O viaţă închinată credinţei în Dumnezeu! – Se împlinesc 102 de ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu, un mare duhovnic al României

734

Astăzi, 10 februarie 2021, când se împlinesc 102 de ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu, unul dintre cei mai de seamă duhovnici ai României, un sfânt al înălţării Slavei Atotputernicului Tată Ceresc, cel care şi-a dedicat întraga viaţă credinţei în Dumnezeu, cu smerenie să ne îndreptăm sufletul plin de evlavie către acela care şi-a cristalizat crezul acestei vieţi pământeşti, în familia unor buni români ortodocşi foarte evlavioşi, unde a primit la Sf. Botez numele de Iosif. Să precizăm faptul că marele duhovnic s-a născut în Moldova legendară, această vatră a plămădirii poporului român, pe bună dreptate considerată «Athosul» românesc, datorită nenumăratelor mănăstiri, spre care îl îndrepta la închinare, mama sa, Ana, în duminici şi la sărbătorile de la: «Durău», «Secu», «Sihăstria», «Neamţ», în felul acesta, pruncul simţind, încă din copilărie, o apropiere de credinţă şi o atracţie către viaţa duhovnicească. Pentru că viaţa pe acest pământ e prea scurtă ca să înţelegem pe deplin, pe ce fel brazdă călcăm şi încotro ne îndreptăm paşii, să spunem că la numai 17 ani, în 1936, tânărul intra la Mănăstirea «Durău», unde a cunoscut mulţi duhovnici ai unei generaţii care moştenise o tradiţie spirituală solidă, oameni care iubeau valorile ortodoxei, care îşi dedicau viaţa pentru biserică, pentru neam şi pentru familie: Părintele Pahomie, Părintele Domeţian, Părintele Irinarh sau Părintele Irimia Schivnicul, astfel încât, în anul 1940 este tuns în monahism, la 7 octombrie 1940 este hirotonit ierodiacon, iar în 20 august 1942 este hirotonit ieromonah.

„O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii”!
În anii din vremea războiului, mai exact, între 1942-1944, Părintele Iustin Pârvu participă ca preot misionar pe Frontul de Est, în cadrul Diviziei 4 «Vânători de Munte»”, la luptele din Basarabia, în calitate de creștin-ortodox şi fiu credincios al credinţei dreptmăritoare, fiind învrednicit prin darul Lui Dumnezeu și prin străduințele proprii, de cununa sfințeniei, pentru a fi un îndrumător neobosit pentru miile și zecile de mii de credincioși care i-au trecut pragul chiliei, dovedindu-se cu prisosinţă omul de suflet care sfătuia, spovedea, se ruga sau dădea binecuvântări până la ore târzii din noapte, pentru toţi cei care îl căutau şi care se loveau de valurile agresive ale ecumenismului plin de confuzie și ale secularizării agressive contemporane. Se pare că sunt multe minunile pe care le-a împlinit Dumnezeu prin Părintele Iustin, câtă vreme a trăit printre noi, dar multe sunt și cele care se fac la mormântul Sfinției sale, nu numai până acum, când se fac aproape opt ani de la înălţarea sa la Ceruri! Cu certitudine, având în vedere multe aspecte concrete, poate pentru unii neverosimile, precum și tradițiile vechi de multe sute de ani, cu precădere din zona Moldovei, dar și din Țara Românească şi din Transilvania, ucenicii și credincioșii care îl iubesc și îl cinstesc pe vrednicul de pomenire, Arhimandrit Iustin Pârvu, îl păstrează