O seară de muzică

852

Joi, 22 noiembrie, la sala Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”, a avut loc un recital inedit, de pian și vioară, cu oaspeți din Timișoara: pianista Aida Marc și violonistul Teofil Buteică. Organizarea spectacolului și prezentarea au fost asigurate de pianista Ramona Niculete, nu de mult, profesoară la Liceul Ion Vidu din Timișoara și hotărâtă să revină pe plaiurile natale.

Pianista Aida Marc a început studiul pianului la vârsta de 7 ani, la Timişoara. A absolvit Liceul de Artă Ion Vidu, unde a studiat cu profesorul Robert Stupak. A continuat apoi studiile de pian la Academia de Muzică G. Dima din Cluj-Napoca, iar mai târziu în Statele Unite, la The University of Alabama, unde a obţinut diploma de Doctor în Arte Muzicale. Primele succese le-a repurtat în studenţie, când a obţinut, la Bucureşti, Premiul II la concursul Mihail Jora, Premiul Radio –TV, Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti şi Premiul Oraşului Bucureşti.
Talentul pianistei este recunoscut şi peste ocean, în Statele Unite, unde obţine o bursă de studii la Chicago, la De Paul University, iar apoi la The University of Alabama, în Tuscaloosa. La această din urmă instituţie, a câştigat Concursul de Concerte, iar ca şi parte din premiu, a fost solistă a orchestrei Huxford Symphony Orchestra, interpretând concertul nr. 2 de Franz Liszt.
Este angajată la The School of Music and Opera Theater Department”, din Tuscaloosa, si la Stillman College-Fine Arts Department, pe post de pianist acompaniator. Din această postură de collaborator apropiat al cântăreţilor, acompaniind la concursul anual al tinerilor National Association of Teaching (NATS) din Tuscaloosa, SUA, pianista obține Premiul ex equo de cel mai bun pianist acompaniator.
În domeniul cameral, pianista a repurtat succese în Germania, alături de orchestra de cameră din Bad Wildbad și Pforzheim şi alături de cvartetul Capstone din SUA. De asemenea, alături de soţul ei, violonistul Teofil Buteică, susţine anual recitaluri de sonate atât în ţară, cât şi în străinătate. Legată de oraşul natal, în prezent, Aida Marc ocupă postul de lector universitar la Facultatea de Muzică și professor asociat la Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, Timişoara. Violonistul Teofil Buteică începe studiul viorii la vârsta de 6 ani, la Timişoara. A absolvit Liceul de Artă Ion Vidu, unde a studiat cu profesorul Francisc Finta, discipol al maestrului timişorean Josef Brandeisz. A continuat apoi studiile de vioară la Facultatea de Muzică, din cadrul Universităţii de Vest, la clasa profesor Octavian Nicolaevici, acesta provenind dintr-o filieră enesciană, fiind studentul lui Vasile Filip, finul şi discipolul lui Enescu.
S-a perfecţionat la cursurile de măiestrie susţinute de personalităţi musicale, precum: Modest Iftinchi, Octavian Raţiu, Victoria Başta, Luminiţa Burcă, Ioan Fernbach, Florin Paul.
Pasiunea pentru muzica de cameră a lui Teofil Buteică, stimulată de personalitatea muzicologului Doru Murgu, este concretizată în cariera violinistului prin ocuparea postului de profesor la catedra de Vioară și muzică de cameră din cadrul Liceului de Artă ” Ion Vidu”, Timişoara.
Din anul 2012, împreună cu pianista Aida Marc, formează un duo cameral, participând împreună la Festivalul Naţional al Muzicii de Cameră din Timişoara, ediţiile X și XI şi susţinând periodic recitaluri camerale în ţară şi străinătate. Programul a cuprins piese inedite, de mare sensibilitate: Divertismentul nr. 3 de Sabin Păuța este o „poveste” americană a compozitorului; Balada de George Enescu, scrisă la 14 ani cu influențe romantic brahmsiene, se impune prin sensibilitate; Impromptu concertant scris tot în anii tinereții, dar, de această dată, în timpul studenției, la Paris, redă modernitatea impresionistă, în termini enescieni; Sonata pentru vioară, în Fa major, op.8, nr.1 de Edvard Grieg este o evocare a romantismului norvegian, o lume a dansului, un peisaj descriptiv. Aida Marc și Teofil Buteică fac dovada unei abordări sensibile, profunde, de înaltă ținută profesională.
În finalul recitalului, Aida Marc a interpretat, alături de Ramona Niculete, la patru mâini, trei piese de mare popularitate: Morning mood de Edvard Grieg, Dansungar nr.5 de Johannes Brahms și Mersul trenului de Yoshinao Nakada. Tânăra profesoară Ramona Niculete s-a dovedit o bună organizatoare, dar și o talentată interpretă.
A fost o seară minunată, în care oaspeții noștri ne-au convins că ”de n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. (Emil Cioran)
Prof. dr. Mihaela Sanda Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here