Un bucureștean în vârstă de 80 de ani a fost găsit, miercuri, de către jandarmii montani și salvamontiști pe muntele Muntinu Mic din Munții Cozia, în viață, după 5 ore de stat în ploaie și vânt puternic. Bărbatul s-a rătăcit pe Transalpina, iar soția acestuia a rămas singură lângă mașină, plângând până când un grup de turiști a sunat la 112.
,,Un autoturism aflat pe marginea drumului, ploaia torențială, o doamnă singură și în vârstă care plângea în hohote, a determinat un grup de turişti aflat în trecere pe traseul turistic Transalpina – zona Izvorul Tămăduirii, să oprească și să afle ce s-a întâmplat”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea.
Potrivit IJJV, femeia le-a spus turiștilor că soțul dânsei, un iubitor al muntelui, a dorit să se îndepărteze puțin de autoturism pentru a se bucura în tihnă de peisaj și de aproximativ 2 ore nu mai sosise înapoi. Întrucât doamna avea o stare tensionată și telefonul descărcat, turiștii au decis să sune imediat la apelul unic de urgență 112.
După trei ore de căutări, bătrânul rătăcit a fost găsit întins pe jos, epuizat și dezorientat, pe muntele Muntinu Mic, la 4 km de locul unde o lăsase pe soție, în mașină. „Personalul salvamont i-a acordat primul ajutor şi pentru a-l proteja termic, jandarmii i-au oferit haina de serviciu. Momentul revederii cu soţia a fost unul emoţionant, atât pentru protagonişti, cât şi pentru salvatori. După ce le-au mulţumit pentru sprijinul acordat, cei doi soţi şi-au continuat traseul spre casă”, anunță Jandarmeria Vâlcea.