Olimpicul Giovani Popescu și prof. Eugen Nodea, cetățeni de onoare ai municipiului Târgu Jiu

1179

Profesorul Eugen Nodea și olimpicul târgujian Giovani Ioan Popescu vor primi joi, în cadrul unei ședințe festive, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Târgu Jiu.
„Giovani Popescu este un tânăr extraordinar, care a câștigat nenumărate premii la nivel internațional, participând la cele mai importante concursuri din domeniul Informaticii. Sunt rezultate remarcabile, care au făcut ca numele orașului nostru să fie rostit în toate colțurile lumii. Tânărul informatician a fost pregătit de domnul profesor Eugen Nodea, un cadru didactic al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” cu rezultate de excepție. Elevii pregătiți de dânsul s-au făcut mereu remarcați, iar domnul profesor se implică activ în dezvoltarea învățământului la nivelul municipiului Târgu Jiu și al județului Gorj. De altfel, domnul Eugen Nodea conduce Centrul Județean de Excelență Gorj. Îmi revine plăcerea să acord titlul de Cetățean de Onoare domnului Nodea și tânărului Giovani Popescu în ședința festivă a Consiliului Local ce va avea loc joi, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Ne dorim o dezvoltare rapidă a municipiului nostru și dorim ca exemplul celor doi să fie urmat de cât mai multe persoane”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.