Motto: „Când trec pe fosta stradă Câmpineanu,îmi aduc aminte de cenaclul Lovinescu, adevăratul stup literar, roi de idei scânteietoare agitate în jurul apolnicului amfitrion, așezat la un modest birou acoperit cu manuscrise. Ochii mari și negri priveau la tinerii scriitori îngrămădiți în fața lui, cu o atenție lentă, pasionată și ironică.”
Cella Delavrancea
Ilustra scriitoare Victoria Dragu-Dimitriu și-a configurat cartea „Povești cu cenacluri vechi din București”, 1880-1954, în două părți. Prima, care se întinde pe 224 de pagini, cuprinde informații despre cenacluri din București, începând cu „Salonul Zoei Mandrea” și terminând cu „Cenaclurile lui Petre Pandrea”, iar partea a doua, 298 de pagini, este destinată „Agendelor” lovinesciene.
Este vorba despre cea mai însemnată carte de memorialistică publicată după 1989, cu titlul „Sburătorul”, „Agende literare”, 6 volume, ediție îngrijită de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, Prefață și note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, 1993-2002. Această carte se remarcă prin unicitate, cu un aparat critic de excepție. Operă postumă, cuprinde notațiile zilnice ale lui Eugen Lovinescu, personalitate cărturărească de prim rang, care domină literatura și cultura românească din perioada interbelică, autorul unei opere critice, beletristice și al „Istoriei literaturii române contemporane”.
Din capul locului, ne propunem să prezentăm pe scurt odiseea acestor „Agende” lovinesciene. După decesul lui Eugen Lovinescu, în 1943, fiica lui, Monica, se mutase din strada Wilson 15, unde locuia cu mama ei, după divorțul părinților, în apartamentul, moștenit de la tatăl ei, din Bulevardul Elisabeta. Rămasă singură după plecarea Monicăi la Paris, în septembrie 1947, pentru doctorat, mama ei, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, profesoară de limba franceză, originară din Măiagul Gorjului, în calitate de custode al bunurilor fiicei sale, devine victima autorităților din regimul comunist, din timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, miliție și securitate, care au dat buzna în apartamentul din Bulevardul Elisabeta, au devastat locuința, încărcând în camioane mobilier, obiecte și cărțile din bibliotecă. Neputând să se opună durității acestora, reușește totuși să salveze două manuscrise aflate în sertarele criticului: ,,Mălurenii” și ”Agendele” (jurnalul), cu ajutorul celor două prietene îndrăznețe, Gaby Bossie și Irina Hanciu-Eliade, care s-au înfășurat cu manuscrisele pe sub haine și le-au scos din casa răvășită de miliție și securitate. Apoi au urmat peripețiile transportului „Agendelor”, în Franța, la Paris. „Cum au scăpat de privirile „oamenilor legii”, veniți să săvârșească fărădelegea, nu știu”, scria Monica, cincizeci de ani mai târziu. „În orice caz, caietele au ajuns astfel până la mine, din fiecare ciclu pierzându-se doar câte un caiet”. Demnă de pericolul și sacrificiul mamei sale, Monica a ajuns la concluzia că „Oricum, gestul ei mă obligă”. Își riscase bruma de viață în libertate pentru a salva o memorie pe care eu nu mai aveam dreptul s-o îngrop. Ei i se datorează deci, în primul rând, publicarea de azi, în România, a „Agendelor”.
,,În al cincilea an al întrunirilor noastre literare și când „Sburătorul” nu mai exista ca publicație, am început însemnările acestea privitoare la activitatea noastră literară de cameră” – notează Eugen Lovinescu. Zilnic, Maestrul făcea însemnări în caietele sale. În cel dintâi caiet din ,,Agende”, 4 septembrie 1923-13 martie 1925, Lovinescu înșiră 231 de nume, în realitate au trecut pragul salonului mai mulți doritori să urce Parnasul, sălașul poeților, sau aspiranți la cultivarea altor genuri literare.
