Oficial! Romanescu: Ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu intră în Patrimoniul UNESCO!

1010

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, joi, că ultima comisie și-a dat avizul pentru includerea Ansamblului sculptural al lui Constantin Brâncuși în Patrimoniul UNESCO. Autoritățile au primit informarea oficială, iar distincția va fi acordată în luna iulie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Mumbai, în India. Această recunoaștere reprezintă un moment important pentru cultura românească și pentru moștenirea artistică a lui Brâncuși.

Marcel Romanescu a subliniat că introducerea operelor lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO va implica o monitorizare mai drastică a acestora din partea organismelor abilitate. Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a declarat că decizia din 2021 de retragere a dosarului UNESCO a fost una bună, pentru că altfel exista riscul ca acesta să fie respins. Această recunoaștere internațională subliniază importanța și valoarea artistică a operelor lui Brâncuși și va contribui la promovarea culturii românești în întreaga lume. Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, format din cele trei opere: ,,Masa tăcerii”, ,,Poarta sărutului” și ,,Coloana fără sfârșit”, va fi acum protejat și conservat în cadrul Patrimoniului UNESCO, asigurându-se astfel că această moștenire culturală va fi transmisă generațiilor viitoare.
,,S-a finalizat parcursul nostru pentru intrarea în patrimoniul UNESCO. Mai rămâne doar în luna iulie să ni se înmâneze, oficial, această distincție de introducere a operelor brâncușiene în patrimoniul UNESCO. Astăzi, am primit oficial că ultima comisie a avizat, și rămâne ca la festivitate, în India, la Mumbai, să ni se decerneze această mare onoare de a intra în patrimoniul UNESCO cu Ansamblul brâncușian. Impactul va fi foarte puternic, din momentul în care pui pe harta lumii Târgu Jiul cu patrimoniul UNESCO, cu operele brâncușiene care sunt de o valoare inestimabilă. Cu toate atacurile mizerabile, și asta îmi aduce aminte de ultimii patru ani, cu tot ce au făcut ca să nu se realizeze acest lucru, uitați-vă că oamenii de specialitate veniți din afara României, au apreciat. Au apreciat că anumite lucruri nu se mai pot schimba, noi nu mai putem modifica anumite clădiri care s-au construit în ultimii 34 de ani pe Calea Eroilor. Dar și-au dat seama de un lucru: că împreună suntem oameni de buna credință. Adică ce am promis și în etapa dinainte de evaluarea care s-a făcut la Târgu Jiu și în etapa de după evaluare, noi am promis un lucru: că pe toată Calea Eroilor nu vor mai fi mașini parcate. Cu toată zarva care s-a creat, am luat această măsură. Sunt câteva măsuri care au fost impuse și care au fost monitorizate și după acea vizită. Comisia UNESCO și compartimentele din Ministerul Culturii vor monitoriza mult mai drastic lucrările care se vor desfășura pe Calea Eroilor și pe zona de protecție”, a precizat primarul Marcel Romanescu la Radio Infinit.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here