După ce sâmbătă, 5 octombrie 2024, i-am sărbătorit pe Sfinții cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu din județul Vâlcea, luni, 7 octombrie, este rândul altor doi sfinți ocrotitori ai Olteniei, Serghie și Vah, să fie cinstiți așa cum se cuvine în ziua pomenirii lor.
SĂRBĂTOARE CU CRUCE ROȘIE ÎN CALENDAR
În eparhia Olteniei astăzi este mare sărbătoare, cu cruce roșie în calendar, în toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei fiind săvârșită Sfânta Liturghie. Sărbătoarea ocrotitorilor Olteniei a debutat încă de duminică seara, când la Craiova a fost organizată o procesiune cu moaștele Sfinților mari mucenici Serghie și Vah, alături de cele ale Sfântului ierarh NIFON, patriarhul Constantinopolului, și Sfintei mucenice Tatiana, moaștele acestor sfinți aflându-se în Catedrala mitropolitană cu hramul ,,Sfântul mare mucenic Dimitrie, Izvorătorul de mir”, patronul spiritual al municipiului Craiova. Procesiunea religioasă a fost precedată de săvârșirea slujbei Vecerniei Mari unită cu Litia în Catedrala mitropolitană din Craiova.
SEMNIFICAȚIA ZILEI DE ASTĂZI
Sfinții Mucenici Serghie și Vah au trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). Chiar dacă erau tineri, împăratul le-a acordat funcții înalte în Școala Centiliilor: Serghie a fost „primicer” (primicer este acela al cărui nume este scris primul pe lista oficial recunoscuta a conducătorilor, așadar persoana marcanta, prima înscrisa) și Vah „secundicer” (secundicer este acela care se afla al doilea într-o castă). Școala Centiliilor, constituită pe vremea lui Dioclețian, diviziuni de elită ale armatei romane, care îndeplineau ordinele împăratului însuși și funcționau de asemenea în calitate de corp de instruire a ofițerilor. Mai târziu, aceste diviziuni de elită au fost transformate în garda imperială și detașament de onoare.
Povestea sfinților Mucenici Serghie și Vah este relatată în textul grecesc cunoscut sub numele de „Patimile lui Serghie și Vah”.
Nedorind să-l supere pe împărat, a cărui mânie și ură împotriva creștinilor erau cunoscute, Sfinții Mucenici Serghie și Vah și-au ascuns un timp credința. Însă atunci când au fost acuzați înaintea augustului de alți slujbași de la curtea imperială (din invidie pentru cinstea, prietenia și respectul pe care le arăta Maximian celor doi) că sunt creștini, aceștia L-au mărturisit pe Hristos; fiind îndemnați de împărat (pentru a nu fi pedepsiți și pentru a risipi această „acuzație”) să se închine idolilor, să le aducă jertfă și să mănânce din cele jertfite în timpul unei mari ceremonii închinate zeilor protectori ai Romei, cei doi au răspuns: „Avem în cer un Dumnezeu care nu minte, un Dumnezeu adevărat și viu, care pe toată lumea o cuprinde și nu este nesimțitor la fel ca idolii voștri și noi Aceluia ne închinăm”.
MARTIRIUL SF.MARI MUCENICI
Întristat și mâniat că acești nobili și sfetnici apropiați ai săi au îndrăznit să nu-i îndeplinească porunca, împăratul a poruncit să le fie luate semnele nobiliare, să fie îmbrăcați în haine femeiești și să li se pună pe umeri cercuri de fier; așa au fost purtați prin cetate, spre râsul și batjocura tuturor. A încercat apoi Maximian să-i convingă să renunțe la Hristos, promițându-le în schimb recăpătarea statutului și a privilegiilor anterioare. Zadarnic a încercat împăratul, căci Sfinții Mucenici Serghie și Vah nu au vrut să cadă din dragostea lui Dumnezeu și să piardă bunătățile cele veșnice pentru bunătățile cele vremelnice. Atunci au fost trimiși în părțile Răsăritului, la ighemonul Antioh, cumplit chinuitor al creștinilor, spre a fi siliți să se lepede de Hristos din frică; dacă nu se supuneau, urmau să fie chinuiți, dar nu înaintea ochilor împăratului, ci în ținuturi cât mai îndepărtate ale imperiului. Așa au plecat sfinții din Roma, în lanțuri, trecând prin multe cetăți până când au ajuns în cetatea Varvalisa (sau Barbalison), pe malurile Eufratului, nu departe de Antiohia Siriei, unde stăpânea Antioh. Pentru că nici acum nu au vrut să jertfească idolilor și să se lepede de Hristos, Sfântul Serghie a fost aruncat în temniță, iar Vah a fost bătut fără milă până când i-a căzut carnea de pe oase, iar pântecele i-a fost despicat; așa și-a dat sfântul sufletul său în mâinile Domnului. Deși ucigașii săi au vrut să-i arunce trupul afară din cetate și să fie dat fiarelor și păsărilor, Dumnezeu a rânduit altfel, mai mulți credincioși luându-i trupul și îngropându-l cu cinste într-o peșteră. A doua zi, ighemonul a poruncit ca și Sfântul Serghie să fie adus la judecată. În zadar a încercat ighemonul să-l convingă să renunțe la Hristos. L-a supus atunci la chinuri cumplite, poruncind ca să fie încălțat cu încălțăminte de fier, cu piroane lungi și ascuțite care au străpuns tălpile sfântului. L-au obligat apoi să alerge înaintea trăsurii ighemonului cale de nouă stadii, ajungând până în cetatea Sur. A fost aruncat din nou în temniță, unde îngerul Domnului i-a vindecat picioarele de răni. A doua zi a fost supus acelorași chinuri cumplite, fiind dus în cetatea Rosafa (în partea centrală a Siriei de astăzi) și osândit la moarte, fiindu-i tăiat capul cu sabia. Se întâmpla aceasta în ziua de 7 octombrie a anului 296. Trupul lui a fost îngropat de credincioșii din acele locuri, la mormântul său săvârșindu-se numeroase minuni.