De asemenea, Editura Humanitas a publicat în două volume, 2012 și 2017, cele 2500 de scrisori scrise de Ecaterina Bălăcioiu, mama Monicăi, între 9 septembrie 1947, când pleacă la Paris fiica sa, pentru doctorat, și 22 mai 1958, când a fost arestată la ora 2.00 – din noapte, condamnată la 18 ani de temniță, la vârsta de 71 de ani, pentru un motiv inventat. După doi ani de suferințe în temnițele comuniste, profesoara de franceză, Ecaterina Bălăcioiu, se stinge în penitenciarul Văcărăști.
Un merit incontestabil a lui Eugen Lovinescu este de a fi fost inițiatorul scoaterii revistei „Sburătorul„ și conducătorul Cenaclului cu același nume, care, așa cum afirmă în 1935, ”s-a format în tradiția Cercului „Convorbirilor literare” (1867), „Junimea” (1863). Prin aceasta, va reîncepe viața literară întreruptă în Primul Război Mondial. După cum mărturisește în „Memorii”, volumul al doilea (1916-1931), Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, revista „Sburătorul” apare în primăvara anului 1919 cu titlul propus de I. Minulescu, destul de oportun, deși Lovinescu ar fi preferat titlul „Discobolul”. Revista apare în două serii, prima între 19.IV. 1919-22.XII.1922, dar cu titlul „Sburătorul literar”, de la 17.IX.1921. Cea de-a doua serie apare începând cu 6 martie 1926 până în iunie 1927. Își încetează apariția, deoarece editorul S. Benvenisti, „cu dragoste de carte și cu omenie”, „dezinteresat, dintr-un sacrificiu voluntar consimțit” nu mai putea subvenționa revista. Cenaclul va continua și după decesul lui Eugen Lovinescu. În posesia noastră se află revista„Sburătorul literar”, primul număr, oferit de regretatul nostru profesor și director, doctor Cornel Cârstoiu.
La început, Lovinescu face un bilanț al activității în cei doi ani ai „Sburătorului”, arătând că în jurul acestei reviste s-au grupat cei mai de seamă scriitori, a fost descoperit talentul remarcabil al maiorului Gheorghe Brăescu, iar, în poezie, două talente: Ion Barbu și Camil Petrescu. „Sburătorul literar”, afirmă Eugen Lovinescu, înmulțindu-și numărul paginilor și îmbunătățindu-și condițiile tehnice, va fi nu numai un producător de literatură ca până acum, ci va oglindi întreaga mișcare literară, culturală și artistică de la noi și din străinătate, în acest scop vom avea cronici permanente de pictură, de muzică, literare și culturale”. Prin urmare, „Sburătorul literar” devenea o revistă literară săptămânală sau hebdomadară, cum i se mai spune, literară, artistică și culturală.
Eugen Lovinescu spunea că cenaclul sau cercul „Sburătorul” a avut o existență independentă de apariția de scurtă durată a revistei și a precizat de la început scopul de a activa numai în domeniul esteticului pur și al stimulării noilor energii literare, „forțele literaturii de mâine”. Mentorul, Magistrul, Mecena sau Maestrul, cum i se adresau amfitrionului, manifesta o răbdare ieșită din comun, putere de muncă, înțelegere, empatie, îndemn spre creație, încurajare părintească. Ușa casei din strada Câmpineanu 40 era deschisă oricui, de orice vârstă și de orice condiție socială, o adevărată „comedie umană”, cum, inspirată, distinsa autoare a formulat titlul părții a doua de carte: tineri și vârstnici, elevi, studenți, învățători, profesori universitari, magistrați, academicieni, lucrători din tipografii, ofițeri, înalte fețe literare, dar și politice, toți aspiranți de a folosi lumea cuvintelor în scop artistic, de a face artă. De la cenaclul „Sburătorul”, sub îndrumarea amfitrionului, și-au luat zborul scriitori ca: Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu, Elena Farago, Gheorghe Brăescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, F. Aderca, Camil Baltazar, I. Peltz, Zaharia Stancu, Lucia Demetrius, Ilarie Voronca, Eugen Jebeleanu, Ion Minulescu, Cicerone Theodorescu, Marcel Iancu, Octav Șoluțiu, Şerban Cioculescu și lista poate continua.
