Pe Nicolae Căpăţână, l-am cunoscut graţie generosului poet Ion Popescu-Brădiceni. Mi l-a prezentat, vara trecută, ca pe un poet de excepţie, trăitor la Prigoria, comuna Negoieşti. Ba mai mult, I.P.-B. l-a publicat în septembrie cu o pagină de versuri, intitulată „Poesis”, în revista „Serile la Brădiceni” – 2010.
Omul apare şi dispare, iar înainte de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului l-am reîntâlnit. Mai hotărât decât oricând să mai publice încă un volum de versuri, după ce debutase cu „Luna printre arbori”, la Editura Litera – 1978, pe cheltuiala unui alt mare poet şi generos cu talentele acestei ţări – Ion Bănuţă, director al revistei „Albina”.
Ca să vă daţi seama cum l-a privit critica, ei bine, prin 1986, deci acum vreo 25 de ani, în revista „Cântarea României, Titus Vâjeu îi rezerva acolo o pagină de poeme, însoţite de textul elogios „Aidoma unui râu… poezia”. Iar Titus Vâjeu începea astfel: „Cine are norocul să se nască într-o aşezare cu nume atât de frumos – Prigoria – cum este cazul lui Nicolae Căpăţână nu poate să nu poarte toată viaţa poezia în suflet.” Pe vremurile acelea, Nicolae Căpăţână trudea ca muncitor la Autobaza din Cărbuneşti a dispărutei ITUG Rovinari. Ba mecanic auto, ba electrician şi, o vreme chiar pădurar, eroul nostru n-a încetat să scrie poezie ca un fragment măreţ al existenţei sale şi a muncii de fiecare zi. Acum 25 de ani scria poemul „În văzul lumii” din care cităm: „Sunt un poet / Şi am crengile / Pline de stele. / Propriul meu sânge / Continuă a lumina / Universul…”
Şi încă de pe atunci, talentatul poet Nicolae Căpăţână intenţiona să împrumute numele acestui poem viitoarei plachete de versuri la care trudea cu inspiraţie. A tot scris, a tot şlefuit cuvintele şi versurile, iar după 25 de ani se află în faţa unei a doua posibile apariţii editoriale. A doua, cum spuneam, din viaţa sa de poet nemuritor. Iar dintre poemele viitoarei plachete, vom publica în acest colţ de pagină vreo câteva dintre ele.
Ion Predoşanu