Moaștele Sfinții Mucenici Serghie și Vah au fost mutate în anul 431 într-o biserică ridicată (chiar deasupra mormântului Sfântului Serghie) în cinstea lor, prin strădaniile Episcopului Alexandru de Hierapolis; ruinele acestei biserici se mai văd și astăzi. Creștinii din cetatea Rosafa au hotărât atunci să fie prăznuită pomenirea lor în fiecare an, în ziua de 7 octombrie. Tradiția spune că în fiecare an în această zi fiarele sălbatice, ieșind din pustiile dimprejurul acelui loc, unde zăcuse mai înainte trupul Sfântului Serghie, își schimbă cruzimea lor de fiară în blândețe de miel, încât nu rănesc pe nimeni, nici pe oameni, nici pe dobitoace, ci cu sfială înconjoară acel loc sfânt și iarăși se întorc în pustia lor. Ca o dovadă a cultului deosebit pe care-l aveau pentru Sfinții Serghie și Vah, creștinii din Rosafa au cerut împăratului Justinian (527-565) să schimbe numele orașului lor în Sergiopolis; împăratul le-a acceptat cererea, iar urbea a devenit și reședință arhiepiscopală; mai mult decât atât, Sfinții Serghie și Vah au devenit protectorii armatei bizantine, precum și ocrotitori ai mai multor biserici din Răsărit. Și astăzi, creștinii din deșertul sirian îi au ca ocrotitori pe cei doi tineri martiri ai lui Hristos, Sfinții Mucenici Serghie și Vah.
LOCURI DIN ȚARĂ ȘI DIN LUME CARE ADĂPOSTESC MOAȘTELE SF. MARI MUCENICI Serghie și Vah
Sfântul Mucenic Serghie a fost un sfânt foarte popular în Siria și Peninsula Arabică. Orașul Resafa, care a devenit un sediu episcopal, a primit numele de Sergiopolis și a păstrat moaștele sfântului într-o biserică fortificată. Resafa s-a dezvoltat în timpul împăratului Iustinian și a devenit unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din Orient. Au fost construite multe alte biserici dedicate sfântului Serghie, sărbătorit uneori împreună cu Vah. O biserică dedicată Santi Sergio e Bacco a fost construită în Roma în secolul al IX-lea. Capetele Sfințiilor Mucenici Serghie și Vah au fost aduse în tara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Raclele sfintelor moaște au fost făcute din porunca arhierească a episcopului Iosif de Argeș, cu sprijinul creștinilor binevoitori din orașul Pitești, în anul 1867, ca semn de recunoștință pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni. În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaște au fost aduse la Craiova și depuse în Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, în timpul Înalt Preasfințitului Firmilian, mitropolitul Olteniei.
O altă mică părticică din moaștele Sfinților Mucenici Serghie și Vah se află la Biserica Palatului Cotroceni din București.
CÂNTARE DE LAUDĂ SF.MARI MUCENICI Serghie și Vah
Cel pământesc; Ci pe Iisus Nemuritorul, Domnul Slavei.
Regele de țarină batjocoritu-i-a pe ei, Smulgându-le centurile regale, Dar Hristos Domnul mult mai minunat i-a încins, Îmbrăcându-i în mantia nestricăcioasă a nemuririi.
Împăratul inelele lor din degete li le-a smuls, Dar Domnul mai slăvite pe mâna lor a pus, Unindu-le sufletele cu Sine.
Împăratul de lut de la curtea lui i-a izgonit, Dar Domnul Nemuritor i-a primit cu fast la Curțile Slavei.
Țărâna schinguit-a pe-acești Cavaleri ai lui Hristos, Cu schingiuri bestiale.
Dar Raiul odihnitu-i-a pre ei întru locașurile desfătării. Pururea ce e putred pe neprihănit prigonește, Iar cel rău urăște pe cel ce este bun.
Dar Vahus și cu Serghie Sfinții Pre țărână țarinii au dat-o, în pământ.
Ale lor suflete cu bucurie zburat-au la cer. Deși surghiuniți de pământescul rege, Ei pre pământeni luminează de sus chiar și-acum.
Ei cu mucenicia biruit-au răutatea, Și murind pentru Cruce se au preaslăvit.
Biruind întunericul pe a mântuirii cale, Ei luminează calea pe care să urmăm și noi.
Marius Stochițoiu