În „Informația zilei” din 24 mai, Tudor Arghezi publică o scrisoare deschisă către Lovinescu, care era bolnav. Cităm din aceasta: „Ai acceptat în casa dumitale toată fauna literară, de oriunde venea și ai domesticit-o cu o aplicație de îmblânzitor, fără a trage un singur glonț de revolver. Și toți care au trecut prin cenaclu, chemat cu numele de „Sburătorul”, au rămas pe toată viața cu o legănare în ființa lor secretă și cu o mireasmă care nu au putut-o găsi nicăieri aiurea, cu o stare sufletească inefabilă, ca o duhovnicie”.
Parcurgând „Agendele” da capo al fine și „Memoriile” lovinesciene, pe baza autoportretelor realizate, remarcabila scriitoare Victoria Dragu-Dimitriu reține principalele trăsături ale Maestrului: „Transpar romancierul pasionat, nefericit și neînțeles de contemporani, criticul răbduriu, istoricul meticulos, profesorul calm, plictisit și doct, se afirmă filologul, oftează omul obosit și bolnav, geme muribundul, se încruntă băiatul asaltat, îndrăgostitul trădat, nu lipsește tatăl, preocupat de binele fizic și sufletesc al odraslei, se destăinuie nedreptățitul, se înalță ferm mentorul, ricanează suprasolicitatul, ironizatul, omul exploatat de ceilalți, moralistul”.
Autoarea îl scoate în evidență pe Lovinescu autentic, „dureros de sincer”, fără nicio intenție de disimulare. Într-adevăr, după impresiile formulate în „Agende” despre ședințele cenaclului, Magistrului i se potrivește expresia „Ce-i în gușă, și-n căpușă”, adică spune sincer, deschis tot ceea ce gândește, spune adevărul gol-goluț, fără menajamente. Un excelent umanist, bun cunoscător al limbilor clasice, greaca și latina, premiant al instituțiilor școlare de toate gradele, cel mai bun student al profesorului Evolceanu, care nu-l scotea din „strălucitul meu elev”, cu un doctorat la Sorbona şi, cu toate acestea, a fost numai profesor de liceu la „Matei Basarab” și „Mihai Viteazul” din București, de unde a ieșit la pensie. În repetate rânduri, s-a afirmat că i-au fost refuzate posturi de profesor universitar la Universitatea din București, intrarea în Academia Română și premiul literar pentru cele două volume despre Titu Maiorescu, refuzat tot de înaltul for științific. Criticului îi displăcea compătimirea unora, sinceră sau falsă, care spuneau că nu a fost primit nici la Universitate, nici în Academia Română. Era chiar revoltat: „E nemaipomenit! Spun că sunt nedreptățit fiindcă aș fi voit să intru Universitate și la Academie și acestea m-au respins. Nu puteam să fiu respins de vreme ce niciodată n-am umblat după așa ceva și n-am cerut nimănui nimic.” „N-am făcut niciodată tovărășenie cu compromisurile și cu slugărnicia.”
