Om de afaceri din Gorj, reținut la Alba

641

În urma celor 47 de percheziții efectuate, ieri, în Gorj, Alba, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Hunedoara, Iaşi şi Dâmboviţa, un om de afaceri din Gorj a fost reținut pentru 24 de ore. Cristinel Căpriță, în vârstă de 45 de ani, a fost condus aseară în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Alba, sub acuzația de evaziune fiscală, alături de alte 11 persoane din celelalte județe vizate. Încă 11 suspecți sunt căutați de polițiști.

”Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sume de bani și documente contabile. Sunt 12 persoane reținute. Astăzi vor fi prezentate la Parchet. Cele 11 persoane pe numele cărora au existat mandate de aducere sunt în continuare căutate”, a precizat, pentru Gorjeanul, Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

În Gorj, descinderile au fost făcute la locuințe din Târgu-Jiu, Telești și Motru. Infracțiunile de evaziune fiscală și complicitate la această faptă ar fi fost comise prin intermediul unor afaceri cu fier vechi, într-un dosar cu prejudiciu de aproximativ patru milioane de lei. Mascații au primit sarcina de a pune în executare, în toate cele opt județe, 33 de mandate de aducere, însă numai 22 de persoane au fost găsite acasă, acestea fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012 – 2015, 37 de persoane ar fi creat un mecanism financiar prin care ar fi înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor pe care le reprezintă, în baza unor documente contabile emise de către mai multe societăţi comerciale tip fantomă”, au precizat reprezentanții Poliției Române, într-un comunicat de presă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba mai spun că, pentru ca a da impresia că operaţiunile economice înregistrate în contabilitate ar fi fost legale, ar fi fost efectuate plăţi prin intermediul sistemului bancar, sumele de bani fiind retrase ulterior din conturile societăţilor de tip fantomă şi restituite plătitorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.