Oase „blestemate” ridicate din podul unei case din Cruşeţ

630

Fragment osoase care provin de la un schelet uman au fost ridicate ieri dintr-o casă din localitatea Cruşeţ, proprietarii imobilului cerând „asigurări” poliţiştilor că nu li se va întâmpla ceva rău după ce au menţionat că oasele respective ar fi „blestemate”.

Vasile Voium şi soţia sa Melania au cumpărat imobilul respectiv în urmă cu 9 ani, bărbatul spunându-le poliţiştilor care au venit la poarta sa că-i lasă să intre doar dacă îi oferă „garanţii ferme” că nu va avea parte de necazuri. El a menţionat că a descoperit oasele în urmă cu 5 ani şi în aceiaşi zi i-a ars o parte din locuinţă, motiv pentru care s-a jurat că nu se mai atinge de acestea.
„Mie îmi daţi scris, vreau proces verbal că nu mi se mai întâmplă ceva, nu intraţi aşa. Ferească Dumnezeu să mă trezesc iarăşi într-o noapte cu casa în flăcări. Îmi poate face rău şi vreun vecin ca să mă convingă de lucruri rele”, le-a spus bărbatul poliţiştilor care veniseră să ridice oasele. Acesta era destul de speriat de situaţia respectivă şi, împreună cu soţia sa, s-a jurat că nu se atinge de vreun os pentru a fi ferit de rele. Oamenii legii s-au prezentat iniţial la locuinţa acestuia pentru a aplana un conflict apărut între soţia bărbatului şi o vecină care o acuza pe aceasta că ar face farmece. Poliţiştii de la Postul de Poliţie Cruşeţ au aflat cu această ocazie de la vecina respectivă de existenţa oaselor folosite pentru „blesteme şi farmece”, agenţii din localitate solicitând imediat o echipă de criminalişti la faţa locului. Aproape 20 de localnici s-au strâns ulterior la locuinţa soţilor Voium pentru a vedea ce se întâmplă, poliţiştii ridicând fragmentele osoase în vederea efectuării unor analize de laborator în urma cărora să fie stabilită vechimea acestora. Construcţia în care din care au fost ridicate fragmentele osoase a aparţinut înainte de a fi locuită de actualii proprietari unui fost medic din Bucureşti, care şi-a trăit ultima parte a vieţii aici. Mai mulţi localnici în vârstă consideră că fostul medic chirurg ar fi putut aduce la el acasă un schelet uman pe care să-l folosească drept material didactic, informaţiile respective fiind menţionate şi poliţiştilor care se ocupă de ancheta din acest caz.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here