Ședințele cenaclului, așa cum reiese din însemnări, pot fi numeroase sau mai restrânse, mediocre, intime, laborioase, glaciale, plate, dezagreabile, antipatice, altădată animate, briliante etc. Exemple: „…ședință, plată la început și antipatică la urmă. Mă lovesc de ostilitatea excesivă Cioculescu-Vladimir Streinu la care se adaugă incomprehensiunea zgomotoasă a lui Rebreanu. Vii discuțiuni, atmosferă supărătoare. Cioculescu introduce un ton agresiv, incompatibil cu existența unui cenaclu. E de remediat.” Seara următoare îl alină: ședința cea mai populată și mai animată din anul acesta.” Într-o duminică destinată lecturilor din Ion Barbu și Urmuz, ședința „e mediocră și relativ glacială”, iar mai târziu, peste câteva săptămâni, Ion Barbu citește „Balada regelui Crypto și a laponei Enigel”, cu succes, dar eu o înțeleg puțin și o gust și mai puțin”. Câtă sinceritate din partea Maestrului! Ședințele se termină la fel ca în cenaclul lui Titu Maiorescu, fostul lui profesor, cu o cină sburătoristă la care participă câțiva aleși de amfitrion, după anumite criterii de selecție de el știute, probabil, de recunoaștere a meritelor, ca o recompensă, empatie, generozitate, mărinimie, filantropie etc. Lovinescu situa în prim-plan talentul scriitorilor. Când un asemenea om talentat trecea prin momente dificile, îi sărea în ajutor, așa că numeroși scriitori au beneficiat de intervenția lui Eugen Lovinescu. Un sburătorist, Virgil Gheorghiu, pianist, care „stă săptămâni în casă și cântă câte zece ceasuri pe zi, trăind dintr-o vagă lecție sau două, pe bani puțini sau pe hrană, într-un fund de mansardă ca o umbră pe ziduri”, el, „care te privește cu smoala fierbinte a ochilor, multe minute înainte de a fi în stare să scoată o vorbă și rămâne încremenit, absent”, grav bolnav, la intervenția lui Lovinescu, doctorul Virgil Monda, și el cenaclist, venea zilnic să-i facă injecții, iar Dinu Nicodin, pseudonim, cu numele adevărat, Nicu Ioanid, îl ajută cu bani, fiind averos, și aranjează cu Radu Mandrea, fiul Zoei Mandrea, să-l găzduiască pe vară la el, la țară, în Bălcești, Vâlcea. Pentru alt cenaclist, Bogdan Amaru, absolvent al Conservatorului din București, condamnat să moară foarte tânâr, biruit de sărăcie, răpus de tuberculoză, Lovinescu i-a fost mai mult decât un părinte, despre care tânărul visător, dispărut prea devreme, spunea: „dacă toți oamenii întâlniți de mine ar fi fost ca dumneavoastră, eu n-aș fi suferit, nu m-aș fi umilit și n-aș fi murit de atâtea ori”. În „Timpul” din 3 iunie 1943, Eugen Jebeleanu trimite o „Scrisoare deschisă d-lui Lovinescu”, în care își exprimă propriile sentimente: „…Uitați, desigur, dintr-o discretă generozitate că tot dumneavoastră ați iubit mai mult. Ați iubit tot timpul și nu numai literatura în manifestările sale impersonale, ci omul din scriitor. Ați iubit și ați ajutat. Autorul scrisorii dă curs unei proprii mărturii, amintindu-i de un moment petrecut în viața lui: „Vă mai aduceți aminte de tânărul poet pe care, acum câțiva ani într-o înstelată noapte de vară, l-ați luat, cu atâta căldură, de după gât și l-ați invitat la masă într-o grădină? Tânărul poet era student și nu mâncase de trei zile. Știați, probabil, sau ați bănuit, căci după aceea, aproape seară de seară, invitația s-a repetat mult timp. Și licența tânărul poet a reușit să și-o ia datorită dumneavoastră.” Tânărul poet, pe-atunci student, era Eugen Jebeleanu.
Pe timpul persecuțiilor politice sau rasiale, casa lui Eugen Lovinescu era „o adevărată insulă de reculegere spirituală, de încurajare morală”, de aceea,, în regimul de atunci, cenaclul „Sburătorul” nu era bine văzut, Lovinescu era chemat la Prefectură, să dea relații despre întruniri, dar fiind bolnav și având interdicție de la medici, este trimis sburătoristul Dicu Nicodim să-i spună prefectului că în casa Lovinescu se țin ședințe literare, nu adunări conspirative.
Eugen Lovinescu oferă cenacliștilor prilejul de a celebra împreună marile sărbători: Crăciunul, Anul Nou și Paștile (ședință pascală). Este consemnat și ceremonialul botezului Monicăi, fiica lui Lovinescu, 11 februarie 1924, în locul ședinței de cenaclu, 60 de persoane prezente. La fel când are loc înmormântarea unor sburătoriști: generalul Al. Văitoianu, Bogdan Armaru, Anton Holban, nepot de soră a lui Lovinescu, Margareta Delavrancea, alintată Bebs, fiica lui Delavrancea.
Constantin E. Ungureanu
