,,M-a făcut mama oltean”
,,Foaie verde maghiran, măi
M-a făcut mama oltean, măi
Port căciulă de-astrahan
Şi cămaşă de tulpan.
Cojocel de miel bârsan, măi Leano.
Oltean sunt, oltean îmi zice,
Oltean sunt oriun’m-oi duce.
Sunt oltean de Jiuleţ, mititel şi iubăreţ,
M-a făcut mama isteţ, măi Leano.
Foaie verde maghiran, măi
M-a făcut mama oltean, măi
Port condeiul de tufan,
Unde scriu nu şterg un an,
Că mi-s pui de craiovean, măi Leano.
Cin’ se ia cu mine bine
Îi dau haina de pe mine.
Cin’ se ia cu mine rău
Să-l păzească Dumnezeu,
Că sunt şarpe de dudău,
Dă-l galbin şi muşcă rău, măi Leano.”
În cazul de față, tipologia este o ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. Tipologic, sunt într-adevăr diferențieri între românii din vechile provincii istorice românești, îndeosebi între olteni, moldoveni și ardeleni. Pot fi mai accentuate la românii sud – dunăreni. Despre tipologia oltenilor au scris: Constantin Rădulescu-Motru (1868 – 1957), filosof și psiholog român, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române și președinte al acesteia (1938 – 1941); Tudor Arghezi (1880 – 1967), cel mai de seamă poet de la Eminescu încoace; Petre Pandrea (1904 – 1968), pseudonim al scriitorului Petre Marcu – Balș; Ilariu Dobridor, pseudonimul literar al lui Constantin Iliescu-Cioroianu (1908 – 1968) și D. Bodin (1904 – 1978), profesor universitar., unul din profesorii iluștri ai Colegiului Național ,,I.L. Caragiale”, fost ,,Titu Maiorescu”. În studiul „Climatul sufletesc oltean”, C. Rădulescu – Motru pleacă de la miracolul cuvântului, ca unitate de înțeles, pentru exprimarea manifestărilor sufletești pătrunse în conștiință și de la ideea că în ordinea firească, naturală a vieții, este un progres continuu. În continuare, scoate în evidență dragostea filială a olteanului, care capătă o înfățișare particulară. Pentru olteni, copiii reprezintă temelia familiei, iar păcatul cel mai mare îl săvârșesc cei care își părăsesc copiii. Constatin Rădulescu – Motru și-a petrecut anii copilăriei în Oltenia, iar liceul l-a urmat la Craiova. A observat că oltenii îi obișnuiesc pe copiii lor cu munca de la vârste fragede, îi pun în situația să ia viața în piept de mici.
Constantin Rădulescu–Motru („Climatul sufletesc oltean”), Tudor Arghezi („Amintiri oltenești”), Petre Pandrea („Memoriile madarinului valah” și „Brâncuși. Amintiri și exegeze”) și Ilariu Dobridor („Fenomenul oltean, ritm și nivel”) se referă, în primul rând, la răspândirea oltenilor în toate zonele țării. „Olteanul pornește cu ușurință la drum, colindă mult și încearcă multe” (C. Rădulescu – Motru). Plecați doar cu traista și cu doina însoțită de fluierul ținut la bete, oltenii veneau acasă cu multe parale, construiau case și cumpărau pământ. „Toată țara era colonia lor” (Tudor Arghezi). Ilariu Dobridor susține că olteanul are „patosul distanței” (Nietzsche), „îi e foame de spațiu, aleargă după spațiu”, are „mirajul pespectivei”, „fascinația obârșiei” și „mirajul viitorului”.
S-a dus vestea că oltenii au fost numai buni precupeți, năvălind în piețele Bucureștilor. În realitate, Tudor Arghezi, afirmând că e „Născut printr-o împrejurare de pripășire oltenească, gorjană, în București m-am pomenit, în ei și mă socotesc venit în lume odată cu capitala” („Cu bastonul prin București”), arată că pe olteni îi întâlnești „la toate răscrucile de competență și toate profesiile intelectuale.” Oltenii au năvălit la piață, „dar și în universități.”
