Plecarea spre Defileul Jiului, acolo unde mâine va avea loc acțiunea de ecologizare în cadrul programului ”Let’s Do It România”, se va face din fața Consiliului Județean (Târgu Jiu), la ora 9.00. ”Vom merge în parcarea de lângă Mânăstirea Lainici. La actiunea de pe Defileul Jiului va participa domnul președinte al Consiliului Județean Gorj, domnul prefect, dar si domnul senator Rujan. Totodată, la acțiunea de mâine va participa și domnul Marius Negru, secretar de stat în Ministerul Energiei, care va merge în zona Lacului Tismana”, a transmis reprezentantul ADIS Gorj, Luis Popa.