Între sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu şi care ocrotesc ţinutul binecuvântat al Olteniei se află şi Sfântul ierah Calinic de la Cernica, făcătorul de minuni, a cărui sărbătoare este în ziua de 11 aprilie 2025.
Acest sfânt părinte s-a născut pe data de 7 octombrie 1787 în Bucureşti, părinţii săi fiind Antonie şi Floarea Antonescu. La botez a primit numele de Constantin, naşă fiindu-i Luxandra Văcărăscu, soţia Marelui Ban Barbu Văcărăscu şi mama primului poet român, Ienăchiţă Văcărăscu. Mai târziu, mama sfântului a intrat în viaţa monahală la Mânăstirea Pasărea, primind numele de Filofteia şi mutându-se la cele veşnice la 8 noiembrie 1833. Constantin a fost astfel de mic crescut într-un mediu creştin, sub ochii atenţi ai unei mame evlavioase şi iubitoare de copii, în cinstirea şi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost întâi preot de mir şi apoi a intrat şi el în viaţa călugărească, primind numele de Acachie.
Constantin Antonescu a urmat cursurile unei şcoli româneşti de pe lângă o biserică din Bucureşti, aici învăţând şi limba greacă. În anul 1807, mai înainte de a împlini vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin şi-a ascultat chemarea inimii şi a intrat ca frate la mânăstirea Cernica. Pe 12 noiembrie 1808 el este tuns călugăr cu numele de Calinic, iar după numai o lună de zile este hirotonit ierodiacon în biserica cu hramul Sfântului ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei şi făcătorul de minuni, ocrotitorul obştii de la Cernica, împreună cu Sfântul mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Îndrumat de duhovnicul său Pimen, tânărul Calinic a început o viaţă de aspre nevoinţe călugăreşti, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi. În anul 1812 a fost trimis în Moldova, împreună cu părintele său duhovnicesc, pentru a strânge ajutoare necesare refacerii Bisericii ,,Sf.Nicolae“ de la Cernica, distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej, a cunoscut vechea ctitorie domnească de la Neamţ, cu aleasă viaţă duhovnicească, precum şi alte mânăstiri moldoveneşti.
În anul 1813, după ce epidemia de ciumă (,,ciuma lui Caragea“) ucisese şi mulţi preoţi, Calinic a fost hirotonit ieromonah de către arhiereul Dionisie Lupu, viitorul mitropolit al Ţării Romăneşti, iar după alţi doi ani de zile a fost hirostosit duhovnic şi rânduit mare eclesiarh al mânăstirii Cernica. A slujit ca duhovnic nu numai călugărilor din obştea mânăstirii, ci şi credincioşilor din afara ei, chiar şi mitropolitului de la acea dată, Nectarie. În acel moment, Sfântul Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, întrucât bătrânul stareţ Doroftei îi încredinţase conducerea tuturor treburilor obştii. În anul 1817 a plecat la muntele Athos unde a stat aproape un an de zile şi a reuşit să cunoască îndeaproape viaţa călugărilor de la Sfântul Munte şi asprele lor rânduieli. A cules astfel o învăţătură care i-a fost de folos în ostenelile sale de mai târziu.
Pe 14 decembrie 1818, întreaga obşte de la Cernica l-a ales ca stareţ pe ieromonahul Calinic; cu toate că avea numai 31 de ani, dintre care 11 petrecuţi în mânăstire, noul stareţ a încercat să impună ordine şi disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente stricte cuprinzătoare. Părintele Calinic s-a ocupat de înfiinţarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărţi de cultură teologică. Doi ani de zile mai târziu a primit rangul de arhimandrit de la mitropolitul Dionisie Lupu. Sfântul Calnic a fost un neobosit organizator, constructor şi restaurator de biserici. A restaurat biserica cu hramul ,,Sf. Nicolae“ din mânăstirea Cernica şi a ctitorit biserica cu hramul,,Sf.mare mucenic Gheorghe“; a construit biserica mânăstirii Pasărea şi a ctitorit mânăstirea Ghghiu, de lângă Ploieşti. Bun administrator, constructor talentat, Calinic întocmea el însuşi planurile bisericilor pe care le ctitorea; bun îndrumător al credincioşilor, era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni de zile, în 1821, a hrănit în mânăstire un mare număr de oameni din Bucureşti şi din împrejurimi, refugiaţi la Cernica de frica turcilor care intraseră în Bucureşti.
