În cursul lunii trecute, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi cea a municipiului Bucureşti au desfăşurat activităţi de control în unităţile din industria agroalimentară. Controlul unităţilor a vizat în principal aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.
La nivel de ţară, au fost efectuate 8.528 de controale, în urma cărora au fost aplicate 123 de avertismente şi 98 de amenzi contravenţionale în valoare de 166.200 de lei. În judeţul Gorj, inspectorii DSVSA au aplicat o singură sancţiune contravenţională în cuantum de 600 de lei unul magazin alimentar, motivul fiind reprezentant de manipularea necorespunzătoare.
De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.
I.M.