Este o mare binefacere să mă bucur de încrederea Omului şi cavalerului literelor, Ion Gociu. N-am descifrat pe deplin care sunt motivele încrederii şi nici resorturile apropierii noastre. Important este că îl preţuiesc din momentul când i-am citit prima carte. De atunci preţuirea mea a crescut continuu şi am simţit că şi reciproca este valabilă…
Ultima dovadă a preţuirii s-a produs cu mai bine de o lună şi jumătate în urmă. Atunci Domnul Ion Gociu mi-a încredinţat spre lectură disertaţia masterală a tinerei Anna Gartych, studentă la Universitatea „Adama Mickiewicza” din Poznan-Polonia, secţia filologie română. Coordonată de doamna prof. univ. dr. Emilia Ivancu, profesor la universitatea poloneză, cercetarea se intitulează „Pe urmele memoriei şi ale istoriei – Discursul autobiografic ca mijloc de recuperare a poziţiei satului românesc afectat de regimul comunist”.
Am fost încântat să citesc o disertaţie scrisă de o masterandă poloneză, îndrumată de o profesoară româncă şi din două motive sentimentale: mă ocup de memorie şi de istorie şi în textul disertaţiei apare în câteva rânduri numele meu. Nu pot însă să nu-mi exprim gratitudinea faţă de doamna profesoară Emilia Ivancu şi faţă de studenta dumneaei pentru abordarea unui subiect de istorie (recentă) românească. Sunt convins că în doamna Emilia Ivancu avem un excelent ambasador în ţara de care ne leagă multe evenimente istorice.
Teza este scrisă într-o limbă românească curată, este foarte bine documentată şi respectă toate rigorile unei cercetări ştiinţifice.
Anna Gartych realizează o pertinentă analiză a regimului totalitar comunist din România şi insistă asupra dramaticei destructurări a satului şi a destinelor sfărâmate de tăvălugul ideologiei luptei de clasă.
Apreciez ca un fapt de patriotism ceea ce face doamna profesoară Emilia Ivancu. Cum altfel decât dragoste de ţara natală putem interpreta demersul său concretizat în implicarea studenţilor polonezi pe care-i pregăteşte în studierea şi cunoaşterea istoriei recente a României.
…Revenind la venerabilul meu concitadin, Domnul Ion Gociu, îmi exprim încântarea pentru că romanul domniei sale, „Copilul nedorit”, roman căruia mi-a încredinţat prefaţarea a fost selectat pentru o cercetare masterală într-o universitate dintr-o ţară cu puternice sentimente religioase catolice.
prof. dr. Gheorghe Gorun
***
Gratitudine
Apropierea noastră – între mine și domnul profesor dr. Gheorghe Gorun – nu s-a făcut ca urmare a unui compromis sau interes material.
Prin intermediul prof. George Manoniu, primul meu lector de carte, ne-am întâlnit prima oară în anul 2010, în amfiteatrul Universității la un eveniment cultural. Atunci, regretatul George Manoniu mi-a sugerat să-i dau și Domnului profesor dr. Gheorghe Gorun un exemplar al primului meu roman „Din Văianu la Toronto” și să-l invit la lansare, dacă timpul îi permite. Ulterior, l-am căutat și i-am oferit. Mi-a promis că vine, dar să-l anunț cu o zi înainte, locul și ora, și a venit. A ținut și o prelegere în care și-a exprimat în cuvinte alese, surpriza creată de acest bildungsroman, scris de cineva necunoscut ca literat.
Sorgintea noastră este comună. Mai mult, domnia sa este profesor doctor în Istorie.
Probabil, l-am cucerit cu respectul ce i l-am acordat, cu acuratețea limbajului în descrierea tradițiilor și obiceiurilor, a denumirilor spațiilor pastorale în care ne-am născut. În ceea ce mă privește, copilăria am trăit-o în sat și după terminarea liceului, mi-am luat bărbătește soarta în mâini, fără a cere aprobarea cuiva, pentru a deveni ceea ce părinții mei nici n-au visat. Era în anul 1952.
Cuvintele frumoase vorbite/scrise de Domnul profesor la adresa operei mele, mi-au dat curaj că pot fi și mai mult decât am fost, adică ofițer al Armatei Române.
Domniei sale, ca și la toți lectorii de carte și cititorii, care, cu prisosință, unii chiar excesiv, m-au lăudat. Acum cred că au găsit ceva valoros/captivant în scriitura mea și le mulțumesc!
Ca prim-lector al celui de-al șaselea volum, Domnul prof. dr. Gheorghe Gorun l-a și prefațat, cu o „SCURTĂ (ȘI NEPROFESIONISTĂ) PREDOSLOVIE, unde, în cinci pagini A5, opiniază că: „romanul „Copilul nedorit” poate fi o cronică de familie, o narațiune cu puternică încărcătură istorică al cărei conținut dovedește a infinita oară cât de adevărată este zicerea cronicarului despre omul sub vremuri.” Încheiat citatul.
Aprecierile aduse acestei cărți, precum și conținutul ei, au constituit sursă bibliografică pentru disertația unui masterand polonez, pe nume Anna Gartych.
Pentru noi, a fost o mare surpriză. Nelly Gociu, coautor, se regăsește în roman cu numele Cornelia Găvănescu, victimă reală pe timpul oprimării din partea regimului totalitar comunist din România. Tot ce s-a spus sunt de-a dreptul copleșitoare.
Domnule profesor, Vă rugăm să primiți gratitudinea noastră și asigurarea că vă respectăm cum se cuvine. Totodată mulțumim și Doamnei prof. univ. dr. Emilia Ivancu, profesor la acea Universitate din Poznan, care, fără să ne cunoaștem, a recomandat cartea „Copilul nedorit” ca fiind o sursă veridică de inspirație pentru situația din România după cel de-al Doilea Război Mondial.
Nelly și Ion C. Gociu
