Ocolul Silvic Peștișani, sancționat de ITM Gorj

13

Ocolul Silvic ”Brâncuși” din localitatea Peștișani a fost sancţionat, săptămâna trecută, de către inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, cu suma de 6.000 de lei pentru nerespectarea programului de lucru în activităţile cu caracter ocazional desfăşurate cu angajaţi minori. Angajatorul folosea pentru lucrări în silvicultură, ca zilier, o minoră în vârstă de 16 ani, care presta activitate 10 ore, deşi Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri impune o limită de 6 ore pe zi şi nu mai mult de 30 de ore pe săptămână. “Tot săptămâna trecută, în cadrul unui control mixt al Serviciului Control Muncă Nedeclarată şi Serviciului Securitate şi Sănătate în Muncă, societăţile comerciale care execută lucrări de reabilitare la două colegii din municipiul Târgu-Jiu au fost verificate în privinţa respectării legislaţiei muncii. Ambii angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de câte 1.500 de lei, fiecare, pentru lipsa evidenţei timpului de lucru. De asemenea, una dintre societăţile comerciale amintite a primit o amendă în cuantum de 3.500 de lei pentru că folosea la efectuarea lucrărilor o schelă neconformă. Cel de-al doilea angajator a fost sancţionat cu 4.000 de lei pentru că muncitorii nu purtau echipament individual de protecţia muncii”, a precizat inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, George Romanescu. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va efectua, în perioada următoare, controale similare în judeţ.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here