După o perioadă de ploi un cunoscut mă anunţă că dacă vreau să fac nişte fotografii bune pe Defileul Jiului ar fi cel mai nimerit moment, pentru că după aversele căzute râul curge, prin defileu cu nişte torente şi repeguşuri de toată frumuseţea. Trebuie să fac precizarea că nu am descoperit eu că apa curge dar în astfel de zile poţi realiza cadre fotografice de o frumuseţe şi spectaculozitate cu totul aparte.
Cum cerul se limpezise la întoarcere am luat-o pe drumul de sub munte intrând pe la Sadu trecând prin Pleşa şi Gornăcel pentru a ieşi la Sîmbotin, iar mai apoi prin Turcineşti în oraş. Oprindu-mă să mai fac câteva fotografii undeva între Gornăcel şi Sîmbotin am putut sau mai bine spus am avut privilegiul de a realiza câteva peisaje de excepţie a zonei montane gorjene. Sătucurile de munte chiar conace ce se puteau vedea cu teleobiectivul ajutat de 
claritatea excepţională a atmosferei dădeau locurilor un pitoresc aparte.
Valea Porcului ori a Hărăborului cu al ei vestit „Drum al Neamţului” ce trece şi prin Poiana lui Mihai, unde legenda spune că pe aici ar fi traversat muntele oştile domnitorului spre Ardeal, iar pe fundal o parte a Crestei Vâlcanului şi nu în ultimul rând, Castrul Roman construit de Septimiu Sever ce de pe cealaltă parte a Jiului veghează întreaga zonă la fel ca în urmă cu aproape două milenii, impresionează plăcut ochiul.
Iar peste tot dacă în trecerea noastră vom avea câteva momente în care să facem o pauză la lacul de la Sîmbotin vegetaţia, glasul vietăţilor pădurii ori a celor din ape sau de ce nu chiar foşnetul vântului prin păpurişul de pe mal se vor constitui în tot atâtea atracţii de a mai parcurge drumul de sub munte ce se strecoară prin câteva dintre satele de sub tâmpla muntelui pentru a ajunge la Cartiu, Turcineşti şi de acolo la Târgu-Jiu.
De multe minuni este capabilă natura – mă gândeam eu privind creasta muntelui de undeva din dreptul ieşirii pârâului Porcu din strâmtoarea muntelui pentru a-şi uni undele cu Jiul ori Rhabon cum mai era numit acesta în antichitate. Rămăsesem „cu gura căscată” la peisaj, deşi trecusem de multe ori prin acele locuri, dar limpezimea atmosferei de acum dădea locurilor parcă altă viziune.
Concluzia nu este greu de tras. Avem locuri de un excepţional peisaj si potenţial turistic. Doar că de cele mai multe ori din nepăsare ori necunoaştere pur şi simplu ne batem joc de ele. Iar faptul că pe unii nu îi interesează, iar alţii nu intervin mărginindu-se să declare nişte perimetre protejate nu este o soluţie la problematica actuală dezbătută (din fericire ori nefericire nici nu mai ştiu cum să-i spun) tot mai mult în cadrul unor proiecte comunitare integrate de protejare a mediului şi în acelaşi timp a factorilor ambientali locali.
Mugurel Petrescu
