Omorâtă pe trecerea de pietoni de un afacerist!

675

Accident mortal produs, ieri dimineață, la Motru, unde o bătrână traversa strada pe o trecere de pietoni, fiind lovită în plin de mașina de lux a unui afacerist din zonă. Eustația Globașu avea 78 de ani, mama unui fost polițist, iar cel care i-a luat viața este Aurel Popescu, om de afaceri al unei firme de exploatare a lemnului, de loc din Glogova, cunoscut și ca “Moroiu”. Acesta venea spre intersecția cu drumul național 66 Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin, la trecerea de pietoni din apropierea spitalului municipal producându-se nenorocirea. Mai grav este, după cum spun oamenii, că femeia traversa strada pe trecere de pietoni și șoferul ar fi avut timp să o observe pentru a opri la timp mașina pe care o conducea.
“Asta e o trecere de pietoni destul de nouă aici pentru că până anul ăsta nu a fost. Au pus-o acum ca să traversăm noi, cei de la blocuri, atunci când mergem peste stradă la cotețele cu păsări pe care le avem acolo. Vecina la fel făcea și ea în fiecare dimineață. Cu bastonul în mână mergea și încet, că era bolnavă, și pe zebră trecea tot timpul. Acum cred că a fost mașina cu viteză pentru că toți trec pe aici cu viteză. Și pe mine era să mă spulbere unul într-o dimineață, dar am scăpat. Deși e zebră, uite că nici pe zebră nu mai ai siguranță”, a spus o vecină a bătrânei moarte. Zeci de oameni s-au strâns la locul accidentului pentru a vedea ce s-a întâmplat, mai ales că mașina condusă de Popescu s-a oprit după zeci de metri de la locul impactului. Autoturismul a fost avariat în zona din față, iar parbrizul și oglinda de pe partea șoferului au fost sparte, ceea ce arată că bătrâna era cam pe mijlocul străzii în momentul producerii impactului. Omul de afaceri a fost luat de polițiști și dus la spital pentru a-i fi prelevate probe de sânge, testarea cu aparatul etilotest arătând că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. El le-a explicat oamenilor legii că ar fi fost orbit de soare și nu ar fi putut să o vadă la timp pe bătrâna ce traversa zebra, deși la ora la care s-a produs evenimentul soarele era în altă direcție pe cer. Pe numele său a fost deschis dosar penal în care este acuzat de ucidere din culpă. O astfel de acuzație este formulată și pe numele fiicei sale, care anul trecut a fost și ea implicată într-un alt accident mortal, produs în zona Padeș. În plus, în urmă cu doi ani, omul de afaceri a fost vizat de descinderi ale procurorilor într-un dosar ce are legătură cu exploatările ilegale de lemn din diverse zone ale județului, firma sa fiind suspectată de implicarea în astfel de activități.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.