O singură gorjeancă a promovat examenul de admitere în profesia de avocat stagiar

591

Din cei circa 20 de candidaţi gorjeni care au susţinut anul acesta examenul de primire în profesia de avocat, unul singur a fost admis. Este vorba despre Vitejanu Emilia Daniela, care a promovat examenul cu 79 de puncte.

Rezultatele examenului de primire în profesia de avocat au fost publicate la începutul acestei săptămâni. Pe lista candidaţilor admişi, din Gorj figurează doar Vitejanu Emilia Daniela. Tânăra mai participă în această perioadă şi la examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, reuşind până acum să treacă de prima probă eliminatorie. Examenul de primire în profesia de avocat s-a desfăşurat în data de  14 septembrie şi a constat în verificarea cunoştinţelor juridice prin susţinerea unei probe tip grilă (100 de întrebări), la următoarele discipline: organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Fiecare răspuns corect a fost egal cu un punct, iar candidaţii trebuiau să obţină, pentru a fi declaraţi admişi, cel puţin zece puncte la fiecare disciplină în parte şi cel puţin 70 de puncte în total. Candidații din Gorj au susținut examenul la centrul teritorial Craiova. Arondarea candidaţilor pentru susţinerea examenului s-a făcut în raport de baroul la care s-a depus cererea de înscriere la examen şi la care, în caz de primire în profesie, candidatul care a promovat examenul este obligat să se înscrie, fără a se putea înscrie în alt barou, astfel: I.N.P.P.A. central (Bucureşti): Barourile Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Constanţa, Tulcea şi Dâmboviţa; Centrul teritorial Braşov: Barourile Braşov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Prahova şi Sibiu; Centrul teritorial Cluj-Napoca: Barourile Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj şi Maramureş; Centrul teritorial Craiova: Barourile Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Argeş, Teleorman şi Vâlcea; Centrul teritorial Iaşi: Barourile Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui; Centrul teritorial Galaţi: Barourile Galaţi, Brăila şi Vrancea; Centrul teritorial Timişoara: Barourile Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Satu-Mare şi Timiş. Pentru a putea susține examenul, candidații trebuiau să îndeplinească condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995: să aibă exercițiul drepturilor civile și politice; să fie licențiați ai unei facultăți de drept cu durata stabilită de lege; să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de lege; să fie apţi, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here