Diseară, de la ora 18:00, la sala de festivități a Casei Multiculturale Motru, va avea loc evenimentul ”Întâlnire cu filmul documentar și literatura”, organizat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Motru, Casa de Cultură, Societatea Cultural-Artistică ”Dunaris” Mehedinți, Asociația Culturală ”Amprenta Artelor” Mehedinți.
În program: Proiecție a video-documentarului „Tudor Vladimirescu – Istorie, Revoluție și Legendă” (partea a doua); prezentări de cărți şi reviste; moment muzical – prelucrări din clasicii muzicii universale; dialog literar-artistic.
Intrarea la eveniment este liberă! La manifestările de diseară vor participa mai mulți invitați din Drobeta Turnu Severin: Dan Şalapa, Grigore Gociu (scriitori), Mihai Munteanu (referent cultural), Ana-Maria Perianu (interpretă).