Omul cu multe fețe (II)

276

(Fragment din volumul inedit Amintiri despre oameni și neoameni, în curs de apariție, sub îngrijirea lui Sorin Popescu)
Și adesea izbutea, repet, prin inteligență, marea sa calitate, prin sinuozitatea cu care își urma scopul independent de vreun crez moral sau politic, nepăsător la oamenii peste care ar fi călcat, la prieteniile oricând gata să le sacrifice. Și nici nu-i era greu, fiindcă nu avea prietenie. Vorbesc de acea legătură profundă între simțirile, rațiunea, instinctul chiar, care simt, presimt când și unde moare sinceritatea și se naște ipocrizia. Cu cât urca pe scara social politică, Grigore Geamănu, de altfel ca mulți alți politicieni, vedea roind în jurul său acei pigmei adulatori care se pregătesc să primească un os aruncat de cel în putință să-l aibă, dar aceștia n-au fost prieteni.
Revin la Curentul Nou, gazeta de efect pe care o scotea în Târgu Jiu. Tânăr cum eram, abia începător în ale scrisului, am crezut că e o publicație apolitică, fiindcă așa apărea față de cele fără nici o valoare, fițuici oficial politice. Cine l-o fi susținut s-o scoată, nu știu, sau, mai bine zis, nu mă preocupau problemele administrative care priveau banul, recte hârtia, tiparul, expediția, adică în fapt, viabilitatea gazetei.
Peste ani mulți, bătrâni fiind, am discutat cu Nicolae Hânsa despre această publicație. Am afirmat că, probabil, Grigore Geamănu, fiind național-țărănist, pe vremea când apărea Curentul Nou, o fi fost susținut material de către partidul căruia îi aparținea și spre care și în scris i se înclina simpatia.
Hânsa mi-a spus, sub cuvânt de onoare, că nu se primea nici un ban de la nici un partid politic, pentru vigurosul bilunar din Târgu-Jiu. Cel care achita conturile la tipografie era Nicolae Hânsa, om mult mai avut decât Geamănu. Hânsa, omul cu buzunar generos.
E posibil ca aceasta să fie adevărul, deoarece numele său figura și pe frontispiciu ca director – responsabil al gazetei, așa cum cerea legea pe atunci. Geamănu, fiind militar în termen, nu și-ar fi putut înscrie numele acolo.
Pe Hânsa nu l-am văzut însă niciodată pe la redacția și administrația din locuința lui Geamănu. Acesta avea efectiv conducerea gazetei, iar pe Nicolae Hânsa îl credeam un simplu colaborator ca pe noi toți ceilalți care îl știam drept conducător efectiv al Curentului Nou, pe Grigore Geamănu. Pe el îl ajutam eu, fiindcă pe vremea aceea îmi plăcea și omul și scrisul.
Îl admiram și mi se părea că în dosul acelor buze subțirele, în dosul acelui mers cu pași mărunți, omul acela mic, dar cu priviri tăioase, are puțină înțelegere și pentru tânărul visător pe care îl întruchipasem și din păcate socot că îl înfățișez încă, spre deosebire de Geamănu care a evoluat permanent, având unic scop: ascensiunea prin politică.
Fără voie, câteodată îi descifram din vorbele scurte, din nemulțumirea adâncă, din revolta împotriva celor mai sus pe scara socială, revoltă pe care o simțeam că e a sa proprie, ci nu pentru toți cei de jos, cum îmi mocnea și îmi fierbe și azi mie în suflet. Mereu părea că zice de dincolo de ceea ce exprimă: ”E o prostie să crezi în aparențe”.
În unul din numerele Curentului Nou – un fel de număr festiv – a apărut la mijloc, pe prima pagină, o caricatură cu pegasul purtând colaboratorii mai de seamă ai gazetei în frunte cu însuși caricaturistul Grigore Geamănu. Rețin că în legătură cu caricatura acestui personaj multiplu, două din lucrările sale au făcut mare vâlvă în orașul de pe Jiul de Sus, constituind o șarjă demnă de admirat împotriva unor politicieni de frunte ai Gorjului de atunci, ceea ce constituia alături de talent și o doză de curaj din partea autorului. Dar am spus-o: Geamănu avea multe fețe, multe fațete.
Era în preajma unor alegeri prin 1928-1929.
Grigore Geamănu nu-i înghițea pe liberali. Abia mai târziu am aflat că aparținea național-țărăniștilor. Acestea erau cele două mari partide pe atunci, care își disputau puterea, conducerea țării.
Într-o zi, apare într-o mare vitrină de pe strada Victoriei din urbea târgului nostru, o izbutită caricatură înrămată elegant, caricatură ce atrăgea puhoi lumea, făcându-se coadă prin fața vitrinei.
