Obiectivul imediat al lui Edi Iordănescu: “Să ieşim din această zonă”

541

Pandurii se scaldă acum în două ape. La trei puncte de retrogradare şi la şapte de ultima echipă eligibilă acum şi situată pe un loc de cupe europene, echipa gorjeană refuză să-şi îndrepte în acest moment atenţia spre Europa League.

Edi Iordănescu nu se aruncă la obiective mari, deşi recunoaşte că le cere jucătorilor săi să-şi dorească să urce cât mai sus: “Să fim realiști. Europa este un vis. Conjunctura, că sunt în insolvență echipe, că prindem locul şapte sau mai știu eu… acum noi am câștigat un meci, am luat trei puncte și respirăm puțin. Obiectivul este să ieșim din această zonă, să putem să fim mai liniștiți, să abordăm altfel jocurile, să nu mai fie presiune”, spune Edi Iordănescu. În acelaşi timp, tehnicianul pandurilor dă asigurări că în momentul în care echipa sa va fi mai aproape de Europa decât de retrogradare, Pandurii va încerca şi să atingă această performanţă: “Ce va fi pe parcurs, că vom reuși să urcăm în clasament și să devină un obiectiv realist nu ne vom da la o parte. Și în vestiar le cer să fim cât mai sus, dar nu putem să ne uităm într-o direcție în care nu avem motive”, a mai spus Iordănescu junior.
Pentru a avea argumente cu care să lupte pentru obiective mai înalte, Edi Iordănescu cere echipei nu doar spectacol, ci şi eficienţă şi constanţă, elemente care ar putea conduce Pandurii spre o poziţie în clasament care să-i dea dreptul să viseze mai departe decât o poate face în acest moment: “Văd că lumea ne laudă că avem un joc plăcut, estetic, spectaculos, mă bucură asta. Dar și cu Craiova am avut momente spectaculoase și am luat zero puncte. Ori eu nu vreau să avem fluctuații în rezultate, vreau să fim coerenți, consistență și continuitate în rezultate pozitive”, a încheiat antrenorul echipei gorjene.

Fundaşii, un progres pentru echipă
Pandurii a reuşit contra CFR-ului una dintre puţinele partide din acest sezon în care nu a primit gol, iar antrenorul Edi Iordănescu a ţinut să menţioneze că, este mulţumit de felul în care cei doi fundaşi centrali aduşi în această iarnă la Pandurii, s-au acomodat şi au colaborat pe teren: “Linia de fund a avut o exprimare coerentă şi am fost mulţumit de evoluţia ei la ultimul joc. Cei doi fundaşi centrali au făcut un joc mult mai exact, s-au completat mai bine”, a declarat tehnicianul Pandurilor. Cu toate acestea, Edi Iordănescu a sesizat şi anumite momente mai puţin bune în jocul celor doi şi a menţionat că vrea de la Cordoş şi Vasiljevic concentrare permanentă pe teren în timpul partidelor: “Mă bucur că nu am luat gol la CFR. Am avut momente în care ne-am pierdut organizarea de joc ce a avut la bază momente de relaxare. Aș fi fost nemulțumit dacă luam gol, nu trebuie să fim așa. Vreau să marcăm atât cât putem, și să fim echilibrați și să nu luăm gol. Nici pe noi nu ne iartă nimeni când ne prinde. Asta este atitudinea corectă față de fotbal, nu poți să o lași mai moale sau mai tare. Trebuie să fim la 100% tot timpul”, a mai spus antrenorul echipei gorjene.

Nu mai vrea întăriri
Edi Iordănescu apreciază că alături de cei doi fundaşi centrali pe care a mizat în cele trei partide oficiale disputate în acest debut de sezon de primăvară, Pandurii are suficiente variante pentru a nu mai încerca să mai aducă şi alţi jucători pentru acest compartiment: “Îl mai avem acolo şi pe Bogdan Şandru, în care eu am mare încredere, este tânăr, dar va veni şi momentul lui să joace. Vă veţi da seama rapid că poate să joace fără probleme la nivelul Ligii 1 şi care are potenţial să crească. Mai este Christou, la care, din păcate, persistă problemele medicale şi la care nici în acest moment nu avem un control, mă refer la staff-ul medical, pe perioada în care el este indisponibil. Mai sunt şi două soluţii de avarie, mă refer la Pintilii şi la Elton, care a intrat şi el de luni în programul normal al echipei. Sunt soluţii temporare, de urgenţă, de avarie. Fie că nu mai avem acolo pe altcineva, fie că vrem să forţăm jocul ofensiv şi punem accent pe construcţia din spate şi punem acolo un mijlocaş central care să joace pe acea poziţie. Sunt decizii pe moment, pentru situaţii temporare. Nu vreau şi nu cred că este momentul să mai completăm lotul cu încă un fundaş central. Sunt optimist şi convins că o să reuşim să-l recuperăm şi pe Christou, un jucător care reprezintă foarte mult pentru echipă şi atunci chiar nu mai e nevoie. Suntem chiar mulţi la antrenamente, suntem 26-27 de jucători. Pentru mine şi 25 de jucători ar fi fost suficient”, a concluzionat Edi Iordănescu.

Clasament Liga 1
1. Steaua 19 14 2 3 36-9 44
2. Petrolul 19 11 6 2 31-11 39
3. ASA Tg Mureş 19 10 6 3 27-11 36
4. CS U Craiova 19 9 6 4 23-20 33
5. Astra 19 8 8 3 33-16 32
6. Dinamo 19 9 5 5 31-26 32
7. FC Botoşani 19 8 4 7 23-25 28
8. Viitorul 19 5 7 7 23-26 22
9. Pandurii 19 5 6 8 24-25 21
10. Concordia 19 4 9 6 22-27 21
11. FC Braşov 19 5 5 9 21-30 20
12. Gaz Metan 19 4 7 8 19-26 19
13. U Cluj 19 4 6 9 21-27 18
14. CSMS Iaşi 19 4 6 9 18-28 18
15. Rapid 19 3 6 10 8-24 15
16. Ceahlăul 19 3 6 10 14-35 15
17. Oţelul 19 2 6 11 7-28 12
18. CFR Cluj * 19 10 5 4 27-14 11
* Echipă penalizată cu 24 de puncte
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here