În dimineaţa de ieri, m-a sunat Teodor Bulza, cu gândul de a-mi spune cele cuvenite pentru ziua ce trecuse, în care m-am născut. N-am putut ocoli subiectul pierderii Maestrului nostru, Adrian Păunescu. Iar Doru n-a uitat să-mi mulţumească pentru faptul că eu l-am dus la Flacăra.
Iar talentatul de el devenise cel mai prolific corespondent din ţară, fiind singurul cu legitimaţie de Flacăra. Astfel, îi creştea prestigiul şi-n Banat, dar mai ales în toată ţara. Legase o prietenie strânsă cu Poetul cetăţean şi publicistul de mare forţă, al cărui verb stârnea furtuni inclusiv în vremurile înceţoşate. Unde doar Flacăra ardea ca o torţă, iar Cenaclul Flacăra izbutise crearea unei imense şi singure Insule de Libertate în epocă. Dar Bulza nu trebuie să-mi mulţumească mie, ci Fascinaţiei Maestrului care îi atrăgea pe cei cu talent gazetăresc şi cei ce aveau ceva de spus. Încât rămâne memorabilă o revistă Flacăra de 32 de pagini, unde Teodor Bulza semna de nu mai puţin de 11 ori. Acoperind Timişul, Aradul şi Caraş-Severinul, ca arie de acoperire a condeiului său percutant de viitor prozator şi membru al Uniunii Scriitorilor.
Destul. Închid acolada.
Severul nostru Redactor şef, Adrian Păunescu, izbutise să facă, în timp record, din searbăda şi amorfa revistă ilustrată Flacăra una ancorată în realitate, ce ardea pentru toate acutele probleme sociale ale vremii. Apetitul jurnalistului cetăţean pentru viaţă l-a creat pe Poetul social cel mai important, şi ultimul, al literaturii române, cum bine l-a numit criticul literar acad. Eugen Simion.
Vânat în timpul vieţii, de răi şi fameni, cum ar fi grăit marele Eminescu, de-acum Poetul naţional a trecut la cele veşnice. Puţină lume ştie că Adrian Păunescu nu dormea precum oamenii. De la năcazul din 1985, de care genialul poet născut, nu făcut fusese vinovatul fără vină al regimului. Mare dreptate are poetul Ion Căpruciu, atunci când susţine, cu argumente, că Nicolae Ceauşescu se temea de fulminantul Fenomen Cenaclul Flacăra şi de creatorul lui, dragul tinerei generaţii în blugi şi adidaşi, românul AP, şcolit între altele la Universitatea Iowa(SUA). Iar meşterul Căpruciu, ştie ce spune, şi el fiind emul de-al Născătorului de poeţi Geo Dumitrescu, în al său Atelier de la România literară. Ce-i drept, Adrian Păunescu a rămas lider al generaţiei de tineri scriitori ce tindeau spre libertatea de expresie, dar şi către Libertatea omului ca OM.
Prodigiosul Poet naţional a fost şi rămâne Nemuritor prin imensa sa Operă. Nu doar poetică, ci şi gazetărească. Noi, gorjenii, trebuie să fim mândri că în neobosita lui activitate publicistică şi-a găsit timp să fie şi editorialistul remarcabil al Gorjeanului. În care a publicat, ani la rând, tablete de atitudine. S-a risipit, ca nimeni altul, precum un demn urmaş al gazetarului Eminescu şi al istoricului Nicolae Iorga în intervenţii memorabile. Scrise, parcă, cu sânge. Cu sânge de român. El este acela care a realizat primul Unirea cea Mare a Românilor de pretutindeni. Prin operă, prin generozitatea cu care i-a sprijinit pe toţi ce-i de-o Limbă română. Românii de peste Prut au învăţat Limba română din emisiunile radiofonice ale Cenaclului Flacăra realizate de El. Mărturia îi aparţine altui mare Poet român, Grigore Vieru, de care-i acum mai aproape, la Ceruri.
Aminteam că El nu dormea, ci scria ori gândea spre binele Neamului. Nici caii nu dorm decât o noapte pe an. În noaptea de Ispas. Precum un Cal – Poet şi Gazetar – de cursă lungă, Adrian Păunescu intră prea repede în Noaptea cea mai lungă.
Calul călare pe calul călare, cum sună unul dintre versurile poemelor sale, Poetul nepereche Adrian Păunescu trăieşte! Prin Opera lui Nemuritoare. Asistăm, din păcate, neputincioşi la odihna neodihnei Poetului călare pe Moarte.
Odihnească-se-n Eternitatea binemeritată!
Ion Predoşanu
