„O primăvară începe cu un mărţişor…”

317
SAMSUNG CAMERA PICTURES

Marţi, 28 februarie 2017, grupa mare „B”, de la Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din Tg-Jiu, condusă de către domnişoara director, prof. Bîzdoacă Ana – Maria, a desfășurat activitatea „Mărţişoare…mărţişoare” sub forma unor ateliere de lucru la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Tg-Jiu – Secţia pentru copii, sub îndrumarea doamnelor educatoare prof. Deaconu Mary – Simona şi prof. Tudorin Georgeta – Gabriela.

SAMSUNG CAMERA PICTURES
SAMSUNG CAMERA PICTURES

Acţiunea desfăşurată este cuprinsă în calendarul activităţilor PROIECTULUI EDUCAŢIONAL JUDEŢEAN „PAGINI ALESE…PENTRU CEI MICI”, coordonat de către doamnele educatoare prof. Tudorin Georgeta – Gabriela şi prof. Deaconu Mary – Simona.
Inspiraţi din cărţi variate, preşcolarii au avut ocazia să lucreze manual, într-un cadru diferit de cel al grădiniţei, mărţişoare personalizate, de data aceasta fiind aflaţi sub îndrumarea doamnei bibliotecar Sandu Luminiţa, dar şi a doamnelor educatoare de la grupă.
Prin intermediul acestei întâlniri de lucru, cadrele didactice au urmărit dezvoltarea abilităţilor de bază la preşcolari precum: inteligenţa emoţională, partea artistică şi creativă. Totodată, preşcolarii au învăţat faptul că prin atenţie, muncă, voie-bună şi puţină îndrumare pot realiza mai mult decât se aşteaptă.
Preşcolarii s-au bucurat de propriile realizări, iar mărţişoarele realizate au fost expuse în incinta bibliotecii, drept dovadă a muncii lor şi a celor învăţate.
Prof. Tudorin Georgeta – Gabriela, Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu”, Tg-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here