Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), prin Oficiul Judeţean de la Gorj, anunţă că fondurile nerambursabile alocate pentru sectorul zootehnic, prin submăsura 4.1 “Investiţii în exploataţii agricole” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanţare primite de Agenţie înainte de termenul limită al sesiunii, 28 februarie 2017. De la deschiderea sesiunii în data de 15 decembrie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin submăsura (sM) 4.1, componenta sector zootehnic, 201 de proiecte de investiţii, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 150 milioane euro. AFIR a primit solicitări de finanţare în limita plafonului de depunere a proiectelor (150.000.000 euro), respectiv 200% faţă de suma alocată pentru cea de-a doua sesiune aferentă acestei submăsuri din 2016 şi continuată în 2017.
După încheierea evaluării de către experţii AFIR, proiectele vor fi selectate în funcţie de punctajul obţinut la criteriile de selecţie de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecţia proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile pentru sM 4.1, componenta sector zootehnic, care este de 75 milioane euro.
I.M.