilor şi a strănepoţilor, o stare vecină cu veşnicia”, toate acestea fiind menite să demonstreze că o astfel de «alterare» ne ajută să vedem, chiar şi dincolo de faptul ca atare, tocmai pentru a pune în valoare rezultatele cercetării teoretice.
Demografia, dezvoltarea umană şi identitatea, abordări istorice şi sociologice
Aprecierea pe care o face sociologul american Davis Kingsley, atunci când definește sociologia ca fiind “studiul societății, al comportamentului oamenilor în cadrul grupurilor sociale, al interacțiunii sociale și al relaționării între acei indivizi care formează grupurile societății” , conduce la o serie de observaţii de fond, mai ales că, într-un asemenea context, satul se impune prin coeficientul scăzut de complexitate structurală, chiar dacă se poate constata că tocmai satul, fiind reductibil doar la un indicator spațio-demografic aflat într-o continuă dinamică, se deosebeşte de orașul care înseamnă mult mai mult decât acest indicator care surprinde mişcarea, dar fără a fi evidenţiate îndeaproape tendinţele evolutive. Ca să demonstrăm şi printr-un exemplu academic deosebit, să spunem că la Conferinţa ştiinţifică internaţională cu tema: «Criza demografică şi pericolul pierderii identităţii naţionale», desfăşurată la Universitatatea «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu, în zilele de 24 şi 25 noiembrie 2017, în cadrul lucrărilor desfăşurate pe trei secțiuni principale: Demografia, dezvoltarea umană şi identitatea – perspective istorice şi sociologice, Impactul crizei demografice asupra condiţiei umane şi Politici legislative în domeniul demografic, au fost relevate acele repere fundamentale care conferă etosului nostru naţional stabilitatea necesară păstrării şi afirmării identităţii fiinţei naţionale, până dincolo de fluxurile migraţiei pricinuite de valurile vremii, acesta fiind un bun prilej de a contura dimensiunile crizei demografice din România şi din alte ţări, prin aceasta ajungându-se de foarte multe ori chiar la pierderea identităţii naţionale. În cadrul comunicărilor acestei conferinţe amintite, au fost subliniate o serie de aspecte care privesc devalorizarea capitalului social prin contaminare pozitivă, în condiţiile în care criza demografică are un rol major în destructurarea capitalului social, prin accentuarea diferenţei dintre ceea ce vedem şi ceea ce există (prof. univ. dr. Adrian Gorun), amintindu-se faptul că omul, societatea, statul sau democraţia sunt veritabile metamorfoze perene, care impun o strategie naţională în domeniile migraţiei şi azilului, realitatea propriu-zisă, de cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, dovedindu-se mult mai complexă decât orice dezbatere teoretică, fie ea şi de înaltă ţinută academică, deoarece, în pofida faptului că cifrele statistice sunt abstracte, ele reflectă declinul demografic din România de astăzi! În diferite forme, se produce o pierdere a încrederii, o devalorizare a capitalului social, acel sistem de norme informale împărtăşite în cadrul unor reţele sociale de către membrii grupului, cu efecte directe asupra pierderii încrederii reciproce, iar acest lucru impune şi o privire mai atentă, bazată pe o judecată constatativă, plină de aspecte surprinzătoare, dar şi pe o judecată de valoare izvorâtă din existenţa multifuncţională a unui univers axiologic de-a dreptul mirific, pe care îl identificăm şi îl considerăm, pe bună dreptate, ca fiind universul satului românesc. Acest univers poate fi redat cu acribie în funcţie de ceea ce se întâmplă cu adevărat în ţara noastră, iar un exemplu îl oferă satele din zona minieră a Gorjului, mai exact din satul Ceauru, care îşi păstrează, încă, aspectul pitoresc, ce pare unul extrem de interesant. Acesta este un exemplu care validează şi conceptul de gentrificare, expresia polarizării sociale în urma căreia, pe măsură ce se mută într-o anumită zonă de locuire, oamenii cu venituri modeste, cu obiceiuri de consum specific şi chiar atipice, dar şi cu o educație mai scăzută, aceştia îi scot, îi dizlocă, prin diverse căi, pe oamenii cu venituri mai mari şi cu o educație mai elevată, care, în cele din urmă, se mută în alt mediu de viaţă. După un timp anume, zona respectivă rămâne una tip ghetto, acesta dovedindu-se un fenomen considerat natural, dar care devine în cele din urmă un fapt social, cu grad accentuat de manifestări deviante, criminalitate şi subdezvoltare accentuată. Aşadar, ca un arc peste fruntariile vremii, ca o corolă care încununează succesiunea generațiilor, satul româneasc se dovedește un reper al istoriei noastre zbuciumate, acea taină ascunsă a sufletului neamului româneasc, reflexul nealterat al verdelui câmpiei, al pădurilor de pe dealuri sau al semeției brazilor din munte, atât de frumos regăsite în cristalul limpede al oglinzii apelor curgătoare şi în susurul izvoarelor, prin trăirile repetate ale succesiunii anotimpurilor și ale roadelor lanurilor bogate, asociate cu mirosul proaspăt de fân cosit sau de măr înflorit în care abundă miresmele îmbătătoare şi perene ale rodniciei pământului strămoşesc. În efortul constant de a se armoniza cu cele mai rafinate și mai purificatoare gusturi care nu se dispută, dar, de prea multe ori, doar se discută, pare că, uneori, conturul «veşniciei care s-a născut la sat» este completat prin albul pur sau atât de viu colorat al portului popular, prin doina de jale, cântată lângă focul de la stână de fluierul sau cavalul păstorilor, prin fumul care șerpuiește pe cerul încețoșat al lungilor nopţi de iarnă, prin boarea ce răcorește fruntea omului în serile fierbinţi de vară, prin roua care dezmiardă cu străluciri de vis dimineţile începute mai devreme decât oriunde în lume, prin horele care se încing la nunți sau la alte zile de sărbătoare, toate acestea completând ceea ce ne-a mai rămas dintr-un tablou al veşniciei de la sat, prin șiragul de mărgele al imaginilor trăite şi mereu retrăite în ciclurile de viață care încununează mereu primenirea anotimpurilor.
(VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
