O sexagenară din Bâlteni, lăsată fără un metru și jumătate din proprietate! Are titlu, cadastru, dar autoritățile nu intervin

2505

Ioana Mihu încearcă din 2006 să recupereze un metru și jumătate din proprietatea încălcată abuziv de vecinii săi, asta pentru că autoritățile locale nu intervin pentru a clarifica erorile făcute de instituția publică. Cel puțin asta susține femeia în vârstă de 65 de ani care încearcă de aproape cinci ani să-și facă dreptate în această cauză deloc complicată. Pensionara deține titlu de proprietate pe întreaga suprafață de 1110 mp, și deși autoritățile locale au încercat de două ori să-i anuleze titlul nu au reușit, două instanțe de judecată dând dreptate femeii. Aceasta a făcut cadastru pe teren, dar o suprafață de 1 metru și jumătate lățime se află la vecini. Deși a făcut plângere penală la adresa autorităților locale, pensionara a primit clasare.

Din anul 2002, femeia din Peșteana Jiu, comuna Bâlteni, deține un titlu de proprietate pe întreaga suprafață de teren. Deși aceasta are în act 1110 mp, primăria a ignorat acest lucru și chiar a dat vecinei femeii autorizație de construcție pe un metru și jumătate din terenul acesteia.
Pensionara susține că vecinii nu dețin titlu de proprietate pe tot terenul ocupat și nici cadastru pe bucata deținută de familia în cauză.Pensionara Ioana Mihu se judecă de aproape cinci ani cu primăria pe această speță, în cauză apărând mai multe erori cu suprafețe diferite la vecini. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu. Femeia cere comisie de la Primăria Bâlteni să verifice în teren la fața locului situația și cere demolarea locuinței vecinilor. Deși spune că a încercat să ajungă la o înțelegere cu vecinii, aceștia nu vor.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here