Un bun prilej de a creiona, pentru cititorii noștri, câteva repere legate de cel mai lung defileu aflat la graniţa noastră cu Serbia, particularităţile sale şi, nu în ultimul rând, ariile protejate înfiinţate pe aceste locuri cu scopul prioritar de a proteja factorii ambientali locali, precum şi ecosistemele unele chiar unicat în Europa.
Batrânul Danubiu în drumul sau spre mare a dălțuit la trecerea prin munți un defileu de-o frumusețe aparte, unic în felul său în Europa. Intrând în țară pe la Baziaș, el și-a croit cu greu în șisturile cristaline de la Locva primul sector al defileului. Apoi după Moldova Nouă începe o luptă titanică cu masivele calcaroase pentru a ieși în final la Gura Văii, din impunătorul jgheab ferestruit în piatră. Marele defileu cu versanți înalți și albia presărată cu stânci a fost săpat de apele bătrânului fluviu prin fosta strâmtoare marină formată în miocen, ce lega bazinul panonic de cel ponto – carspic. Caracteristic pentru acest defileu este lungimea sa (135 km) precum și înălțimea mare a abrupturilor de calcar. Volumul uriaș al apelor Dunării, prins în strâmtoarea muntelui, curge printr-o albie cu aspecte variate ca secțiune.
Astfel înainte de formarea lacului de acumulare Porțile de Fier, lățimea Dunării varia între 150 m în Cazanele Mici și 2150 m în aval de Greben iar adâncimea de la 6,5 m la 45 m. în funcție de rezistența masivelor muntoase, porțiunile înguste (Baziaș, Greben și Cazane) alternează cu lărgiri depresionare (Moldova Veche, Dubova și Orșova), viteza curentului apei pe defileu putând ajunge în unele locuri până la 5m/sec.
Formațiunile geologice străbătute de Dunăre de-a lungul defileului, sunt foarte variate, un adevărat mozaic de vârste diferite. La baza acestora stau șisturile cristaline iar apoi rocile eruptive. Calcarele încep să apară în dreptul localității Pescari (capătul sudic al perimetrului Reșița – Moldova Nouă) apoi la Cazane. Datorită acestui fapt munții din zona defileului conțin o multitudine de minereuri. În limbaj local aceste minereuri se numesc rude, locul de extracție al acestora, rudărie iar minerul local, rudar. Masivele de calcar sunt perforate de numeroase peșteri, permițind speologilor să pătrundă în adâncul lor și să descifreze misterele legate de origini, ape subterane precum și de viețuitoarele adaptate la acest mediu.
În solul și peșterile defileului se presupune că există încă mărturii arheologice ce așteaptă să fie scoase la lumină pentru a furniza informații despre trecutul acestor meleaguri. Cercetările efectuate de Academia Română, înainte de construirea barajului au scos la iveală ruine de origini diverite.
Majoritatea acestora sunt romane, refăcute sau repoziționate în evul mediu de către turci sau austrieci. Alte dovezi atestă faptul că Defileul Dunării a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Săpături arheologice efectuate în zona Cuina Turcului, au scos la iveală unelte de piatră cioplită precum și obiecte folosite de pescarii ce au venit aici dinspre Marea Mediterană încă de acum 15 – 20.000 ani.
Aceste dovezi ale activității umane din neolitic, se păstrează astăzi la muzeul Porțile de Fier, din Drobeta Turnu Severin. Tot în acest muzeu se păstrează dovezi comform cărora triburile sciiţilor în drumul lor spre Marea Adriatică au trecut prin defileu în secolele 7 și 6 ien. Dar urmele cele mai importante ni le-au lăsat romanii. Este vorba despre două tabule săpate în masivul stâncos Gospodin de pe malul drept al Dunării: Tabula lui Tiberiu (33-34 en) pe vremea când s-a construit drumul spre Singidunum (actualul Belgrad) și Tabula lui Domitian (75-80 en) sub conducerea căruia drumul a fost refăcut și îmbunătățit. Tot în defileu se mai află și celebra Tabula Traiana (104 en) dăltuiță în piatra la ieșirea Dunării din Cazanele Mici
Primele lucrări pentru construcția drumului de pe malul românesc al Dunării au început în anul 1833 la Orşova. În jurul anului1848 drumul ajungea până la Baziaș. Prin Tratatul de la Paris din anul 1856 Dunărea capătă statut internațional iar navigația este reglementată prin activitatea Comisiei Europene a Dunării.
Totuși, lucrările executate pe apă și pe uscat nu mai făceau față cerințelor secolului 20. Prin construcția Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier au fost rezolvate problemele legate de navigație și transporturi. Barajul peste Dunăre are o lungime de 440 m și o înălţime de 60 m. Acesta a modificat esențial peisajul defileului prin formarea lacului de acumulare ce se întinde în amonte până la vărsarea Timișului în Dunăre.
Pe tot parcursul sau peisajul a căpătat un plus de frumusețe și pitoresc. Odată cu crearea acestui lac s-a pus problema ocrotiri naturii și a vestigiilor arheologice. În acest sens recent s-a creat parcului național Porțile de Fier. Acesta are o suprafață de 16000 ha și cuprinde cinci rezervații naturale cu peste 100 monumente ale naturii . ,,Vedeta” parcului o constituie rezervația Cazanele Dunării cu o suprafață de 116 ha ce reprezintă un centru floristic cu totul particular. Pe versanții abrupți și în vecinatatea lor se dezvoltă o bogată floră submediteraneeană în amestec cu elemente central-europene. Aici este singurul loc de pe glob unde crește în stare sălbatică Laleaua Cazanelor (Tulipa hungarica). Rezervațiile naturale constituie locuri de maxim interes științific dar și turistic în cadrul parcului național Porțile de Fier.
Mugurel Petrescu