În anul 1850, după 43 de ani de viaţă în mânăstire, dintre care 32 de cârmuire a obştii monahale de la Cernica, stareţul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. Pe 15 septembrie, acelaşi an, Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit arhiereu în catedrala mitropolitană de la Bucureşti în ziua de 26 octombrie 1850. A redeschis seminarul teologic de la Craiova, mutat ulterior la Râmnic, a înfiinţat şcoală de cântăreţi bisericeşti, a ctitorit catedrala episcopală de aici şi a înfiinţat o tipografie de cărţi bisericeşti. Sfântul Calinic a redeschis schitul de la Frăsinei unde a construit o biserică nouă, clopotniţă şi chilii noi. Aici a introdus regulile aspre de vieţuire de la muntele Athos, rânduit ca părinţii călugări de la Frăsinei să nu mănânce niciodată carne şi picior de faţă femeiască să nu intre în mânăstire. Atunci când domnitorul român a dat Legea secularizării averilor mânăstireşti, Sfântul Calinic l-a convins pe domnitor să facă o excepţie în cazul schitului Frăsinei, îngăduind ca acest schit să rămână cu toate averile mânăstireşti.
Părintele Calinic intenţiona să reînvie la Râmnicu-Vâlcea vremurile de înflorire culturală din timpul marilor înaintaşi ai săi din secolul al XVII-lea: episcopii Antim Ivireaul, Damaschin, Climent, Chesarie şi Filaret. Cu un an înainte de moarte, a donat tipografia sa oraşului Râmnic, cu tot inventarul şi cărţile sale aflate în depozit, cu condiţia ca jumătate din veniturile ei să fie utilizate pentru întreţinerea şcolilor, elevilor săraci şi a seminariştilor, iar celalată jumătate din venituri pentru întreţinerea schitului Frăsinei.
Sfinţenia vieţii părintelui Calinic de la Cernica reiese şi din numeroasele sale milostenii, simplitatea sa în îmbrăcăminte, bunătatea şi blândeţea sa, rugăciunile sale tămăduitoare, posturile şi privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, spune că episcopul avea liste de persoane cărora le împărţea permanent ajutoare şi atunci când hirotonea preoţi le dăruia cărţi şi chiar bani de drum: ,,Era atât de milostiv încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, ca să aibă ce să dea la frații lui în Hristos, pentru că așa numea pe săraci și neputincioși”.
Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea. La 11 aprilie 1867 părintele Calinic s-a mutat la Dumnezeu pe care L-a iubit din tinereţele sale, fiind înmormântat două zile mai târziu la Bucureşti, în tinda ctitoriei sale, biserica ,,Sf.mare mucenic Gheorghe“ de la Cernica, în prezenţa mitropolitui primat al României, Nifon, şi a multor credincioşi; nouă nu ne rămâne decât să cinstim pe acest mare părinte duhovnicesc şi ocrotitor al Olteniei, Sfântul ierarh Calinic, prin participarea la Sfânta Liturghie în ziua sărbătorii sale(cu cruce roşie în calendar astăzi!), prin citirea vieţii şi acatistului Sf.Calinic şi mai ales, prin imitarea vieţii lui.
,,Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși, și atingerea sicriului sfintelor tale moaște sfințește simțurile și dăruiește tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!“.
Marius Stochiţoiu
Post Scriptum – În anul 2012, la iniţiativa IPS Irineu, mitropolitul Olteniei, moaștele sfântului Calinic au fost purtate în pelerinaj pe teritoriul Olteniei (la Craiova, Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Lainici, Drobeta-Turnu Severin, Slatina și Mănăstirea Clocociov), în semn de respect și recunoștință pentru activitatea sa de păstorire a Episcopiei Râmnicului.Cu această ocazie, PF Părinte Patriarh Daniel a dăruit fragmente din moaștele Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, spre a fi păstrate cu cinste în Catedrala din Râmnicu Vâlcea.