Ce era? O farfurie în care trona o îmbietoare bucată de cașcaval. De-o parte și de alta, doi șobolani cu ochi sticloși, hulpavi, își îndreptau colții spre ademenitoarea momeală, care-i atrăgea fascinant. Pofta lor de înfulecare se vedea după sclipirea ochilor și felul cum își întindeau boturile spre brânza gustoasă. Tocmai în această expresivitate a celor două chipuri era marea artă a reușitei caricaturi, fiindcă fiecare șobolan purta capul unui mare politician din partidul liberal, oameni care se știa că duceau lupta pentru conducerea organizației liberale de Gorj – bucata de cașcaval: George Tătărăscu și doctorul Nicolae Hasnaș.
Ce-or fi făcut cei doi șobolani nu știu, dar fapt este că tabloul cu caricatura a dispărut foarte repede din vitrină, spre regretul votanților.
Altă caricatură încă mai sugestivă a fost aceea a bancherului Constantin Neamțu din Craiova, și el șef liberal, conducător al Băncii Comerțului cu o filială în Târgu Jiu.Caricatura prezenta Banca Comerțului din Târgu Jiu, cu o pâlnie în vârful acoperișului. C. Neamțu strângea, răsucea ca pe-o rufă udă un țăran gorjean în ițari schilerești peticiți, deasupra băncii, iar din această stoarcere reală și în viața poporului plugar înglodat în datorii la bancă, se scurgeau bani în pâlnia casei bancare conduse de Neamțu, bani din care huzurea marele politician liberal.
Caricatura, tipărită, reprodusă în presă și în foi volante cu ocazia alegerilor, a avut un efect extraordinar, partidul liberal pierzând în Gorj, ca, de altfel, în toată țara.
Tot în acea vreme fusese numit prefect al județului Petrică Petrescu, un fost militar, bărbat frumos, liniștit, fără ifose, dar și fără personalitate.
Nicolae Hânsa mi-a povestit mai târziu, ca o ilustrare a unui aspect al caracterului ce-l avea Grigore Geamănu, aspect evidențiat cu prilejul numirii lui Petrică Petrescu prefect al județului Gorj.
Hânsa mergea pe stradă discutând cu Geamănu despre această numire. Geamănu s-a exprimat plin de-o indignare reală sau simulată, fiindcă la el niciodată nu cunoșteai unde se termina o fațetă și începe alta:
– Petrică Petrescu, prefect? Nulitatea, agramatul acesta, care nu știe decât să zâmbească prostește cucoanelor? Alt om mai de soi n-au găsit în partid?
Abia au cotit strada și drept în față le-a apărut chipul jovial al bonomului prefect, pe care Grigore Geamănu l-a salutat, firitisindu-l:
– Să trăiți și la mai mare! O mai fericită alegere ca persoana unui distins diplomat ca dumneavoastră partidul nostru nici n-ar fi putut face, spre a ne conduce județul. Modest, dar pătrunzător, plin de curtoazie și sobrietate, elastic, dar tenace, fin, dar neclintit, iată un mănunchi de calități care vor lăsa urme pe meleagurile noastre.
La fiecare cuvânt plăcut, fața prefectului se destindea într-o beatitudine scânteietoare. La sfârșitul tiradei, cei doi prieteni s-au sărutat, fiecare având figură de om fericit. Mergând apoi numai ei doi mai departe, Hânsa i-a reproșat lui Geamănu:
– Cum sunt posibile aceste două atitudini cu totul opuse, imediat una după alta, adică fără să fi fost un timp oarecare între ele, spre a se putea justifica o eventuală și posibilă schimbare de păreri? Acum câteva minute l-ai denigrat în spate, ca îndată după aceea să-l adulezi în față. Când ai spus adevărul și de ce procedezi așa?
– Nu te mira, mon cher. Așa se face politica. Poți să te duci să-i spui cum l-am caracterizat. Nu te va crede și ți-l vei porni dușman, deși tu ești un purtător al adevărului, dar el nu vrea să recunoască aceasta. Lui îi place și va crede numai ce i-am turnat eu. Iar tu și alții credeți ceea ce se vede despre omul nostru.
– Sinuoase mai sunt căile politice și nu prea curate.
– Nu prea, dar duc spre piscuri.
– Iar tu, în mod cert, le vei atinge, iar eu voi ieși la pensie un amărât de magistrat hulit de oameni fiindcă m-am zbătut între drepturile lor și forța stăpânirii care mă plătește.
Va urma
Sabin Velican

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here