Obiceiuri la români de ziua îndrăgostiților „Dragobetele”

214

Vârtejul
Sărbătorile de iarnă au trecut repede, ca orice lucru plăcut; Cârnelegii au rămas în urmă, zăpezile s-au mai topit, aşa că de Dragobete vremea a permis montarea vârtejului.
Vârtejul era meşterit ca o instalaţie (ce termen pretenţios!), care se roteşte în jurul axei sale, având două braţe. În ziua de azi, acesta ar stârni şi râsul curcilor, nu numai al copiilor! Era un mijloc arhaic de distracţie, construit numai pentru această zi, existând credinţa că cei ce se foloseau de el au noroc în dragoste, tot anul. Arăta ca un teu (un ax bătut în pământ şi o bară lungă de 5 – 6 m, centrată pe acest ax), care se putea roti deasupra axului. Câte doi tineri se agăţau de capetele barei şi erau învârtiţi prin aer, în jurul axului de tineri spectatori. Montarea lui se făcea cu o zi înaintea sărbătorii, de flăcăii satului. Era confecţionat din lemn de stejar verde, ca să fie elastic, adus din pădure chiar în ziua montării.
Cei din satul Văianu, cuprinşi între Via Sârbului şi capul satului, la dascălu’ Gheorghe Novac, sărbătoreau Dragobetele adunându-se în mijlocul satului, în zona Mătcărenilor, cuprinsă între Maria Dochiei şi Cătălina, la podul de peste matca Văianului. Anul acesta s-a adunat multă lume, fete mari şi băieţi ca să se dea în vârtej, femei măritate să-şi admire odraslele frumos îmbrăcate de sărbătoare şi să-şi mai povestească de cele auzite, dar și bărbaţi din cei rămaşi pe acasă, că, deh, era zi de sărbătoare şi mai bea omul şi câte o ulcică de vin fiert, să fie de sănătate şi de dragoste pentru cei vii şi de pomană morţilor.
Vârtejul era pregătit. Ceva mai încolo, ardea un foc mare, pe care câţiva flăcăi aveau grijă să-l întreţină cu buturugi uscate. Într-un loc curăţit de zăpadă, Cărăbel şi-a întins cotăriţa cu zaharicale, covrigi şi turtă dulce, în aşteptarea muşteriilor. Avea nea Vasile Burciu marfă, nu glumă, aşezată într-un coş de nuiele de salcie roşie, decojite şi acoperit cu un peşchir din pânză albă şi cusătură aleasă pe margini. Coşul plin cu bunătăţi şi-l ducea pe umăr, agăţat de o curea lată din piele. Ca să-i fie mai la îndemână, folosea un suport din lemn, uşor şi pliant, pe care sprijinea coşul la înălţimea brâului. La gât purta o pungă din piele, în care îşi punea creiţarii adunaţi din vânzarea mărfii.
Nu era sărbătoare în sat la care să nu apară Cărăbel! Copiii, mai ales, îl aşteptau cu nerăbdare. Avea un ritual pe care îl respecta cu sfinţenie. Îşi expunea marfa chiar dacă avea un singur cumpărător. Se oprea din mers, punea suportul pliant pe marginea drumului, îşi trăgea coşul în faţă şi-l fixa pe suport. Dădea la o parte şervetul, ca să poţi vedea dintr-o ochire toată marfa. Dacă aveai doar un bănuţ găurit, Cărăbel se simţea obligat să-ţi ofere orice de valoarea lui. Nu te păcălea, dar nici altceva în plus nu-ţi dădea. Comerţul era comerţ!
În acea zi de Dragobete, în rândul nevestelor şi fetelor mari a venit şi Veta lui Gociu. Nevestică tânără, nici nu împlinise 18 ani şi era gravidă în a nu ştiu câta lună. Când petrecerea era în toi, Vetii i se făcu de vârtej, ca să aibă noroc în dragoste, căci aşa era credinţa. Degeaba au sfătuit-o femeile să nu se suie. N-a fost chip, fiindcă ea vrea, nu și nu! A fost ajutată să urce cu burta pe vârtej, în cumpănă cu Măria lui Guvernu, colega ei de bancă la şcoala primară, fată nemăritată. Noroc că a venit la timp şi Stătiana, maică-sa, şi a dat-o jos după câteva învârtituri! Altfel, Doamne fereşte! cine ştie ce necazuri se mai întâmplau, de rămâneau de pomina lumii! Şi-aşa a vorbit-o de rău toată comuna, veste dusă de o „coţofană venită să fure” ceva de prin podurile cu cuibarele goale ale găinilor, „că uite de ce a fost în stare Veta lui Gociu, muiere borţoasă!”
Au trecut Mucenicii, Blagoveştenia, s-au pus plugurile, semn că primăvara a venit mai din vreme.
„Dacă la Dragobete vremea-i frumoasă şi caldă, primăvara-i timpurie” prezisese moş Gheorghe Ionete. Şi aşa a fost. Popândăul şi-a văzut umbra şi ursul a ieşit din bârlog, să stea puţin cu burta la soare.
……………………………………………………………………………………………….
(Extras din cap.II, romanul „Din Văianu la Toronto”)
Ion C. Gociu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here