Bordura sudică a masivelor Parîng şi Vulcan este formată în majoritate din calcare supuse proceselor de carstificare. Pe aceste locuri, apele meteorice precum şi cele din rîuri, lucrând neîntrerupt milioane de ani, au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Dintre acestea putem aminti Cheile Olteţului, cu a lor Peșteră Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia şi a cincea din ţară, unde explorarea galeriilor subacvatice a fost făcută de GEES Bucuresti, Cheile Galbenului, cu Peştera Muierilor, prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară şi urme ale locuirii acesteia cu foarte mult timp în urmă, pentru ca, trecând de cealaltă parte a Jiului ce, în porţiunea grandiosului său defileu, se constituie astăzi în cel mai nou parc național al României, să menţionăm Cheile Sohodolului, cu a sa multitudine de peşteri şi avene, dintre care două deţin recorduri naţionale în materie, câmpurile de lapiezuri şi depozitele de terra-rossa, raritaţi la nivel european, precum şi un curios şi încă cercetat în totalitate fenomen de difluenţă subterană în peştera Gîrla Vacii.
Tot pe aceste locuri se mai păstrează urme ale locuirii de către oamenii preistorici a unor cavități (peșterile Popii şi Cioarei), enigme care nici în ziua de azi nu au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului) şi legătura sa cu peșterile Pîrlajului şi Laptelui, aflate pe creasta estică a Sohodolului, precum şi perimetrele Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă, fiecare dintre ele cu particularitățile sale, cu o cunoscută circulație subterană a apei prin carst circulație favorizată de condițiile specifice existente în zonă.
Pentru cei interesați, Gorjul dispune de un număr impresionant de peșteri, avene şi alte fenomene carstice (peste 2000), care sunt grupate în mai multe perimetre speologice. Mulţi dintre cei care vizitează aceste obiective ori pur şi simplu se află în vecinătate, cu ocazia unor sărbători ori nedei, lasă în urma lor mizerie; să nu mai punem la socoteală intervențiile ce se fac la mașini cu prilejul ieșirii la iarbă verde. Toate acestea, împreună cu activitățile necontrolate ale localnicilor care, nu de puține ori, consideră zonele carstice un fel de depozite pentru gunoiul din gospodării, cu toate că, în ultimul timp, s-a intensificat campania de conștientizare la nivel local şi în mass-media, se pot constitui în focare de poluare a perimetrelor carstice şi nu numai, dacă luăm în considerare şi apa care circule prin carstul zonelor și care, de multe ori, este folosită de oameni şi animale.
Cheile Şuşiţei Verzi, la o privire generală, nu prezintă aspectul formelor carstice cu care suntem învăţaţi datorită faptului că sunt largi, iar delimitarea acestora este dificilă de realizat. Perimetrul mai sus menţionat este delimitat la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde, care se formează tocmai în apropierea vîrfului Straja, prin unirea mai multor pârâiaşe, dintre care cele mai importante sunt Amaru şi Cartianu, parcurge în prima parte a albiei sale o porţiune de roci impermeabile specifice zonei de creastă a Vulcanului, pentru ca mai apoi să străbată perimetrul calcaros din componența platformei de eroziune Gornoviţa. Astfel, prin trecerea apei prin cele două unităţi geologice, se formează cele două porţiuni ale cheii. Lăţimea acestora este de 30-50 m în porţiunea de şisturi şi granite, ajungînd la 150-200 m în porţiunea străbătută în calcare.
Şuşiţa Verde curge, de regulă, pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst pe un perimetru ce începe de la confluența cu Pârâul Sec şi se termină în apropierea satului Curpen. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval, s-a determinat că acestea se deplasează subteran de la NE spre SV. În cadrul platformei de eroziune Gornoviţa formele carstice sunt bine reprezentate printr-o multitudine de peșteri şi avene, precum şi prin cîmpul de lapiezuri din vecinătatea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor, ce formează una dintre cele mai spectaculoase perimetre de eroziune endocarstice din Carpaţi.
Dâlma Cucutelor, fenomenul cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţa Seacă, s-a format cu mult timp în urmă, prin acţiunea de erodare a Şuşiţei Seci, precum şi a pârâului Valea Seacă.
