Omul lui Virgil Popescu, cu un picior în Directoratul CEO!

5958

Complexul Energetic Oltenia e … ”vândut” până la capăt am putea spune. Virgil Popescu rezistă în trista realitate economică românească, prin oamenii săi, chiar dacă a îngropat mineritul și, implicit, energia cea mai sigură – pe cărbune.

SURSE: Iată că la etapa de interviuri, desfășurată ieri și azi la CEO, a ajuns și Cristian Bosoană, omul lui Virgil Popescu, șef de cabinet, expert contabil (CECAR), cotat cu cinci puncte în plus la selecția pentru Directoratul CEO (una dintre cerințe fiind expertiza contabilă), și care se află deja cu un picior în forul de conducere al Complexului Energetic Oltenia.

Expertul Bosoancă are firmă de contabilitate, și, licențios vorbind, putem spune că tabloul de azi cu privire la ce se întâmplă cu posturile din Directoratul CEO, arată că acesta stă drept … garanție,  în sensul că reprezintă un fel de ”taxă de protecție, nu te mai calcă ANAF-ul”, după cum precizează sursele.

Iată ce scria presa despre acesta, în aprilie 2021, mai exact, publicația Libertatea.ro: „Specialiștii” de la Electrica. Cum ajung doi oameni ai ministrului Virgil Popescu să câștige peste 5.000 de euro pe lună. 

Doi ani de facultate la Târgu Jiu

Cristian Boșoancă a terminat Colegiul Economic de la Drobeta-Turnu Severin în 1998. Apoi a făcut la Târgu Jiu încă doi ani de facultate pentru a primi licența de economist, în timp ce era consilier parlamentar la Turnu Severin. Interesant este și faptul că Virgil Popescu, actualul ministru al energiei, este tot din Turnu Severin și a predat la Colegiul Economic în perioada în care domnul Boșoancă își făcea studiile.

Între 2000 și 2003 domnul Boșoancă are patru locuri de muncă și la un an de la luarea licenței devine director economic la o firmă care ajunge să fie radiată. În 2009, domnul Boșoancă are trei slujbe în Drobeta-Turnu Severin (este consultant pentru o firmă cu 9 angajați, expert contabil pentru cabinetul domniei sale și director executiv la o firmă cu 2 angajați), face un masterat la Spiru Haret în Managementul Financiar Contabil al Instituțiilor Publice și Dreptul la zi, tot la Spiru Haret, în București.

În 2009, domnul Boșoancă are trei slujbe în Drobeta-Turnu Severin (este consultant pentru o firmă cu 9 angajați, expert contabil pentru cabinetul domniei sale și director executiv la o firmă cu 2 angajați), face un masterat la Spiru Haret în Managementul Financiar Contabil al Instituțiilor Publice și Dreptul la zi, tot la Spiru Haret, în București.
În 2011 și 2012, în timp ce studiază la Drept și are două slujbe în privat, se certifică și în Mediere, Expertiză Contabilă, Audit Financiar, Management de Proiect și Formator. Probabil erau niște oferte speciale pentru liberalii din Severin. În 2012, este angajat în managementul Casei Județene de Sănătate Mehedinți. Trăiască USL-ul, căci avea zero expertiză în domeniu.

În 2014 se rupe USL-ul, se termină și cu sinecura și se întoarce la firma lui de contabilitate. Conform declarației de avere, a câștigat în privat 41.253 de lei pe an sau cam 755 de euro pe lună. Cel mai mult a câștigat 364.549 de lei pe an. Umbra ministrului Popescu În 2018, singurul an fiscal neacoperit de declarațiile de avere, firma domniei sale are un profit de sub 35.000 de euro. Totuși, în această perioadă, cumva, omul are în plus 65 de metri pătrați de teren intravilan în București, un apartament de 148,29 de metri pătrați și un garaj de 25 de metri pătrați, tot în București, 10.786 de metri pătrați de teren extravilan (pădure, fâneață) și o scădere netă a conturilor de sub 35.000 de lei.
Fie toate au costat sub 44.000 de euro, fie domnul Boșoancă avea pe acasă câteva sute de mii de euro bani de buzunar. În aprilie 2020 este numit director de cabinet al ministrului liberal Virgil Popescu. La scurt timp, în iulie, Guvernul îl numește pe domnul Boșoancă în Consiliului de Administrație la Electrica S.A., unde este ales președinte, deși are zero calificări sau experiență în domeniu.

Nu e tot. Domnul Boșoancă mai face parte dintr-un comitet de unde primește încă 1.200 de euro pentru fiecare dintre cele 7 ședințe. Plus toate cheltuielile aferente acoperite: hotel, masă, echipamente… Și o asigurare de 10 milioane de euro în cazul unei acțiuni în justiție (da, ați citit bine ZECE milioane) plus o asigurare medicală. Pentru câteva ore pe lună, domnul Boșoancă primește minimum de 7.130 de euro pe lună. Dar sunt cheltuiți cu mult peste 100.000 de euro pe an pentru domnia sa. Mandatul său a fost confirmat până la 31 decembrie 2021.Domnul Boșoancă l-a urmat pe domnul Popescu la Ministerul Energiei, unde din ianuarie 2021 ocupă funcția de director cabinet ministru”, scria Libertatea în urmă cu trei ani.

 

 

2 COMENTARII

  1. Păi tocmai lipsa studiilor îl recomandă pe domnul Bosoancă în fruntea CEO. Ce, de administrație competentă au ei nevoie acolo sau de un Gigel să execute întocmai ordinele? Cel mai greu se găsesc habarniștii fideli șefului.

  2. E strigator la cer! Am fost 8 pe loc la ASE in 87, lucrez de 32 de ani, pt. 5400 de lei si bonuri de masa, si vine unul fara studii, contabil de contabilitate primara, cum aveam candva magazionerii , care o sa-mi fie sef, pentru ca a carat geanta unui ministru vandut la OMV. Ce e asta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here