Iată cum se autocaracterizează Petre Pandrea: „Eu sunt din Mica Valahie, cobilițar și pasăre măiastră, mânăstirean cuminte, oltean și european, avocat sprințar și scriitor abscons, tată bun de familie, în conformitate cu doctrina strămoșilor și cu fleacurile moderne.” Și filosoful C. Rădulescu – Motru arată că „Olteanul nu este regionalist.” El este mândru de Oltenia, dar exclusivismul nu intră în firea olteanului.
Oltenii se diferențiază față de ceilalți români și prin vorbă, prin atitudine, prin limbaj. Tudor Arghezi: „… ca meridionali ai românilor, oltenii nu sântără nici gasconi, nici sumbri și luciferici ca latinii din Andaluzia. Ei sunt români de o specie suis – generis, care au știut să ia limba română în răspăr, mânată ca o răzmeriță a lui Tudor din Vladimir la îmbobocirea suavă cu care dă binețe gorjeanul în ițari.” Olteanul e „mai teafăr și mai iute la minte decât alții din frații lui.” După Petre Pandrea, olteanul are limba „nițel cam lată și păroasă, vitalitatea, simțul de ordine, practicitatea și elanul spre ordine, cu alte cuvinte, poartă pe un umăr cobilița și pasărea măiastră pe alt umăr.” Constantin Rădulescu – Motru afirmă că olteanul se situează în planul unei religii umaniste, pe când alte neamuri în planul unei religii transcendente. Sufletește, susține același, olteanul este ancorat în realism, nu în misticism. Oltenii sunt „oamenii cei mai teferi dintre români, afară de bucovineni, cei mai români” (Tudor Arghezi).
După Petre Pandrea, „Oltenia este populată cu oameni abrași, energici și activi”. Plecați din zonă și răspândiți pretutindeni prin țară, sobrietatea, hărnicia și orgoliul formează trinitatea virtuților oltenilor. Același Petre Pandrea afirmă: „m-a făcut mama oltean, isteț, bun, dar și cu înalt simț al justiției,” fiind unul dintre cei mai de seamă avocați, profesiune făcută cu pasiune. Cât privește tipologia oltenilor, Petre Pandrea susține, în „Brâncuși. Amintiri și exegeze”, că aceștia aparțin categoriei „homo faber”, venind cu un exemplu din aforismele lui Brâncuși: „Să creezi ca Dumnezeu, să comanzi ca un Rege și să muncești ca un sclav.”
Petre Pandrea se mândrește cu celebrități care își au obârșia în Mica Valahie (Oltenia): Tudor Vladimirescu, prototipul omului brâncușian, Iancu Jianu, Tudor Arghezi, precizând că ceea ce a fost Tudor Arghezi în lirică, a fost Tudor Vladimirescu în politică și C. Rădulescu – Motru, cel mai de seamă profesor de filosofie.
Tudor Arghezi arată că, în timp ce boierii Craiovei se îmbrăcau la Paris, Dincă Schileru, deputat de Gorj, umbla „în portul oltenesc, integral, adaos cu o legătură de gât albastră de mătase fluturată în trăsura cu muscal. Superb bărbat, Dincă Schileru! și spendid oltean! scris de sus până jos pe toată înățimea spetelor lui, de dimie albă, fină, cu negre găetane de ibrișim, întortocheate în chirilice cusute cu meșteșug. El nu-și lepădase nici betele ce-i înfășurau de nenumărate ori rărunchii, pe intervalul pântecului dintre ceoarec și piept. Numai lipsa pistoalelor te oprea să te gândești că-i un haiduc găzduit la numitul pe franțuzește Hotel Boulevard.”
