M-am născut cu peste opt decenii în urmă, în mediul rural, dintr-o familie de oameni ai ogoarelor şi n-am avut o viaţă trăită pe roze. Tatăl a fost învăţător, iar mama casnică, făcând parte din categoria ţăranilor mijlocaşi. Anii vieţii mele s-au scurs în mediul rural, laolaltă cu ai celorlalţi locuitori ai satului.
Alături de ceilalţi cinci fraţi, încă de mic, am primit o educaţie în spiritul muncii, atât în sânul familiei, cât şi în anii de şcoală; căci pe parcursul vieţii mele toţi oamenii erau instruiţi şi educaţi să muncească, să producă şi să beneficieze de roadele muncii lor. După absolvirea celor şapte clase elementare, am urmat cursurile şcolii normale din Tg. Jiu, între anii 1949-1953. Ca proaspăt învăţător am primit repartizarea ca învăţător la Şcoala primară din Poenari, din raionul Olteţu.
Am fost încadrat ca învăţător-director, iar şcoala se afla în construcţie. N-am funcţionat prea mult la această unitate de învăţământ, căci am fost chemat să efectuez stagiul militar. Datorită unor stări de lucruri ale vremilor trecute, abia între anii 1966-1970 am urmat cursurile Facultăţii de Filologie limba şi literatura română, din cadrul Institutului pedagogic de trei ani din Bucureşti, dar funcţia de profesor am prestat-o sporadic, dat fiind lipsa unei catedre de specialitate.
În sfârşit, după o vechime de 43 de ani prestaţi în ogorul şcolii am ieşit la pensie. Mă simt mândru că în cei 43 de ani de activitate în ogorul şcolii m-am străduit să-mi fac datoria ca dascăl, în pregătirea generaţiilor de elevi. Dovada o constituie faptul că mulţi dintre foştii mei elevi s-au realizat ca persoane cu o pregătire lăudabilă în viaţă. Din rândul cărora câteva nominalizări sunt pe deplin edificatoare: Frăţilă Rodica ing., Sută Elena înv., Popescu Lidia econ., Buşoi Valeria asist. Med., Jurebie Cristi ing., Tomescu Elena econ., Lupulescu Ion ing., Barna Aurel econ., Şandru C-tin ing., Georgescu Dumitru înv., Pirtea Octavia ed., Vulpe Elena şi Maria farm., Cârstoc Stelică ing. Silv., Blându Dumitru şi Romeo prof., Ciortea Dumitru prof., Popescu Maria înv., Guşa Lucreţia prof., Toarnă Sever ing., Burcoci Olimpia prof. universitar, Bădiţa Gh. jurist, Făsulescu El. farm, Andriţa Georg. ing, Ioana Gh. înv., Corici Georgeta ing. ş. m. a.
De aceea, am zis că omu-i ca şi pomul, că dacă acestuia i se acordă toată atenţia se dezvoltă viguros şi-l răsplăteşte cu roadele-i bogate. Tot aşa este şi omul, căruia dacă de mic acestuia i se acordă atenţia corespunzătoare în creşterea, instruirea şi educarea puiului de om, toate acestea se resfrâng mai târziu în şi prin comportamentul său faţă de cei din jur, faţă de societate, în general. Mi-s cu conştiinţa împăcată că prin munca şi strădania puse în slujba instruirii şi educarea tinerei generaţii mi-am îndeplinit obligaţiile ce mi-au revenit.
În acest sens, aş putea încheia:
Omule, fii mulţumit,
Că pentru tot ce-ai făcut,
Cei din jur te vor stima
Şi mi te vor lăuda.
Prof. Bărăscu Alexandru – Săcelu