Olguţa Berbec… şi altfel decât o ştim

11

olgutaPe Olguţa Berbec, “măiastra între măiestrele muzicii populare”, cum a caracterizat-o doamna Emilia Drăgotoiu Nanu, o cunoaştem cu toţii din apariţiile televizate, din spectacole şi din

cântecele minunate cu care ne bucură sufletele ori de câte ori are ocazia. Însă, ceea ce nu toată lumea ştie, este faptul că Olguţa, în viaţa de zi cu zi, este o tânără încântătoare, căreia îi place să se bucure de viaţă şi ştie să “culeagă” de la ea tot ce-i mai frumos şi bun.

Talentul şi dăruirea Olguţei Berbec se reflectă în cântecele sale, atât de îndrăgite de fanii ei şi ascultate cu mult drag de toţi iubitorii de folclor.
Olguţa Berbec în afara scenei
În viaţa de zi cu zi, Olguţa se consideră o persoană sociabilă, care reuşeşte să se integreze relativ uşor într-o comunitate nouă şi îi place să se simtă înconjurată de prieteni dragi.
Pe lângă pasiunea sa pentru muzică, Olguţa adoră să descopere locuri noi şi, atunci când are ocazia, merge în excursii, în ţară şi în străinătate, alături de prietenii săi. Îi place să cunoască obiceiuri şi oameni noi de prin toate colţurile lumii, ea vizitând, până în prezent, Africa, Tunisia, Sahara şi multe altele, însă Viena i-a intrat la sulfet şi, despre această destinaţie minunată, Olguţa spune că: “este locul unde m-aş întoarce cu drag mereu!”
De asemenea, Olguţei îi place natura, îi plac plaiurile specifice şi zonele de conace ale munţilor din Mehedinţi şi merge la munte pentru că iubeşte oamenii acelor locuri şi se simte minunat printre ei. “Îmi place şi la mare, însă muntele este preferatul meu, fiind şi născută într-o zonă de munte, îl îndrăgesc foarte mult şi merg cu drag la munte, de câte ori am ocazia”, a declarat Olguţa Berbec.
De-a dreptul interesante sunt hobby-urile Olguţei: “îmi plac sporturile de munte, vara merg la rafting, canioning şi coborâre pe cascade, explorări de peşteri, rapel şi tiroliană, drumeţie cu ATV-ul, iar, iarna merg la schi şi ador plimbările cu snowmobilul.”
O altă pasiune a Olguţei Berbec este fotografia: “îmi place să fac fotografii, dar şi să pozez, în egală măsură.” Olguţa are mii de fotografii, întrucât i-a plăcut să imortalizeze cât mai multe momente din viaţa sa. Fanii săi pot viziona o parte din acestea pe pagina de internet a artistei.
106Pe plan artistic, Olguţa intenţionează să scoată pe piaţa muzicală un nou album, care, deocamdată, este în stadiu de proiect: “mă gândesc la piese, schiţez în minte ceea ce vreau să pun pe viitorul meu album”. Între timp, ne vom putea bucura de cântecele ei în spectacolele unde va fi prezentă, ori în emisiunile televizate la care va participa, pentru că Olguţei îi place să fie alături de publicul său şi să nu-l dezamăgească; de aceea caută să fie mereu la înălţime, încântându-ne cu vocea sa minunată. Cititorilor cotidianului “Gorjeanul”, dar şi fanilor săi, Olguţa Berbec, le transmite un mesaj: “Să fie alături de muzica adevărată pentru că aceasta le înseninează gândul şi chipul!
În cântecele mele se reflectă cele frumoase trăiri personale şi gânduri curate, de aceea le mulţumesc tuturor celor care îmi ascultă muzica şi mă urmăresc în toate apariţiile mele publice! Îmi doresc să fiţi alături de mine în continuare, pentru că doar sub ochii voştri se poate clădi un artist.”
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here