Cursurile acestora au fost drenate în final pe un curs subteran ce are şi scurte apariţii la suprafată. Creasta Dâlmei Cucutelor însoţeşte cheile pe o lungime de mai bine de 3 km, constituind versantul vestic. Acesta este format cu preponderență din calcare puternic carstificate, cu o mare varietate de fenomene specifice (cleanţuri, abrupturi, lapiezuri, peşteri şi avene). Se cuvine să amintim aici cele mai spectaculoase forme carstice, Bidăroaia, din Dîlma Cucutelor (-22m), avenul I (-12m), avenul F (-37m), precum şi Avenul Perseverenței, din Bordul Dobriţei (-88m). Dîlma Cucutelor poate fi parcursă parţial sau integral, cu atenționarea că accesul în avene va fi efectuat numai cu echipament potrivit şi dublat de solide cunoștințe legate de alpinismul subteran. Cheile Sohodolului se întind pe o distanță de aprox. 12 km, între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea pot fi împărţite în trei sectoare: Cheile Runcului, Cheile Vidrei şi Cheile Pătrunsa. Împărţirea este rezultatul configuraţiei geologice, unde calcarele care ocupă cea mai mare parte sunt întrerupte de două ori de bare de şisturi cristaline şi granituri.
Calcarele predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă, dând naştere la o multitudine de fenomene carstice. În alte cazuri, apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafață sub forma unor izbucuri, din care unele cu debite importante. Cele mai cunoscute din acest perimetru sunt cîmpurile de lapiezuri (formaţiuni carstice de suprafaţă ce au luat naștere prin coroziune pe roci carstificabile), avenele din acest perimetru (din care două deţin recorduri naţionale la cea mai mare stalagmită -10m, precum şi cel mai mare puţ vertical -122m), cele două tuneluri ovoidale ce formează Nările (de 76 şi respectiv 57m), peştera Gîrla Vacii, ce prezintă un foarte rar fenomen de difluenţă subterană şi, nu în ultimul rînd, Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei, cum mai este cunoscut, o adevărată emblemă a Sohodolului, asupra originii sale fiind făcute şi în ziua de azi o multitudine de presupuneri, unele dintre acestea de-a dreptul hilare.
Nu trebuie omise din această enumerare Izvoarele Cernei, aflate pe teritoriul județului nostru, cea mai puternică sursă carstică din Romania, cu un debit ce variază între 3000-10000litri/sec şi unde, iarăşi, ca o curiozitate, temperatura apei este constanta (6,8 grade C) indiferent de anotimp, ce face ca nici în iernile cele mai geroase să nu înghețe, oferind un peisaj aproape ireal.
Şi aici trebuie menţionat faptul că, în urma cercetărilor hidrospeologilor, apele izvoarelor îşi au originea tocmai în Retezatul Mic, într-un perimetru carstic numit Scorota-Soarbele. Cercetările făcute cu ajutorul trasorilor clasici şi speciali au scos în evidenţă faptul că traseul subteran Soarbele-Izvoarele Cernei este cea mai lungă străpungere hidrologică subterană determinată pînă la ora actuală în Romania.
Ultima, dar nu cea din urmă, este zona cuprinsă între văile Motrului Sec şi ale Motrului Mare, unde se dezvoltă complexul carstic Muşetoaia, care se întinde către miazănoapte pînă în apropierea Pietrei Mari a Cloşaniului. Pe aceste locuri poate fi admirată o mare varietate a formelor şi fenomenelor carstice, constând în câmpuri de doline, cleanţuri, abrupturi, peşteri şi avene. Cele mai cunoscute sunt peșterile Martel şi Lazului, precum şi peştera-aven de la Sohodoalele Mici.
Participând la câteva dintre ecologizările desfăşurate în aceste perimetre (unde s-au adunat cantităţi impresionante de resturi menajere şi gunoaie lăsate la voia întâmplării), am rămas total dezamăgit de indiferența cu care aşa-zişi turişti tratează mediul ambiant, întărindu-mi convingerea că mai presus de sancţiuni este nevoie de o profundă schimbare a mentalităților unora din semenii noştri. O propunere făcută de cei care străbat zonele mai sus menţionate pentru practicarea alpinismului, escaladei, speologiei şi, de ce nu, a fotografiei montane ori speologice ar fi interzicerea campării turiştilor în zonele de intrare şi ieşire la suprafaţă a apelor carstice pentru a se evita pe cît posibil poluările accidentale făcute cu voie sau fără de aceştia. Având în vedere că perimetrele carstice sunt dintre cele mai vizitate obiective turistice din județul nostru, cu toate consecințele legate de degradarea peisajului ambiental, printr-un turism civilizat, în deplină armonie cu mediul ambiant, aceste zone de o frumuseţe aparte vor putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor carstice şi a diversității lor biologice.
Mugurel PETRESCU
