Odă portocaliului iubit – Hoară în epitetele lui Lăzăroiu

395
hoara-foto-sutuDupă ce a fost interzis la TV , Marcel Hoară este apărat cu sârg pe bloguri. Unde altundeva decât pe internet, acolo unde practic nu există cenzură şi toată lumea se prevalează de libera exprimare? Dacă scoaterea în faţă a lui Marcel Hoară care devenise un “atotcunoscător” în mai toate problemele economice, sociale, politice şi nu de puţine ori chiar şi culturale care străpung România de la un capăt la altul, face parte din strategia de imagine a democrat -liberalilor, lucrurile sunt cu adevărat grave. Pentru ei.

Pe fondul problemelor penale ale liderilor din prima linie gen Manţog şi Popescu, fără prea multe ieşiri în presă, fără declaraţii publice evidente, Marcel Hoară este trimis la “atac”, devenind poate cel mai vizibil portocaliu pe micile ecrane şi apoi în presa scrisă de la nivel central. Deoarece nu se dau explicaţii concrete despre promovarea încăpăţânată a acestor personaje politice mediocre, nu ne rămâne decât să presupunem faptul că PD-L-ul se află într-o reală criză de activişti. Pentru că acolo unde nu există valoare sunt trimişi la înaintare “ apărătorii”cu gura mare. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a sărit în apărarea lui Marcel Hoară încercând să dreagă busuiocul, după atâtea apariţii televizate nereuşite ale politicianului portocaliu. Pe siteul blogarry.ro Lăzăroiu dezvoltă o adevărată “odă” pro Hoară încercând să-i spele cât de cât imaginea. Materialul postat ieri pe siteul respectiv a fost intens comentat, beneficiind de opinii pro şi contra. Redăm alăturat materialul postat sub semnătura Sebastian Lăzăroiu :

„Un bărbat blond, plăpând, cu ochelari (care pare mai curând genul NERD) a devenit spaima tele-show-urilor de nişă.
Ce i se reproşează lui Hoară? Spicuiesc: că, deşi e combativ, nu are argumente; că face de râs partidul; că jigneşte moderatorii şi invitaţii; că vorbeşte peste interlocutor; că face din alb,negru şi din negru,alb; că răspunde pe lângă întrebare. Astea sunt chestiuni concrete. În general însă nu i se reproşează ceva anume. Hoară pur şi simplu ne enervează, ne deranjează, nu îl mai vrem pe sticlă. (..)Hoară e un boxer plin de şiretlicuri. Când adversarul îl încolţeşte şi e deja obosit, îl ia în braţe. După ce îl ia în braţe, prin surprindere, îl loveşte sub centură sau îl calcă pe picior. Când nu se uită arbitrul, loveşte adversarul cu capul în bărbie. Pe urmă îl ia iarăşi în braţe. Când face piruete întinde piciorul şi îşi seceră adversarul. Trebuie să recunoaştem că nu e deloc un boxer care să respecte vreo regulă.
Dar să vedem cine sunt adversarii lui Hoară şi mai ales cum e organizat meciul în ring. Hoară, PDL, are în ring doi sau trei combatanţi declaraţi înaintea meciului: PNL, PSD şi, uneori, PC. Aceştia îi cară pumni din toate direcţiile. Din când în când arbitrul (moderatorul), când vede că Hoară e pe cale să se dezechilibreze, îl împinge uşor cu mâna. Dacă nu a reuşit să îl pună la podea, intervine asistentul de arbitru (analistul de serviciu), şi el în ring, care loveşte mai ferm, din spate, direct la ficat. Dacă nici acesta nu reuşeşte să îl pună la pământ pe Hoară, se ia un telefon. Adică intervine unul din juraţii din afara ringului. Acesta intră în ring, de obicei cu o bâtă de baseball, şi îl loveşte pe Hoară direct în ţeastă..”
Oana Paloş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here