O singură medie de 10 în Gorj la Evaluarea Naţională, aproximativ 68% dintre elevi au obţinut note de trecere

2766

Primele rezultate ale examenului de Evaluare Națională au fost afișate, ieri, la avizierele școlilor din judeţ. În Gorj s-au obţinut şi note de 1, dar şi o singură medie de 10, rata de promovare fiind de 67,66%.

La nivelul județului Gorj, la examenul de Evaluare Națională s-au înscris 2931 de elevi, dintre care 1900 au obţinut medii peste 5.Potrivit reprezentanţilor IŞJ Gorj, din cei 2931 de elevi înscrişi, 122 au absentat, iar un elev, ce susţinea testarea la Şcoala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, a fost eliminat de la proba de matematică, după ce i-a sunat telefonul în timpul examenului. ,,98 de elevi au luat note între 1-1,99, 163 între 2-2,99, 266 între 3-3,99, 382 între 4-4,99, 406 între 5-5,99, 460 au obţinut rezultate între 6-6,99, 440 între 7-7,99, 384 între 8-8,99, 209 între 9-9,99, dar şi o medie de 10”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al IŞJ Gorj.

Alexandru Ştefan Işfan şi Monica David, primele două medii pe judeţ
Alexandru Ştefan Işfan, elev al CNTV Târgu-Jiu, a obţinut singura medie de 10 la examenul de Evaluare Naţională. Acesta este fiul inspectorului şcolar general adjunct, Ion Işfan. Elevul a fost urmat de Monica David, absolventă a clasei a VIII-a a Şcolii Gimnaziale ,,Antonie Mogoş”, care a obţinut media 9,97 şi nota 10 la proba de matematică.
,,Eleva Monica David de la Școala Gimnazială ,,Antonie Mogoș”, Structură Cornești, a reușit o performanță uriașă, media 9,97 și locul II pe județ, după elevul Alexandru Ișfan de la CNTV cu media 10.00.De menționat că și eleva Denisa Popa, colegă de clasă, a obținut media 9,75 la același examen. Ambele eleve au obținut nota 10.00 la proba Matematică, acolo unde colegii lor au obținut și rezultate slabe. Felicitări pentru rezultatele școlare deosebite!” este mesajul conducerii Şcolii Gimnaziale ,,Antonie Mogoş”.
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională vor fi afișate sâmbătă.

Calendarul de admitere la liceu
3 – 7 iulie 2019 – Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019 – Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019 – Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a
Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).
A.C.

Ecaterina Andronescu îi încurajează pe elevii cu note mari
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, pentru HotNews.ro, că rezultatele de la Evaluarea Națională arată că mulți dintre elevi au luat examenul în serios și că se gândește să găsească o formulă să-i încurajeze pe cei care iau note mari la examen. Anul acesta procentul de promovare este de 73,12%. ,,După opinia mea primul câștig al acestui examen este că s-au prezentat mai mulți candidați și mai mulți au promovat examenul și mai puțini au luat sub 5, nu cu mult mai puțini, dar oricum este vorba de 500 și 1.000 de elevi. Ceea ce contează până la urmă. Deci au tratat cu mai multă seriozitate, ceea ce mă bucură”, a spus Ecaterina Andronescu. Ministrul Educației mai spune că se gândește să găsească o formulă să-i încurajeze pe cei care iau note mari la examen. ,,Sunt 1.956 de elevi care au obținut nota 10 la limba română și 2535 care au obținut nota 10 la matematică, ceea ce mă bucură fără îndoială, mi-aș fi dorit să fie mai mulți. Va trebui să găsim o formulă să-i încurajăm pe cei care iau note așa de mari, pentru că ei se pregătesc foarte serios”, a declarat Andronescu. În schimb, orele remediale vor trebui făcute cu preponderență în județele unde nu există rezultate foarte bune, adică în Teleorman și în Giurgiu. ,,Județele s-au împărțit pe grupuri, să spunem așa. Este grupul a cinci județe care au luat peste 80 de procente: Brăila, București, Cluj, Prahova și Galați, au luat între 80 și 87%, ceea ce este încurajator și mă bucur foarte mult că au rezultate așa de bune. Apoi sunt 19 județe care au obținut un procent cuprins între 70 și 80 %. Ceea ce înseamnă că, adunându-le cu primele, am trecut de jumătatea celor care au luat procentele acestea. Sunt 15 județe care au luat un procent cuprins între 60 și 70 % de medii de 5 și peste 5, și doar două județe care au luat sub 60% – Teleorman și Giurgiu. Ceea ce ne determină să facem o apreciere: că va trebui să insistăm să organizăm cursuri remediale să o accentuăm pe județele acestea cu rezultate mai slabe”, a mai spus ministrul Educației. Ecaterina Andronescu ar putea candida la șefia PSD, la congresul de sâmbătă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.