O nouă tranșă de aproape 8.000 de doze de vaccin antigripal a ajuns la DSP Gorj

1252

După ce primele două tranșe de vaccin antigripal au ajuns în Gorj la mijlocul lunii trecute, respectiv la începutul lunii octombrie, în această săptămână a fost primită și cea de-a treia tranșă la Direcția de Sănătate Publică (DSP).

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit, marți dimineață, cea de-a treia tranșă de vaccin antigripal. În prima fază, județului Gorj i-au fost alocate peste 5.000 de doze de vaccin, ce au fost distribuite medicilor de familie. Ulterior, alte 550 de doze au ajuns în județul nostru. ,,Am primit cea de-a treia tranșă de vaccin antigripal. Este vorba despre 7.920 de doze. Dozele de vaccin vor fi repartizate medicilor de familie. În stoc, la DSP Gorj se mai află 128 de doze de vaccin antigripal ce vor fi repartizate tot medicilor de familie. Următoarea tranșă de aproximativ 7.000 de doze de vaccin se estimează că va sosi în jurul datei de 16 noiembrie. Precizez că până acum, la DSP Gorj au ajuns în tranșa întâi un număr de 5.280 de doze, alte 550 au ajuns în tranșa doi și acum, în tranșa trei, 7.920”, a declarat Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Achiziție de 3 milioane de doze
Pentru sezonul 2020-2021, DSP Gorj a centralizat un necesar de 46.378 doze de vaccin antigripal. Dintre acestea, 43.287 de doze au fost comandate de medicii de familie, 2.407 doze de către spitale și 684 de doze au fost comandate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. O nouă tranşă de 500.000 de doze de vaccin antigripal a fost livrată la începutul acestei săptămâni de furnizor către direcţiile de sănătate publică, acestea urmând a fi direcţionate către cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii. ,,Pentru sezonul 2020 – 2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin antigripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire. Campania de vaccinare a început în data de 14 septembrie 2020, iar repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi. Următoarea tranşă de 1.100.000 doze de vaccin antigripal se va realiza în prima parte a lunii noiembrie”, precizează oficialii Ministerului Sănătății, prin intermediul unui comunicat de presă.

Grupele de risc
Vor fi imunizate persoanele din grupele cu risc ridicat de îmbolnăvire, cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. „Din grupele de risc la care se recomandă vaccinarea antigripală fac parte: persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane; gravide; medici, cadre medii sanitare şi personal auxiliar, atât din spitalele, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt; toate persoanele cu vârsta egală sau peste 65 ani; angajați MAI, MAN și SRI și membrii de familie (indiferent de vârstă)”, potrivit DSP Gorj. Ministerul Sănătății recomandă populației care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziționeze vaccinul în vederea imunizării și atrage atenția asupra respectării regulilor de igienă, lucru esențial pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Persoanele care nu fac parte din categoriile de risc și doresc să se vaccineze antigripal își pot achiziționa vaccinul de la farmacie și vor trebui să se prezinte la cabinetul medicului de familie pentru administrare. Pentru sezonul 2020-2021 se utilizează vaccinul InfluvacTetra, suspensie injectabilă în seringă preumplută – 0,5 ml, vaccin gripal tetravalent care conține antigene de suprafață (inactivate) de virus gripal (hemaglutinină și neuroaminidază) din următoarele tulpini: A/Guangdong-Maonan/SWL1536/2019 (H1N1) pdm09 – tulpină similară (A/Guangdong-Maonan/SWL1536/2019, CNIC-1909); A/Hong Kong/2671/2019 (H3N2) – tulpină similară (A/Hong Kong/2671 /2019, IVR-208); B/Washington/02/2019 – tulpină similară (B/Washington/02/2019, tip sălbatic); B/Phuket/3073/2013 – tulpină similară (B/Phuket/3073/2013, tip sălbatic). Acest vaccin corespunde recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (pentru emisfera de nord) și deciziei Uniunii Europene pentru sezonul 2020/2021.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here