În călătoriile sale pe Valea Oltului, la Craiova, în Dolj și în Gorj, Tudor Arghezi a întâlnit intr-un sat un preot octogenar, sărac, dar cu o bibliotecă cu cărți scrise în limbi străine. Autodidact, cinstitul preot oltean învățase singur mai multe limbi străine. La Craiova și în Gorj, s-a întâlnit cu personalități de înaltă clasă, cu domnul Neamțu, distinsul financiar, cu C. Ș. Făgețel, cel care a clădit editurii sale un adevărat palat. Venit din nordul Olteniei, în opinci, la 12 ani, pentru studii, era „mai mult suflet decât trup și numai nervi în loc de carne.”
Constantin Rădulescu – Motru amintește de „voioșia zgomotoasă” a oltenilor, fluierând haiducește, oltenește, greu de comparat cu alte tipuri. Să fie oare urme din vechiul cult al lui Dionisos, caracteristic tracilor sau să fie o influență a spațiului oltean, având în vedere că aceștia erau înfrățiți cu natura?! – se întreabă C. Rădulescu – Motru. În „Cimatul sufletesc oltean”, C. Rădulescu – Motru procedează la o înșiruire a unor celebrități cu obârșie oltenească: oameni care au înfăptuit istorie, profesori universitari, miniștri, generali, scriitori, sculptori, guvernatori, ziariști, diplomați, medici, episcopi. Într-adevăr, ne vine în minte un simplu exemplu. Citind cele două monografii ale localităților Brădiceni și Peștișani, am rămas perplex de câte personalități de prim rang, de toate profesiile, au ieșit din aceste sate din apropierea muntelui, oameni cu funcții în stat, demnitari…
C. Rădulescu – Motru, Tudor Arghezi, Ilariu Dobridor vorbesc și despre vestitele covoare oltenești țesute de harnicele oltence, de smălțuitul oalelor înflorate, create de meșteri olari. Despre individualitatea covoarelor oltenești a scris și Al. Tzigara – Samurcaș, critic de artă, director al „Convorbirilor literare” într-o vreme („Covorul oltenesc”).
În concluzie, oltenii sunt oameni harnici, întreprinzători, energici, pragmatici, ospitalieri, se luptă până înving. Pe cei din nord i-au oțelit munții, au învățat de la pădure să fie dârji, rezistenți. Prin urmare, nevoia i-a învățat să fie așa. Munca grea era însoțită de cântece și glume. D. Bodin consideră că originalitatea firii olteanului se află în îmbinarea sângelui dac și roman. „Revoluționar și independent prin esență, niciodată nu poate fi supus. Haiduc și pandur, oricând și oriunde vrea să fie cap.” Realist și pragmatic în atitudine, optimist, olteanul reprezintă un tip original alături de frații săi, români din toate provinciile istorice românești. Dumitru Bodin, profesor universitar, prezintă și opiniile unor străini, impresionați de olteni. Redăm opinia unui francez, Lucien Romier: „Olteanul este, fără îndoială, cel mai sigur urmaș al latinilor în provinciile dunărene. El seamănă izbitor cu unele tipuri de oameni de pe colinele Toscanei ori Languedoc-lui. El duce o viață largă și cultivă glumele, libertatea și încrederea în sine, discuția precisă, arta de a se pricopsi și bunele afaceri. Firea generoasă și fertilitatea pământului său îl îndepărtează de melancolie. Are simțul decorativ: costumele sale, ca și covoarele, sunt cele mai bogate în culori și fantezie. Este ruda munteanului, uscățiv și nesupus, din regiunea Petroșanilor sau din Hațeg, dar luminat de belșugul colinelor” (D. Bodin, „Oltenia și oltenii”).
Din păcate, în perioada postdecembristă, ca urmare a degringoladei produse în mai toate domeniile și mai ales a uriașei dezindustrializări, oltenii noștri, mai puțin vârstnici, au apucat pe drumurile pribegiei, așa că Mica Valahie, probabil, privind fenomenul emigrației, se află pe locul al II lea, după Moldova. În sate, rămânând numai bătrânii, te întâmpină case pustii, școli cu lacăte puse, pământul lăsat de izbeliște, năpădit de buruieni. Toate acestea se datorează unei politici lamentabile, situând România pe ultimul loc în Uniunea Europeană.
Constantin E. Ungureanu