în memoria sufletului lor! Mai ales că unei rude apropiate (un nepot de-al său), i s-a arătat Părintele, spunându-i: „La 6 ani și jumătate să mă scoateți afară!”, iar alți credincioși l-au visat stând în afara mormântului și spunându-le să vină la el, când au nevoie de ajutor. Un alt amănunt important este și faptul că la aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Iustin (10 februarie 2019), în cadrul unui simpozion, Maica Stareță Iustina Bujor, de la Mănăstirea «Paltin» – «Petru Vodă» ctitorită de către acest mare duhovnic, a mărturisit că i s-a arătat în vis părintele, apoi a văzut o mulțime uriașă de oameni purtând pe brațe sicriul cu moștele deshumate. Tot atunci, Maica Iustina a declarat că: ,,Foarte multă lume mă întreabă, dacă nu-l dezgropăm. Deci foarte mulți!”, a reiterat Maica Stareţă! În ceea ce privește tradițiile invocate în acest sens, aducem în sprijinul celor afirmate lucrarea: «Înmormântarea la români – studiu etnografic», scrisă de către Pr. Simion Florea Marian şi publicată prima dată în 1892, în care se descrie în amănunt, modul cum se face dezgroparea și îngrijirea osemintelor celor răposați de 3, 5 sau de 7 ani. Iar, la acestea se adaugă tradiția bisericească referitoare la deshumarea și îngrijirea rămășițelor trupești sau a trupului întreg ale celor dovediți a fi dăruiți de Dumnezeu cu sfințenie! Cu alte prilejuri, poate vom reveni asupra unor asemenea aspecte, dar, pentru a continua periplul biografic al marelui duhovnic, să amintim faptul că după război şi-a continuat studiile la Seminarul din Roman, însă, în anul 1948, anul absolvirii seminarului, la 14 mai, este arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani de închisoare politică. Au urmat ani de suferinţe prin închisorile grele de la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi Aiud, ca şi munca silnică din minele de la Baia Sprie, şi «lecţia reeducării» din Închisoarea Piteşti. În anul 1960, Părintele Iustin Pârvu primeşte o nouă condamnare, deci, încă patru ani de închisoare, pentru refuzul său de a renunţa la credinţă. La expirarea pedepsei primite pentru că a crezut în Hristos, a fost întrebat de către neobosiţii săi anchetatori, ce va face după ce va fi eliberat, la care a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii”! Pentru acest răspuns curajos, pentru că întotdeauna curajul se plăteşte scump, anchetatorii săi au considerat că încă patru ani de detenţie, îl vor «disciplina» pe Părintele Iustin, mai ales că după cei aproape 17 ani de detenţie, Părintele spunea că a trăit „cea mai importantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii: să te cunoşti pe tine însuţi pe calea suferinţei”! Ca preot slujitor al altarului, Părintele Iustin şi-a făcut un scop din răspunderea faţă de viaţa spirituală a celorlalţi, încât rugăciunea devenea cu mult mai puternică decât era înainte de detenţie. În acest fel, în condiţiile privative de libertate ale închisorii, durerea proprie nu mai era simţită, mai ales atunci când altcineva murea alături, din cauza bolii sau a chinurilor suferite.

,,Moartea o vedeam ca pe o izbăvire, căci este poarta spre viaţa de dincolo pe care ne-o dorim”!
