Vremea de mâine – fără a avea pretenţia de a afirma o noutate – va fi vremea tineretului, în special a celui imaculat, dar şi a celui în parte alterat de vechi metehne, dar muabil, va apare deci cu siguranţă o vreme nouă; pulsul ei, – accelerat de nelinişte, umbrit de nesiguranţe, biciuit de enigme – zvâcneşte în tâmplele tineretului. Aceasta va lupta pentru noi tipare de viaţă – în ciuda celor care suspină după perioada amurgită şi destui după cea de azi instabilă şi nesăţioasă, care umple sufletele celor mulţi de lehamite.
Lupta pentru noile tipare de viaţă nu urmăreşte numai caracterul politic şi social, ci mai ales definirea unei concepţii integrale de existenţă. Ori tocmai aceasta solicită psihologia zbuciumată a tinerei generaţii. Îşi face loc, tot mai mult în concepţia tinerilor, oroarea faţă de mediocru (caracteristica de bază a perioadei apuse, ce definea o formală de viaţa calmă, de autoliniştire şi autoconsolare şi care vizibil nu-şi mai găseşte locul în gigantica încordare a lumii de azi). Dar tocmai spiritul extremist de azi impune tineretului o anumită atitudine, care nu mai este de indiferenţă democratică, ci de o spontaneitate ce se vrea garantată de libertatea deliberării şi a opţiunii. Tocmai legat de libertatea opţiunii îşi face apariţia şi iniţiativa tineretului de a căuta şi de a reevalua credinţa. Tendinţele sunt mai clare în sânul tineretului universitar şi a celui din ultimele clase de liceu. Dar statul nostru laic, manifestă o indiferenţă democratică în special legat de problema tineretului şi nu vede în cult organizat, nici măcar o formă de disciplină socială şi de solidaritate morală. Mi se pare că tineretul nostru este cel mai abandonat propriei sale soarte; nu sunt preocupări din partea statului pentru pregătirea acestui tineret pentru epoca ce se apropie cu paşi gigantici, cu o tragică perspectiva a şomajului intelectual, înglobat în ea. Nu se doreşte a se vedea că acest tineret este setos de o concepţie integrală de viaţă, în care să-şi salveze şi să ne salveze fiinţa şi sufletul din ruinele ce na îngrămădesc.
În euforia egolatriei şi în eschibismul egoismului şi al intereselor meschine de grup, se uită că acest tineret este singura arvună de aur asupra „viitorului nostru”.
Statul indiferent şi fără o directivă spre enigma zilei de mâine, devine complicat prin toleranţă la incredibila operă de corupţie şi alterare a sufletului tânăr.
Mai toate posibilităţile de informare moderne de azi: radio, T.V., cinema, video, presă… în loc să fie instrumentele unei îndrumări sănătoase – etice, morale, patriotice, culturale, ele au devenit sub nepăsarea oficială, ba chiar facilitând interpretarea voit-defectuoasă a libertăţii, oficii ale dezagregării morale. S-a pus accent pe pornografie şi instincte inferioare, gregare – prezentând moduri de viaţă uşoare şi multiple moduri de a obţine venituri nemuncite prin: violenţă, jafuri, crime, hoţie, înşelătorie, sintetizând lenea activă în grupuri libertine. Procente apreciabile din mijloacele noastre de informare sunt stupefiante zilnice ale suflatului tânăr, iar statul tolerându-le se face complice la ingrata operă de demoralizare a tineretului.
În acest context tineretul universitar sub impulsul unui instinct sănătos de conservare morală încearcă să-şi devină singur îndrumător, croindu-şi o psihologie şi o ideologie autonomă. Pe lângă spiritul de spontaneitate, noua generaţie sănătoasă ce se autoîndrumă este caracterizată şi de spiritul autonom. Detaşat de înaintaşii săi, tineretul studios al ţării se găseşte aproape singur în faţa viitorului. Între lumea veche, cu indiferenţa ei faţă de „sufletul naţiei” şi această lume nouă ce se cristalizează din zbuciumul obştesc cu faţa spre ziua ce vine, prăpastia se sapă tot mai adânc.
Oare cât timp va fi necesar ca podul să rămână ridicat… peste orele acestea de „noapte prelungită”???
Vasile Ponea – Oct. 2000