De aceea, Părintele Iustin spunea: „Moartea făcea parte din viaţa noastră! O vedeam ca pe o izbăvire, căci este poarta spre viaţa de dincolo pe care ne-o dorim. Oricum, moartea mi-a fost tovarăş şi mai înainte, pe frontul de est, când am mers ca preot cu trupele române până la Odessa”, spunea, peste ani, Părintele Iustin. A fost eliberat din închisoare în anul 1964, la 14 mai, însă, a fost obligat să muncească o perioadă ca lucrător forestier. Revenit în lumea rugătorilor Lui Dumnezeu în condiţii depline, în anul 1966 este primit la Mănăstirea «Secu», unde va sluji ca preot şi duhovnic, până în anul 1974, perioadă în care mergea des la Mănăstirea «Sihăstria», unde îl avea ca duhovnic pe Părintele Ioil, pe lângă alţi duhovnici de suflet, cum ar fi: Părintele Cleopa Ilie, Părintele Paisie, Părintele Nazarie stuparul Mănăstirii Sihăstria, Părintele Marcu, cel care suferise 26 de ani de temniţă, ca şi Părintele Petroniu Tănase, viitorul stareţ al Schitului românesc «Prodromu», de la Muntele «»Athos». De altfel, în anul 1976, Părintele Iustin Pârvu ajunge în pelerinaj la mănăstirile de la Sfântul Munte «Athos», cu acceptul autorităţilor. Între anii 1977 – 1989, a devenit monah la Mănăstirea «Bistriţa», având şi domiciliu forţat sub supraveghere, dar, chiar în astfel de împrejurări neprielnice, se pare că pentru Părintele Iustin, aceasta a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale, după cum el însuşi afirma, deoarece, chiar în anii comunismului, aici veneau oameni din toate colţurile ţării la chilia părintelui, unde se ruga pentru ei, îi îndruma, făcea botezuri şi cununii în taină, iar durerea ascunsă în mărturisirile oamenilor ajungea în centrul fiinţei sale, răspunzând cu poveţe alese pentru fiecare credincios! După 1989, Părintele Iustin revine timp de un an la Mănăstirea «Secu», iar în anul 1991 ajunge în satul «Petru Vodă» din Neamţ, în „poiana copilăriei sale”, unde, alături de alţi doi monahi, Ignat şi Calinic, va întemeia Mănăstirea «Petru Vodă», cu hramul «Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil», închinată martirilor români din temniţele comuniste. În pofida unor dificultăţi privitoare la finanţarea şi achiziţionarea materialelor de construcţie, Părintele Iustin, susţinut şi de numeroasa obşte pe care a reuşit s-o încropească şi s-o organizeze, în scurt timp, a ridicat biserica şi trei clădiri pentru stăreţie, chilii, trapeza, bucătărie şi camere pentru oaspeţi, dar şi un schit de maici – «Paltin», la mică distanţă de Mănăstirea «Petru Vodă». În calitate de Stareţ şi mare duhovnic, Părintele Iustin a făcut din chilia sa un loc «îngropat în popor», iar, Preacuvioşia sa, fiind punctul de sprijin al celor aflaţi în durere, cărora le transmitea dragoste şi milostenie. În anii când a fost Stareţul Mănăstirii, programul zilnic al Părintelui Pârvu însemna: prezenţa fără lipsă de la Sfânta Liturghie, între 14 şi 18 ore pe zi, consacrate slujirii credincioşilor veniţi din toată lumea, cu cea mai diversă gamă de suferinţe, pentru care găsea mereu cel mai potrivit răspuns, aspra postire, şi gustarea, abia noaptea târziu, a unei hrane uşoare, citirea pravilei şi a cărţilor Sfinţilor Părinţi, odihnă binemeritată, doar 2-3 ceasuri pe noapte, că viaţa este numai o trezvie! În toată această perioadă, Părintele Iustin a îndrumat şi a susţinut şi viaţa monahală de la alte schituri, precum cele de la «Huta», din Bihor, «Sub Piatra», Alba Iulia, «Peştera Sfântul Ioan Casian», «Peştera Sfântului Andrei» sau Mănăstirea «Sfântul Ioan Casian», din Dobrogea. În anul 2003, a înfiinţat Revista «Glasul Monahilor», o publicaţie lunară de învăţătură şi atitudine ortodoxă, iar în 2 noiembrie 2008, este ridicat la rangul de Arhimandrit, de către PS Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu prilejul sfinţirii Mănăstirii de maici de la «Petru Vodă”! Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veşnice la 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, fiind înmormântat lângă biserica ridicată de Preasfinţia sa, la «Petru-Vodă», iar, de atunci, mormântul său a devenit loc de pelerinaj pentru oamenii veniţi din toate colţurile ţării.
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here